Image 1
Image 2

17,5 milioane de cetăţeni europeni locuiesc sau muncesc în alt stat UE

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Săptămâna aceasta şi-a început activitatea Autoritatea Europeană a Muncii.
În 16 octombrie 2019 a avut loc prima reuniune a Consiliului său de administraţie, lansarea instituţiei având loc la doi ani după ce preşedintele Comisiei Europene anunţa ideea înfiinţării autorităţii.

Autoritatea Europeană a Muncii reuneşte autorităţile naţionale şi va facilita cooperarea dintre reprezentanţii statelor membre şi dintre partenerii sociali.

Potrivit datelor publicate de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, aproximativ 17,5 milioane de cetăţeni europeni locuiesc sau muncesc în alt stat membru, dublu faţă de câţi erau în urmă cu zece ani.

Totodată, milioane de întreprinderi îşi desfăşoară activitatea la nivel transfrontalier. Autoritatea Europeană a Muncii are următoarele obiective: facilitarea accesului cetăţenilor şi al întreprinderilor la informaţii referitoare la drepturile şi obligaţiile lor, înlesnirea cooperării dintre statele membre în ceea ce priveşte asigurarea respectării legislaţiei Uniunii care intră în domeniul său de aplicare, medierea şi facilitarea demersurilor pentru soluţionarea cazurilor de litigii transfrontaliere.

Activităţile Autorităţii Europene a Muncii sunt legate de normele privind mobilitatea forţei de muncă, libera circulaţie şi detaşarea lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială şi legislaţia specifică din sectorul transportului rutier.

Autoritatea şi-a început activitatea la Bruxelles şi va acumula treptat resurse financiare şi umane, ajungând până în 2024 la un buget anual de 50 de milioane euro şi la un personal format din 140 de angajaţi.

Statele membre au convenit ca sediul noii autorităţi să fie găzduit de Bratislava.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with