Asculta acest articol
În prezentul articol mă voi opri asupra “practicii odioase” a avortului, deoarece, din nefericire, a devenit o practică tolerată şi încurajată de societate, fiind privită ca un fapt cât se poate de normal, mai ales în contextul desacralizării tot mai accentuate a lumii actuale.
După ce i-a creat pe primii oameni, Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere I; 28). Prin urmare, omul este chemat de Dumnezeu să participe împreună cu El la munca Sa creatoare. Cea mai înaltă formă de creativitate pentru om este cea de procreare. Avortul este mai mult decât o respingere a chemării Domnului; este o acţiune îndreptată împotriva Lui. Recent, avortul a devenit o problemă majoră pentru întreaga societate contemporană, un fenomen alarmant, în continuă creştere. Dacă cercetăm istoria, observăm că avortul era o chestiune controversată încă din timpurile vechi, fiind condamnat de unii şi justificat de alţii. Hipocrate, părintele medicinei, în celebrul său jurământ le cere medicilor să nu dea femeilor băuturi otrăvitoare care să ducă la avort.
Părinţii Bisericii emit şi ei judecăţi asupra avortului, contestându-l şi considerându-l ca pe o abatere de la voia lui Dumnezeu, ca pe o crimă. Sf. Ioan Gură de Aur spune că avortul este mai odios decât omorul, “căci nici nu am cuvinte îndeajuns pentru a numi asemenea faptă criminală, de vreme ce nu numai că pe copilul nenăscut îl omoară, ci îl împiedică chiar de a se naşte. Deci, de ce îţi baţi joc de darul lui Dumnezeu şi te lupţi împotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvântare tu alungi ca pe un blestem?” De asemenea, Sf. Vasile cel Mare este foarte tranşant în exprimarea sa: “Femeia care-şi omoară în chip voluntar fătul se face vinovată de pedeapsa uciderii”, iar cei care prepară “droguri pentru provocarea avortului” sunt ucigaşi “întocmai ca şi cele care primesc otrăvurile care ucid fătul din pântecele mamei”.
Avortul este o crimă
Realitatea o arată că avortul produs în mod intenţionat, cu sânge rece, fără nicio remuşcare, are numeroase repercursiuni în viitor. Avortul este crimă şi orice crimă îşi are pedeapsa ei. Din cuvintele Sfinţilor Părinţi, am remarcat faptul că sunt condamnaţi şi cei care provoacă avortul. Însă, niciun medic nu-şi obligă pacientele să avorteze, ci decizia le aparţine. Tocmai de aici derivă vina femeii care recurge la un astfel de act barbar, considerând că întreruperea sarcinii este exclusiv dreptul ei. Părintele Juvenalie afirmă că, potrivit învăţăturii Bisericii, viaţa omului nu începe la naştere, ci la zămislire, prin avort întrerupându-se o viaţă cu identitate separată; embrionul este persoană, înseamnă existenţă, pentru că Dumnezeu, în momentul conceperii, sădeşte sufletul viitorului născut.
În concluzie, avortul voluntar reprezintă o ucidere cu premeditare fiindcă ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti, fără posibilitate de apărare, înainte de a se învrednici de Sfântul Botez. Femeia care a avortat trebuie să facă o căinţă sinceră, luând imediat legătura cu un preot duhovnic, care s-o canalizeze pe o direcţie bună, care s-o ajute să conştientizeze gravitatea păcatului şi care s-o ferească de căderea în deznădejde. Dacă avortul se produce în cadrul unei familii, ambii soţi sunt vinovaţi pentru că au consimţit la această crimă. Implicarea în avort, sub orice formă, este o alegere personală a morţii în locul vieţii, a răului în locul binelui. Cum vom putea ajunge la comuniunea veşnică cu Dumnezeu când facem o astfel de alegere? De alegerea pe care o facem în viaţa pământească depinde fericirea sau nefericirea noastră în veşnicie. Viaţa copilului din pântecele mamei este cel mai preţios dar primit de la Dumnezeu şi noi nu avem dreptul să i-o curmăm, indiferent de momentul de dezvoltare în care s-ar afla.
Preot ortodox dr. Cristian Boloş
