Image 1
Image 2
Care partid crezi că îți reprezintă cel mai bine interesele? 

Care partid crezi că îți reprezintă cel mai bine interesele? 

Aproximativ 400 de milioane de cetățeni europeni sunt chemați la vot pentru Parlamentul European, singurul organism supranațional ales pe cinci ani, iar alegerile se suprapun cu cele locale, în care primarii, președinții consiliilor județene, consilierii locali și județeni sunt aleși prin vot direct.

Descarca aplicatia

Dumnezeu să te așeze într-un loc special, de unde sa ne veghezi pe noi, cei care te-am iubit și prețuit.

Centrul „Sfântul Iacob” al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare oferă de 25 de ani sprijin și asistență pentru seniorii sătmăreni care suferă de boli cronice, necesită supraveghere, dar și-au păstrat încă mobilitatea. 

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, .....

În data de 06.05.2024, în jurul orei 22:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu ....

Hristos a Înviat! Bucurie mare s-a vestit lumii, căci iată, Împăratul păcii a Înviat. Hristos a înviat, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!" Sunt cuvintele care răsună în aceste zile în toate bisericile, salutul pe care credincioșii și-l adresează unii altora în lumina învierii Mântuitorului, ca o mărturisire de credință de netăgăduit.

Zilele trecute am fost sunaţi la redacţie de V.P., cititor al ziarului nostru, care ne-a rugat să inserăm în coloanele ziarului nostru următoarele:

Paștele Ortodox şi Greco-Catolic este o sărbătoare religioasă care marchează Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum a fost ea prezentată în Biblie. 

Aproximativ 120.150 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, a informat luni Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Răcirea vremii din săptămâna abia încheiată, dar şi precipitaţiile nesemnificative căzute, au îndemnat legumicultorii producători de răsaduri mai ales, să iasă cu ele la vânzare, în speranţa că vor găsi cumpărători.

Acasa

ZI DE NAȘTERE

La mulţi ani, Florin Mulcuţan!

Florin Mulcuţan este un om de sport cunoscut în Satu Mare şi nu numai. De-a lungul anilor a îndeplinit numeroase funcţii importante, printre altele, la Federaţia Română de Box, Ministerul Tineretului şi Sportului.

Mii de creștini au umplut bisericile în zilele de Paști

JUDEȚUL SATU MARE

Mii de creștini au umplut bisericile în zilele de Paști

Hristos a Înviat! Bucurie mare s-a vestit lumii, căci iată, Împăratul păcii a Înviat. Hristos a înviat, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” Sunt cuvintele care răsună în aceste zile în toate bisericile, salutul pe care credincioșii și-l adresează unii altora în lumina învierii Mântuitorului, ca o mărturisire de credință de netăgăduit.

Acasa
Beneficiile frunzelor de dafin pentru sănătate

SĂNĂTATEA INIMII

Beneficiile frunzelor de dafin pentru sănătate

Frunzele de dafin, folosite tradițional în gastronomie pentru aromatizare, oferă beneficii terapeutice multiple, inclusiv îmbunătățirea digestiei, sănătatea inimii, alinarea simptomelor respiratorii și durerilor menstruale, fiind și un repelent natural eficient.

Pateuri cu brânză sărată și mărar

APERITIVE

Pateuri cu brânză sărată și mărar

Dacă ești în căutarea unei gustări delicioase și ușor de pregătit, aceste pateuri cu brânză sărată și mărar sunt opțiunea perfectă. Utilizând aluat foietaj congelat, vei economisi timp și vei obține un rezultat pe măsură, ideal pentru orice moment al zilei

Beneficiile frunzelor de dafin pentru sănătate

SĂNĂTATEA INIMII

Beneficiile frunzelor de dafin pentru sănătate

Frunzele de dafin, folosite tradițional în gastronomie pentru aromatizare, oferă beneficii terapeutice multiple, inclusiv îmbunătățirea digestiei, sănătatea inimii, alinarea simptomelor respiratorii și durerilor menstruale, fiind și un repelent natural eficient.

Pască cu smântână fără aluat

Pască cu smântână fără aluat

Varianta fără aluat, care folosește biscuiți ca bază, oferă o alternativă mai rapidă și mai ușor de făcut, menținând totodată elementele esențiale ale gustului specific de pască. Această adaptare este un exemplu de cum tradițiile pot fi reinterpretate pentru a se potrivi cu stilurile de viață moderne.