Image 1
Image 2
Ciornă automată

Descarca aplicatia

Sătmărenii care taie porci pentru consum propriu în acest sfârşit de săptămână, pot solicita examen trichineloscopic exclusiv în cadrul cabinetelor sanitare veterinare private, ....

Sătmărenii se pot bucura de acum de pasarela pietonală peste râul Someș! Una din cele mai mari structuri de acest gen din țară, cu o lungime de 214 metri, pasarela pietonală din Satu Mare nu e doar o investiție, ci e un simbol al orașului nostru.

Activitățile din cadrul Programului ”Comemorarea Eroilor Neamului în județul Satu Mare” au fost la a patra ediție, joi 9 mai 2024, în Ardud.

În contextul celebrării Sărbătorii Câmpenești Sâmbra Oilor, care se va desfășura, la data de 12 mai 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor fi la datorie, ....

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier,

Inaugurarea Orfelinatului „Vasile Alecsandri” din Satu-Mare, un eveniment organizat de Societatea „Ocrotirea orfanilor de război”, a fost marcată de ceremonii religioase și discursuri care subliniau importanța asistenței sociale, culminând cu donații semnificative și un banchet festiv.

În fiecare an, în prima vineri de după Paști, Mănăstirea Rohia sărbătorește Izvorul Tămăduirii, care este al doilea hram al așezământului monahal.

Colecta de alimente pe care Rotary Club Satu Mare Samus a întreprins-o în Satu Mare împreună cu partenerii de la Banca Pentru Alimente Oradea a fost un real succes. Datorită mărinimiei sătmărenilor, în cele trei zile de campanie s-a colectat o tonă de alimente neperisabile!

Parohia ortodoxă din satul Socond, comuna Socond, județul Satu Mare, are un nou preot paroh. Biserica purtând hramurile ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel" și "Sfinții Împărți întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena” are un nou păstor, și anume Gabriel Durnea.

Pe lângă campania electorală care începe în 10 mai, luna aceasta în județul Satu Mare vor fi organizate două evenimente de mare amploare. Este vorba de Festivalul Folcloric Sâmbra Oilor,

Ciornă automată
FOTO – Un clujean vindea droguri în județele Satu Mare, Sălaj și Cluj

FOTO – Un clujean vindea droguri în județele Satu Mare, Sălaj și Cluj

​La data  de 7 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de sărbătoarea hramului

MĂNĂSTIREA HABRA

Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de sărbătoarea hramului

    Marţi, 7 mai 2024, a treia zi de Sfintele Paşti, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Habra de la Groşi – Baia Mare. A fost marcat hramul sfântului locaş de închinare, la care au fost prezenți numeroși credincioși, un mare sobor de preoţi şi diaconi.

Primul orfelinat înființat la Satu Mare după Marea Unire in 1923

IFPLUS ISTORIE LOCALĂ

Primul orfelinat înființat la Satu Mare după Marea Unire in 1923 de către Olga Sturdza

Inaugurarea Orfelinatului „Vasile Alecsandri” din Satu-Mare, un eveniment organizat de Societatea „Ocrotirea orfanilor de război”, a fost marcată de ceremonii religioase și discursuri care subliniau importanța asistenței sociale, culminând cu donații semnificative și un banchet festiv.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

Accident mortal în Stâna

JUDEȚUL SATU MARE

Accident mortal în Stâna

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier,

Supă cremă cu nuci și migdale

Descoperă rețeta acestei supe cremă de broccoli cu nuci și migdale, o combinație surprinzătoare de arome și texturi, care îți va oferi o experiență culinară sănătoasă, hrănitoare și incredibil de savuroasă!