ANIVERSARE
Managerul Mircea Deac, la ceas aniversar
Mircea Deac, managerul Școlii de Arte Satu Mare, artist îndrăgostit fără doar și poate de muzică, se află azi la ceas aniversar.
Mircea Deac, managerul Școlii de Arte Satu Mare, artist îndrăgostit fără doar și poate de muzică, se află azi la ceas aniversar.
Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint.
Vremea bună și caldă a îndreptat spre biserici mii de credincioși în Noaptea de Înviere.
O veste descurajatoare pentru pasionații de vin. Producția mondială a atins cel mai scăzut nivel din 1962, ….
Potrivit credinței populare, în luna mai, Raiul coboară pe pământ, iar cei care beau vin pelin vor fi sănătoși tot anul. În luna Florarului, sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena.
Asociația Ecologică şi Umanitară ,,Copacul vieţii ” din Satu Mare a organizat, în cadrul Săptămânii Verzi și cu ocazia evenimentului ecologic 22 Aprilie – Ziua Mondială a Pământului, o amplă acţiune purtând titlul…
Directorii OpenAI, Microsoft şi Google se numără printre cei mai importanţi membri ai unui nou consiliu federal înfiinţat pentru a consilia guvernul SUA….
Papa Francisc va lua parte la sesiunea dedicată inteligenţei artificiale (AI) în cadrul summitului G7 al şefilor de stat şi de guvern care va avea loc în luna iunie în Italia, a anunţat vineri premierul italian, Giorgia Meloni, informează AFP.
Inteligența artificială este prognozată să transforme radical industria call center-urilor într-un an, potrivit directorului Tata Consultancy Services, K Krithivasan, care anticipează o reducere drastică a necesității acestor servicii datorită adopției tehnologiei AI generative de către multinaționale.
Un accident de circulație a avut loc astăzi după amiază pe drumul național 18 pe raza localității Vișeul de Mijloc. Un tânăr în vârstă de 23 ani care circula pe o motocicletă din direcția Vișeu de Sus spre Vișeul de Jos a fost rănit după ce a căzut pe carosabil.
În urmă cu puțin timp un grav accident de circulație s-a produs pe drumul național 18 pe raza localității Moisei. Din primele informații se pare că patru autoturisme au fost implicate în acident.
Activitățile specifice de cercetare și investigare efectuate de polițiștii din Ulmeni, au dus la identificarea unui tânăr din localitatea Țicău, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
În cursul zilei de 16 aprilie, am fost sunaţi la redacţie de C.A.I., un cititor al ziarului nostru. Pe un ton de profundă nemulţumire ne-a spus:…
Locuitul la curte poate aduce uneori provocări, în special când apar probleme legate de relația cu vecinii. Unul dintre aceste aspecte tensionate ar putea fi …
Un cititor al cotidianului nostru, pensionar, atrage atenția cumpărătorilor să fie atenți ce produse aleg din supermarketuri.
Râpa Roșie este o comoară a naturii, un loc în care istoria, legenda și biodiversitatea se împletesc într-un tablou viu
Aflându-ne temporal în intervalul Ciclului Pascal, recent înnobilat de Buna Vestire, când în splendoarea naturii renăscute ne-a fost vestit Domn Nou,…
Începând cu Duminica Floriilor și până în sâmbăta dinainte de Paște, creștinii marchează Săptămâna Patimilor.
Astăzi, 30.04.2024, pe platoul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare, s-a desfășurat Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza I.
Precampania electorală se aprope de sfârșit. 30 aprilie este ultima zi în care se pot depune liste electorale la Birourile Electorale. Multe partide, chiar și cele mari, au întâmpinat greutăți la adunarea semnăturilor. Se cer foarte multe.
Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în aprilie 2024, peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, în creștere cu aproape 20 de procente față de 2014.
Universul oșenesc este bogat nu doar în ceea ce înseamnă frumusețe a plaiurilor, portului oșenesc, sau țâpuritură.
La Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț-Băi, Țara Oașului, a fost zi de mare sărbătoare, nu doar pentru celebrarea hramului lăcașului de cult, ci și pentru prezența în mijlocul celor peste 1500 de credincioși a Preasfințitului Episcop Timotei Sătmăreanul.
Trupa Mihai Raicu organizează în perioada 25 – 28 aprilie o microstagiune teatrală, cu invitați speciali, lansări de carte, colocvii și ceremonii comemorative, prilejuite de aniversarea a 55 de ani de existență.
Martin Scorsese își reia planurile de a realiza un film despre viața lui Frank Sinatra.
În 2024, o sumă totală de 443 miliarde de euro este pregătită să fie investită global.
Trupa The Rolling Stones a dat duminică startul turneului său nord-american cu un concert susţinut pe un stadion arhiplin din Houston, în faţa spectatorilor veniţi din diferite oraşe pentru a urmări una dintre cele mai longevive trupe rock în contextul îngrijorărilor că acesta ar putea fi ultimul său turneu, informează Reuters.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori,…
Inspectoratele școlare și toate școlile trebuie să desemneze o persoană responsabilă cu educația rutieră, potrivit unui adrese a Ministerului Educației, document consultat de Edupedu.ro.
Judecătoria Cluj-Napoca s-a pronunțat marți în dosarul în care Ioan Gheorghe Oroian, fost președinte al Senatului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), a fost trimis în judecată alături de alte persoane pentru delapidare, relatează Ziarul Făclia, potrivit G4Media.ro.
Curcubeul este un fenomen a cărui origineo putem considera finală sieși. Cauza sa provoacă numai propria sa cauză.
Pacea e o floare firavă. Poate fi ucisă de cea mai ușoară adiere a crivățului. Pacea a atârnat mereu de-a lungul istoriei de un fir de mătase.
Cel care a demonstrat pe viu satisfacțiile date de dictatură a fost cel mai mare conducător militar al Antichității, Alexandru Macedon.
Discuțiile despre greutate cu copiii trebuie abordate cu delicatețe, concentrându-se pe educație sănătoasă și obiceiuri de viață echilibrate, fără a stigmatiza sau a crea presiuni negative.
Potrivit celor mai recente date dintr-un sondaj efectuat, aproape 41% dintre angajați exprimă nemulțumire și chiar frustrare față de locul lor de muncă actual.
Există unele reguli „neoficiale” de care ar trebui să ținem cont atunci când luăm masa în oraș.
Varianta fără aluat, care folosește biscuiți ca bază, oferă o alternativă mai rapidă și mai ușor de făcut, menținând totodată elementele esențiale ale gustului specific de pască. Această adaptare este un exemplu de cum tradițiile pot fi reinterpretate pentru a se potrivi cu stilurile de viață moderne.
ANSP recomandă evitarea excesului alimentar și respectarea practicilor de siguranță alimentară în timpul Sărbătorilor Pascale, oferind sfaturi pentru o tranziție sănătoasă de la dieta vegetariană la cea animalieră și subliniind importanța alegerii și preparării corecte a produselor tradiționale.
Shashlik este numele unui grătar tradițional din Asia Centrală și de Vest, constând din bucăți de carne marinate, frigarui și la grătar, cum ar fi miel, vită sau porc, în funcție de preferințele regionale și religioase.
Medicii atrag atenţia că oboseala intensă acumulată în ultimele săptămâni în care am făcut pregătiri pentru a întâmpina cum se cuvine Sărbătorile Pascale, cât şi excesele de toxine din organism slăbesc imunitatea.
Apetitul este cel care ne determină comportamentul. Când simțiți că vă este foame, apetitul va face să căutați sau să vă pregătiți ceva de mâncare pentru a va satisface această nevoie.
Uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3 precum DHA și EPA, este esențial pentru dezvoltarea neuronală, funcția cognitivă și protecția împotriva declinului cerebral asociat cu îmbătrânirea.
Cinci persoane, inclusiv doi minori, au fost rănite într-un accident rutier între un autoturism și un autocamion la Supuru de Sus, Satu Mare, necesitând intervenția echipajelor de urgență, inclusiv un elicopter SMURD.
În data de 01.05.2024, în jurul orei 21:00, dispeceratul Inspectoratului pentru situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la anexele gospodărești a două case de locuit din localitatea Culciu Mare.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 27.000 kg de deșeuri.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică – DNSC vine cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici ….
Vinerea Mare e ziua în care Hristos, arestat fiind, a fost dus la guvernatorul roman Pilat din Pont.
“Vreau să anunţ că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin de
Sophie Trudeau rupe tăcerea în ceea ce privește prietenia ei cu Meghan Markle.
Prințul William și prințesa Catherine sărbătoresc cea de-a a 13-a aniversare a căsătoriei lor, marcând un moment important în contextul provocărilor actuale, …..
Ne place sau nu, Internetul a devenit, mai ales pentru tinerii zilelor noastre, dar nu numai, o unealtă fără de care cu greu ne-am lipsi în aşa măsură este de răspândit pe întreg mapamondul.
de câte un singur membru, indiferent de numărul partidelor politice pe care le au în alcătuire. “În aplicarea dispoziţiilor art.
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu,
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular, scrie Ora de Sibiu, potrivit G4Media.ro.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, când femeile gătesc majoritatea mâncărurilor, termină curățenia și pregătesc hainele noi pentru zilele de sărbătoare.
Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiți credincioși,
Hristos a Înviat!
Slăvit să fie Dumnezeul părinților noștri pentru marea Sa iubire de oameni, pentru îndelunga Sa răbdare, pentru nemărginita Sa iertare și pentru atotbunătatea Sa!
Episcopii Timotei Sătmăreanul și Iustin Sigheteanu vor oficia slujbe importante în timpul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la diverse lăcașuri de cult din județele Satu Mare și Maramureș, reflectând angajamentul lor profund față de comunitatea ortodoxă.
Pensiile magistraților au ajuns de peste 10 ori mai mari decât pensiile oamenilor de rând, cei 5.621 de beneficiari de pensii speciale încasând în medie 24.151 lei lunar, din care 21.287 lei din bugetul de stat.
Elevii olimpici români au obținut o medalie de aur, patru de argint și una de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO) pentru Seniori 2024, desfășurată în Bulgaria, după cum transmit profesorii însoțitori ai lotului de elevi în exclusivitate pentru Edupedu.ro.
Noul portavion ‘Fujian’, al treilea şi cel mai modern al marinei militare chineze, începe miercuri testele pe mare, a anunţat presa de stat chineză, potrivit AFP.
Meciul din 1934 pentru Cupa României, în care Olympia CFR Satu Mare a învins surprinzător Crișana.
INFORMAȚIA DE DUMINICĂ. Aeroportul Satu Mare marchează 88 de ani de funcționare prin lansarea unui proiect ambițios de modernizare. Înființat în 1936 printr-un decret regal, aeroportul a trecut prin decenii de dezvoltare, culminând recent cu finalizarea noului terminal și extinderea pistei.
Descoperă o poveste fascinantă din trecutul orașului Satu Mare: în 1974, Casa de Modă a Cooperației Meșteșugărești a fost inaugurată într-un eveniment grandios.
Evenimentele din 23 August 1957, integrate în istoria orașului Satu Mare, reflectă nu doar comemorarea unei date, ci și complexitatea vieții sub regimul comunist, evidențiind modul în care politica și ideologia statului au modelat participarea publică și au contribuit la conturarea identității istorice a orașului.
Situată strategic pe strada Mircea cel Bătrân, Farmacia Tabajdy din Satu Mare a devenit un nod crucial în rețeaua de asistență farmaceutică, sub îndrumarea tehnică și istorică a lui György Tabajdy Sr. Prin integrarea metodelor inovatoare de farmacie cu practici tradiționale, a contribuit semnificativ la evoluția serviciilor de sănătate publică și la îmbogățirea patrimoniului medical local.
Imediat după unire, orașul Satu Mare a simțit lipsa unei Camere de comerț și de industrie, care, deși întârziată cu opt ani, a fost înființată în octombrie 1927, având până atunci atribuțiile îndeplinite de expositura din Oradea, iar sub conducerea președintelui Emil Tișcă, Camera a dezvoltat activități semnificative, inclusiv înființarea unei burse de mărfuri și a Sindicatului exportatorilor de vite, în pofida unei întreruperi de doi ani și a provocărilor politice și administrative.
Conform hotărârii Federației, datorită Sărbătorilor Pascale, meciurile din campionatul Ligii 3 la fotbal se joacă în această săptămână în cursul zilei de vineri. Adică în Vinerea mare.
Florin Mulcuţan este un om de sport cunoscut în Satu Mare şi nu numai. De-a lungul anilor a îndeplinit numeroase funcţii importante, printre altele, la Federaţia Română de Box, Ministerul Tineretului şi Sportului.
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj și-a prezentat noul antrenor, pe Dan Petrescu.
Marţi, 30 aprilie, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, a găzduit un eveniment de excepţie – lansarea volului de haiku şi senry intitulat „Cireşi în floare/CherryTrees in Bloom”.
Miercuri, 24 aprilie, membrii Cenaclului literar „Afirmarea” s-au reunit în cea de a doua şedinţă atelier a lunii, la Muzeul de artă din Satu Mare.
Sfântul Constantin a fost proclamat împărat după moartea tatălui său, Constanţiu Chlor. Acest lucru l-a pus în conflict imediat cu Maxențiu, un tânăr care aspira la titlul imperial.
Statele UE au adoptat recent, cu titlu definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară UE o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis…
La sfârșitul lunii martie, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare…
Procedura de înmatriculare a vehiculelor este acum simplificată, eliminând necesitatea prezentării anumitor documente și vehiculul la sediul ASP, cu posibilitatea efectuării tranzacțiilor complet online.
Bruxismul nocturn, adesea cauzat de stres și anxietate, poate deteriora grav sănătatea orală prin uzura smalțului și expunerea dentinei, afectând în timp atât calitatea vieții cât și trăsăturile faciale.
Balneoterapia, utilizând izvoare termale și ape minerale, oferă beneficii semnificative în recuperarea pacienților post-accident vascular cerebral, îmbunătățind mobilitatea, reducând spasticitatea și durerea, și contribuind la o mai bună calitate a vieții.
Albăstrelele, recunoscute pentru proprietăți antioxidante, antiinflamatorii, și calmante, sunt utilizate în tratamente naturiste și în produse cosmetice, având beneficii dovedite în afecțiuni oculare, dermatologice și digestive.
În scrisoarea pastorală de Sfintele Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vorbeşte despre Iisus Hristos ca vindecător, cel care „se identifică cu natura umană slăbită prin păcat, deşi nu are păcat; El nu vindecă din exterior, ci din interior”.
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii.
Data sărbătoririi Paștelui de către creștini este determinată de două fenomene naturale: echinocțiul de primăvară, care are o dată fixă, și luna plină, care are o dată variabilă.
De ani de zile, europarlamentari români, la solicitarea fermierilor şi/sau a asociaţiilor fermierilor din zootehnie, dar şi din vegetal, solicită la nivelul Comisiei Europene – CE, …
În anii precedenţi, o serie de sătmăreni care au în grădinile de lângă casă caişi ne-au semnalat un fenomen nedorit – bășicarea frunzelor de cais sau piersic (Taphrina deformans) fiind vorba despre o ciupercă.
Răcirea vremii din săptămâna abia încheiată, dar şi precipitaţiile nesemnificative căzute, au îndemnat legumicultorii producători de răsaduri mai ales, să iasă cu ele la vânzare, în speranţa că vor găsi cumpărători pentru roadele muncii lor.
Ediția a treia a festivalului Bikers For Humanity Rock Fest va avea loc între 28-30 iunie 2024 la Brezoi, reunind 19 trupe de rock pentru a susține construcția unui centru cultural destinat copiilor, cu bilete la preț redus disponibile pentru primele 500 de abonamente.
Până pe 8 mai, Muzeul Satului Baia Mare este gazda expoziției de fotografie ”Paște în Maramureș – Întoarcerea la Tradiții”.
În Japonia, există o insulă cunoscută sub numele de “Insula Pisicilor”, Aoshima. Aici, felinele au preluat controlul, iar majoritatea oamenilor au părăsit locul.
Elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Centrul Județean de Excelență din Satu Mare au excelat la Olimpiada Națională de Informatică desfășurată în Iași, cu Luca Valentin Mureșan obținând medalia de aur și calificarea în lotul național de juniori.
Elevii Alexandru Bretan, Alex David și Alex Roman de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare au fost premiați la Olimpiada Națională de Informatică, demonstrând excelență și pasiune în domeniul informaticii sub îndrumarea profesorilor lor Șandor Nicoleta și Vida Felicia.
Elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare au obținut rezultate de excepție la Olimpiada Națională de Limba Engleză desfășurată la Deva, demonstrând excelență și dedicare sub îndrumarea profesorilor lor.
Conform calendarului electoral aprobat de Guvern, 30 aprilie a fost data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale. Este vorba de candidaturile pentru funcţiile de primari, consilieri locali, municipali şi judeţeni şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene.
Biroul Electoral Central a publicat, luni, 29 aprilie, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare, propuse de partidele politice, o alianţă politică, alianţe electorale, o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi a candidaturilor independente.
Duminică 28 aprilie, în sala se conferințe a unui hotel de lângă Consulatul General al României de la Roma, a avut loc o întâlnire a candidaților Alianței Dreapta Unită cu electoratul din diaspora
Potrivit statisticilor, peste 500 de persoane vârstnice își pierd viața sau sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor; Cele mai multe cazuri soldate cu decese se înregistrează în rândul persoanelor de peste 70 de ani.
Profesoara din Azuga acuzată în vară că a lăsat intenționat corigenți 12 elevi de clasa a VIII-a din aceeași clasă, înainte de Evaluarea Națională 2023, predă în continuare, după ce contractul de muncă nu i-a fost desfăcut în vară.
În 27 ocrombrie 2023, de la ora 12.00, consilierii județeni se întâlnesc în ultima ședință ordinară din această lună. Aleșii județeni vor dezbate 15 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
Orașul Satu Mare se mândrește cu un simbol emblematic: turnul de 97 de metri al Palatului Administrativ. Această capodoperă arhitecturală este creația profesorului Nicolae Porumbescu, un nume de referință în arhitectura românească, responsabil și pentru alte clădiri remarcabile precum palatele de cultură din Suceava și Baia Mare.
Primăria municipiului Satu Mare a donat terenul viran din pasagiul „Dacia“. Pe acest teren va fi construit Casa Naţională, unde vor avea sediul toate Asociaţiile culturale. În această clădire va fi instalat cinematograful „Astra“ aici îşi va avea sediul Liga antirevizionistă şi redacţiile ziarelor şi revistelor româneşti din localitate.
La doar un deceniu după Unirea din 1918, un grandios Monument al Unirii, gândit de Aurel Popp dar neconstruit din cauza costurilor și dezacordurilor, rămâne o pagină neîncheiată în istoria românească, reînviind astăzi întrebări despre identitatea națională.
Chiar dacă nu se identifică ca antivaccinist sau adept al teoriilor conspirației, Tamuzo dorește să afle motivul pentru care corpul său a cedat, conform declarațiilor pentru France Bleu Mayenne.
Alături de echipa națională a României, la EURO 2024 vor fi prezenți și alți oficiali din țara noastră.
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare și antrenorul echipei de fotbal, Cosmin Iuhas, au convenit asupra rezilierii comune a contractului.
O singură echipă din cele trei pe care le are județul nostru în Liga a 3-a la fotbal, Victoria Carei, a câștigat meciul pe care l-a jucat la sfârșitul săptămânii trecute.
Raliul Dakar se află în fața etapei de 48 de ore programată pentru 11 și 12 ianuarie 2024.
Red Bull a confirmat că urmează să se despartă în 2025 de Adrian Newey, considerat omul-cheie în succesul din Formula 1.
La 1 mai 1994, Ayrton Senna își pierdea viața într-un tragic accident la doar 34 de ani, pe circuitul de la Imola.
Departe de forma care a făcut-o celebră, Emma Răducanu a părăsit turneul „WTA 1000” de la Madrid în runda inaugurală, învinsă cu scorul de 6-2, 6-2 de argentiniana Maria Lourdes Carle (82 WTA).
Luptătorii Clubului Sportiv Satu Mare au participat în perioada 1-3 decembrie la Turneul Internațional Memorial Bati Valentin, desfășurat la Timișoara.
WTA prezintă topul celor mai bine plătite sportive din 2023. Pe primul loc se află o jucătoare de tenis de doar 19 ani: Coco Gauff (3 WTA).
În perioada 10-17 septembrie 2023, baza sportivă Match Point din Satu Mare a găzduit un turneu inedit la tenis de câmp. Cele două finale s-au disputat sâmbătă şi duminică.
Sportivii secției de judo de la CSM Olimpia Satu Mare au participat la sfârșitul săptămânii trecute la două competiții importante, una cu caracter național și a doua cu caracter internațional.
Șahiștii Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare, Kovács Balázs și Seletye Dominik au reprezentat cu brio orașul nostru la Campionatele Naționale ale României …
La sfârșit de săptămână, în organizarea Asociației Județene de Karate și Arte Marțiale Satu Mare a avut loc o competiție de verificare la proba kihon.
La sfârșitul săptămânii trecute judoka de la CSM Olimpia Satu Mare au participat la Campionatul Național individual U15 și U13, ce a avut loc la Arad.
Biroul Electoral Central a publicat, luni, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare, propuse de partidele politice, o alianţă politică, alianţe electorale, ….
PSD Satu Mare a realizat un sondaj de opinie în perioada 3-8 aprilie pe raza județului, respectiv a municipiului Satu Mare.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit despre cheltuielile cu personalul bugetar al României. Potrivit lui, țara noastră se află pe locul patru în UE în ceea ce privește acest tip de costuri.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat o reducere a taxării pe muncă pentru familiile cu cel puțin doi copii, ca parte a unei reforme fiscale inspirate din modelele țărilor dezvoltate, cu scopul de a aborda problemele demografice ale României.
La cinci zile după a sugerat că ia în calcul o astfel de decizie, invocând atacurile la adresa soției sale, care este ținta unei anchete preliminare de corupție, ….
Humza Yousaf a renunțat la poziția de prim-ministru al Scoției, pierzând sprijinul politic după ce a rupt acordul său cu Partidul Verzilor.
Miercuri, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că se va retrage temporar din viața publică pentru a reflecta asupra viitorului său în fruntea guvernului.
Austria servește drept un important centru pentru activitățile de spionaj rusesc în Europa.
Liderii lumii își exprimă teama că conflictul ar putea duce la o escaladare suplimentară în regiune, cerând tuturor părților să dea dovadă de reținere.
Peste 300 de drone și rachete au fost lansate asupra sa din Iran, Irak și Yemen, adăugând că marea majoritate dintre ele au fost interceptate.
Iranul spune că a efectuat atacul ca răspuns la un raid israelian asupra consulatului iranian din Siria la 1 aprilie și spune că problema poate fi acum „considerată încheiată”.
Tensiuni crescute între Liban și Israel după ce aproximativ treizeci de rachete au fost lansate peste noapte din Liban către nordul Israelului, într-un context de avertismente severe din partea Statelor Unite cu privire la riscurile unui dezastru umanitar în Rafah, Fâșia Gaza.
Ioan Sbârciu, distinsul artist asociat cu Școala de Arte din Cluj, explorează teme de înstrăinare și conexiune cu natura în lucrările sale expuse la Bienala de la Veneția 2024, sub titlul “Înstrăinat de natură”, o reflecție asupra impactului uman asupra mediului înconjurător.
La Satu Mare se pregătește unul dintre cele mai importante acțiuni culturale a ultimilor ani.
Marin Ceaușescu avea 74 de ani când s-a spânzurat.
Este greu de spus dacă Satu Mare este un oraș cultural în adevăratul sens al cuvântului. Ca orice județ are suficiente instituții de cultură oficiale subvenționate de la bugetul statului.
Într-o zi de 15 aprilie 2014 se stingea în Statele Unite (la vârsta de 89 de ani) poeta Nina Cassian, supranumită cea mai fascinantă femeie urâtă din literatura română. Născută la Galați în 27 noiembrie 1924, de origine evreiască, activistă a partidului comunist de tânără, opozantă la bătrânețe, probabil una dintre cele mai talentate poete care s-au născut vreodată în România, a lăsat o amprentă importantă în poezia și cultura românească.
Prof. univ. dr. Ioan Aurel Mureșan, remarcabil cadru didactic la Departamentul Pictură .și inovator în arta contemporană, a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă un profund impact cultural și academic.
Marți, 16 aprilie 2024, la institutul “Luigi Sturzo” din Roma, Mircea Geoană – secretarul general adjunct al NATO și-a lansat volumul “Bătălia pentru viitorul României”.
Miercuri, 20 martie, de la ora 13.00, în Sala de conferințe de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, are loc lansarea cărții „Contele de Chanteleine. Un episod din Revoluția franceză”, Actaeon Books, Baia Mare, 2024, traducere după romanul lui Jules Verne.
Își dezvoltă inteligența și capacitatea analitică prin explorarea lumii imaginare a cărților
Zeci de oameni de cultură din zona Țării Oașului, dar și din județele Satu Mare și Maramureș au participat la deschiderea celei de-a 38-a ediții a expoziției anuale Art Bunavestire, din Negrești-Oaș.
Ediția cu numărul 38 a celui mai cunoscut și important eveniment cultural-artistic din Țara Oașului, Art Bunavestire, va aduna, și în acest an, comunitatea și iubitorii de artă în jurul unor valori comune și expresii creative inedite.
Biblioteca Județeană Satu Mare s-a îngrijit ca, la început de primăvară, artele și frumosul să își dea întâlnire în cadrul unui activități menite a aduce un omagiu doamnelor și domnișoarelor din județ. Zeci de sătmăreni s-au adunat în holul instituției de cultură unde a fost dat startul evenimentului “Când doamnele creează frumosul prin artă”.
Arheologul Mike Pitts, unul dintre puţinii cercetători care au efectuat excavaţii la situl Stonehenge, a găsit dovezi conform cărora două dintre cele mai mari şi mai importante pietre ale monumentului au existat în acel loc chiar şi în urmă cu milioane de ani.
Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.
Pe 1 Mai 1946, un incident grav a avut loc la Satu Mare, unde profesorii și elevi de la LIceul Mihai Eminescu au fost bătuți de un grup de săteni din Dara, membri ai partidelor din FND.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.
Raportările și legende abundă, și nu întotdeauna sunt fiabile, dar este sigur să spunem că apostolii au mers peste tot ca vestitori ai mesajului lui Hristos înviat.
Duminică, 28 aprilie 2023, Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Slujba a avut loc în biserica din partea de sus, în mijlocul unui mare sobor de preoţi şi diaconi
De-a lungul a 25 de kilometri pe coasta vestică a Australiei se află o adevărată comoară preistorică.
Recent Parlamentul European a votat aproape în unanimitate ca Rusia să fie obligată să restituie tezaurul României. În primul război mondial, guvernul României a avut proasta inspirație să mute tezaurul în Rusia, ca să nu cadă în mâna armatei germane.
Arheologii au descoperit în Japonia o sabie de peste doi metri din epoca Kofun, veche de 1600 de ani, împreună cu un scut de oglindă, semnificând posibil apartenența la o elită militară și subliniind avansul tehnologic și importanța riturilor funerare ale perioadei.
Doar 17,4% dintre români au absolvit o facultate, aratǎ un raport Eurostat, care plaseazǎ România pe ultimul loc în Europa la numǎrul de absolvenți de studii superioare.
Luni, 29 aprilie, a fost publicată lista finală reactualizată cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concursul național de Titularizare 2024, potrivit calendarului oficial.
Ministerul Educației recomandă asistențe la ore şi activităţi de consiliere pedagogică a cadrelor didactice.
Piața rezidențială a început anul 2024 în forță, cu un prim trimestru încheiat cu o creștere de 18% a numărului tranzacțiilor…
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 255.000 de lei.
Valoarea medie a unui credit ipotecar a ajuns, în România, în primul trimestru din 2024, la circa 66.000 de euro,
De ani de zile, fermierii români semnalează inechităţile în ceea ce priveşte acordarea/alocarea de către Uniunea Europeană – UE, în mod discriminatoriu a subvenţiilor pentru România.
Comisia Europeană prognozează noi cifre privind evoluția economică a României pentru perioada următoare.
Aproape o jumătate de miliard de euro în fabricarea de cipuri investește România din fondurile PNRR.
Investitorii pariază din ce în ce mai mult pe faptul că preţul gazelor naturale în Europa va creşte pe termen lung…
România avea, pe 29 aprilie, cel mai mic preţ al energiei electrice din regiune şi al treilea cel mai mic…
Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia proprie este determinată de faptul…
Dosarul mai cuprinde și investigații privind alte două persoane fizice pentru presupuse infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Dotările moderne actuale cu tablete, telefoane mobile şi te miri ce alte mijloace de comunicare, nu mai sunt o noutate pentru crescătorii de animale şi ne referim aici la ciobani.
Este o regulă nescrisă la noi, ca în perioada premergătoare marilor sărbători religioase mai ales de peste an, populaţia să-şi facă aprovizionarea cu diverse sortimente de carne. Cum la români, ….
În ultimii ani, la nivelul judeţului nostru, soia a câştigat tot mai mulţi adepţi, inclusiv pentru faptul că în ani lipsiţi de secetă, această cultură asigură fermierilor profit mai mare comparativ ….
Numărul deponenților a crescut anul trecut cu 800.000 de persoane, ajungând 14,6 milioane persoane fizice – a anunțat într-o conferință de specialitate Petre Tulin,
Românii pot investi, începând din 15 aprilie 2024, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe, remis Agerpres.
Anul care tocmai a inceput va fi unul extrem de complicat si de complex, in care Societatea, decidentii si indivizii vor fi pusi sa faca alegeri diverse in mai multe domenii fundamentale.
Pescuitul este, cu siguranta, o activitate relaxanta si un domeniu plin de povesti
Această măsură de prohibiție a pescuitului este instituită pentru a proteja perioada de reproducere a resurselor acvatice, asigurând astfel o exploatare durabilă a acestora.
După cum menţionează publicaţia Agroinfo, Parchetul European a cerut blocarea plăților către cele două firme apropiate de baronul Paul Stănescu.
Luni, 8 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de patru apicultori despre un incident produs în localitatea Beltiug, în urma căruia mai multe albine ar fi decedat.
În plină campanile de depunere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA, a cererilor unice de plată aferente anului 2024, conducerea agenţiei trage un semnal de alarmă.
De o bună vreme, Comisia Europepană – CE, caută soluţii şi impune norme ca fermierii să reducă la minim cantităţile de pesticide utilizate, dar şi folosirea acelora care sunt prietenoase cu mediul, cu omul şi cu albinele.
Primăvara este anotimpul mult aşteptat cu speranţe mari ani de an, de către truditorii din agricultură mai ales. Speranţele ultimilor ani se referă la salvarea de la îngheţ a livezilor în care sunt plantaţi caişi şi piersici timpurii, ….
Aceste măsuri simple de îngrijire în luna martie pot asigura sănătatea și vitalitatea pomilor, contribuind la o recoltă abundentă la toamnă.
Vrei să știi ce este ureea și pentru ce se foloseste? Pétiso este o alternativă mai puțin poluantă și periculoasă pentru tine și mediul înconjurător!
După ce cu ani în urmă, pentru ca fermierii crescători de animale să poată beneficia de subvenţie pentru păşunea utilizată, erau obligaţi să aibă amenajamentul pastoral, iată că se mai inventează ceva, ….
Cu puţin timp în urmă consemnam în coloanele ziarului nostru Informaţia-Zilei, un fapt îmbucurător cu privire la evoluţia pozitivă în ultima perioadă a efectivelor de bubaline/bivoli din judeţ.
În „lumea” crescătorilor de oi şi de capre, sprijinul financiar/intervenţia denumită Ajutor Naţional Tranzitoriu – ANT, cu numele de subvenţia “mică”, fiind plătită din bugetul naţional aferent anului următor ….
Acordarea a diverse forme de sprijin financiar pentru crescătorii de bovine reprezintă o modalitate concretă de a salva în anumite moment unele din fermele de animale.
După cum anunță oficial Comisia Europeană, se prefigurează noi ajutoare de stat pentru fermieri, crescători animale care să compenseze pierderile suferite pe fondul războiului din Ucraina.
Toamna şi primăvara sunt două anotimpuri în care, fermierii implicaţi în activităţi agricole, în mod expres în sectorul vegetal, în care se suprapun campaniile de lucru.
Filele calendarului anului 2023 se desprind una câte una şi ne arată că păşim în cea de a doua decadă a ultimei luni din an, decembrie.
În piaţa agro-alimentară din Carei, varza murată se vinde la 6 – 7 lei kilogramul Zilele crecute, consemnam în coloanele
Fiecare floare are propria ei semnificație, iar un buchet poate să spună o adevărată poveste despre sentimentele pe care le avem pentru o anume persoană.
Ceaiul verde sau negru are numeroase efecte benefice asupra sănătății, iar acest lucru a fost demonstrat de o serie de studii.
Oricine a consumat macar o data ceaiuri din plante a constatat ca aroma deosebita pe care o au este incantatoare.
De la tei folosim şi frunzele tinere, foarte bune în salate. Se pot adăugă în salate chiar flori de
Cu siguranţă vă amintiţi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, consemnam câteva opinii referitoare la apariţia pe piaţa locală a primelor căpşune din acest an, culese din serele în care sunt înfiinţate mici plantaţii de căpşun.
Căpşunele sunt printre primele, poate chiar primele “fructe” autohtone care sunt scoase pe piaţă de către horticultorii sătmăreni. Aşa cum dovedesc informaţiile obţinute, …
Ultima duminică a lunii martie fiind pe 31, a coincis în acest an cu Ziua de Paşte a Catolicilor şi a Reformaţilor.
Orașul Tășnad și comuna Solotvyno (Slatina) din Ucraina doresc să implementeze, în viitor, câteva proiecte comune care vizează construirea unor centre de tratament, prevenție și promovare a sănătății.
Este important să se facă cercetări detaliate și să se obțină autentificări profesionale pentru a confirma autenticitatea și valoarea obiectelor vechi.
Crăciunul este praznicul familiei, al bucuriei şi al păcii. An de an îl aşteptăm cu o emoţie sfântă, pregătindu-ne atât trupeşte, cât şi sufleteşte, prin post, rugăciune şi fapte bune, pentru primirea Pruncului Iisus, Care Se naşte în peştera de la periferia Betleemului.
Prin modernizarea infrastructurii și extinderea facilităților, se speră că Covasna va deveni o destinație turistică mai atractivă și că va reuși să-și revitalizeze economia
Satu Mare și împrejurimile sale oferă o varietate de locuri interesante de vizitat și de explorat, inclusiv muzee, monumente istorice, parcuri și evenimente culturale.
Anul acesta, UDMR Satu Mare organizează pentru a 11-a oară Concursul de tăiat porci. La această ediție s-au înscris 39 de echipe.
Monumentul, înalt de 28 de metri, este construit integral din metal și este iluminat pe întreaga sa înălțime, făcându-l vizibil de la distanțe considerabile.
Această imensă catedrală poate găzdui până la 20.000 de persoane în picioare și alte 5.000 de persoane pe scaune, făcându-l unul dintre cele mai mari lăcașuri de cult din lume.
Prima oară de la debutul pandemiei, China a redeschis accesul alpiniștilor străini către Muntele Everest prin Tibet, relatează CNN.
Restaurantele fac ultimele pregătiri pentru primirea turiștilor, dar și unitățile de cazare sunt în grafic cu ultimele detalii pentru ca românii și străinii călători să se simtă minunat în minivacanța de 1 Decembrie.
Conducerea PNL Gorj condamnă ferm abuzurile funcţionarilor ANPC aduşi din alte judeţe să hărţuiască antreprenorii gorjeni!
Într-o imersiune unică în istorie, călătorul redescoperă rădăcinile și bogăția culturală a trecutului printr-o ședere memorabilă la un hotel de patrimoniu, unde fiecare colț șoptește povești ale vremurilor de demult.
Din Algarve până la Barcelona, taxele sunt introduse pentru a aborda problema turismului excesiv. Preocupările legate de impactul negativ al unui număr prea mare de turiști sunt răspândite.
La noi a venit primăvara, dar la munte, la altitudini mai mari, în cele mai multe locuri încă e iarnă în toi, peisajul fiind dominat de stratul de zăpadă, care nu se dă bătut prea ușor.
Despre Drumul Crucii sau Via Dolorosa, o rută aflată în Orașul Vechi din Ierusalim, tradiția creștină spune că este drumul pe care Iisus Hristos a umblat, purtând crucea, spre locul sau de răstignire.
Maramureșenii s-au prezentat la superlativ în Chișinău. În capitala Republicii Moldova a avut loc cea de-a XXVII-a ediție a expoziției internaționale de turism și călătorii Tourism & Travel Expo.
Cetatea Făgăraş este al doilea cel mai frumos castel din lume, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat
Sâmbătă, 14 iunie, s-a desfăşurat a doua zi a istoricei şi nobiliarei întâlniri de la castelul Karolyi. Invitaţii veniţi
Ministerul Turismului a oficializat Mamaia Nord ca nouă stațiune pe litoralul românesc, promițând plaje naturale și servicii de calitate superioară.
Românii și turiștii străini interesați să respire cel mai pur aer de pe planetă o pot face chiar la noi, în România. Recunoscută înca de la sfârșitul anilor 1800, stațiunea Slănic Prahova are cea mai mare salină din Europa, ca dimensiuni.
Stațiunile balneo-climaterice sunt vedetele turismului în Romania, în perioada aceasta. Nici prea frig, nici cald nu este afară, însă vârstnicii din România se pot bucura de perioade de odihnă și…
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a reuşit să obţină o finanţare europeană de 4,8 milioane de euro pentru reabilitarea unuia dintre cele
Brâncuși și colegii săi la Școala Națională de Arte Frumoase din București după executarea probelor “Antic sculptură” și “Cap de expresie”.
sursă: cartea Brâncuși în România de Barbu Brezianu, 1998, pag. 20, foto 20
Numărul turiştilor care au vizitat Muzeul Naţional Peleş (MNP) din Sinaia în primul semestru al anului în curs a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind cu peste 24.300 mai mare decât cel înregistrat în primele şase luni ale anului 2011.
Criticii se îndreaptă spre ministrul sănătății, Rafila, punând la îndoială implicarea și strategia acestuia în gestionarea crizei.
Campania DIN GRIJĂ PENTRU TINE își deschide porțile anul acesta la Satu Mare, oferind GRATUIT consultații de bază și ecografii pentru sute de persoane.
La nivelul județului, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute este în scădere pentru a doua săptămână consecutivă.
Campania de Educație și Prevenție Sanitară “Din grijă pentru tine”, care s-a desfășurat în municipiul Satu Mare la Casa Dăinuirii, s-a bucurat de mare popularitate în rândul sătmărenilor. Fiecare cetățean care a beneficiat de serviciile medicale oferite a făcut o programare în prealabil, și astfel Casa Dăinuirii a fost vizitată de peste 1000 de sătmăreni în ultimele două zile.
Ministerul Sănătăţii confirmă menţinerea indemnizaţiilor pentru medicii specialişti şi primari în regim de gardă, în urma introducerii majorărilor salariale prin OUG nr. 19/2024.
Dosarul a fost trimis procurorului pentru evaluare.
Medicii din Marea Britanie testează un vaccin oncologic personalizat cu ARNm pentru melanom, având potențialul de a trata și alte tipuri de cancer.
Guvernul a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative…
Jumătate dintre ele au primit o injecție de esketamină la 40 de minute după naștere, iar cealaltă jumătate a primit un placebo.
Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de intense încât organismul uman nu poate face faţă, ….
Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule innovative, potrivit Agerpres.
Clorura de sodiu, cunoscută sub numele de sare, este un element esențial în dieta noastră și se găsește natural în anumite alimente precum peștele și fructele de mare, iar producătorii o adaugă în majoritatea alimentelor procesate.
Menta este o plantă ierboasă care creşte în culturi. În popor i se mai spune şi izmă de grădină, sau izmă bună. În scopuri medicinale, de la mentă se folosesc frunzele şi partea aeriană în totalitate.
Necesitatea adaptării la variaţii climatice (rece dimineaţa şi seara şi cald la prânz) şi de regim de viaţa(vara mai lejer,
Ceaiul verde sau negru are numeroase efecte benefice asupra sănătății, iar acest lucru a fost demonstrat de o serie de studii.
Șirul evenimentelor dedicate Zilei Jandarmeriei Române a continuat la Satu Mare printr-un ceremonial, care s-a bucurat de participarea a zeci de persoane. Totodată, trebuie menționat faptul că zece cadre militare au fost avansate în grad, înaintea expirării stagiului minim.
Buna Vestire a venit cu vești bune pentru polițiștii maramureșeni. La aniversarea a 202 ani de la înființarea poliției, în județ s-au făcut 133 de avansări în grad.
Sătmărenii care au ales Transurban ca mijloc de transport în comun au posibilitatea să se informeze mult mai ușor de acum înainte.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Avocații Ciprian Ardelean și Liviu Mureșan de la societatea de avocatură HMCA, sunt din nou marți, de la ora 18.30, timp de o oră, invitați la emisiunea “Audiențe în direct” de la Informația TV.
Judecători, procurori, avocați și decani ai barourilor din județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud s-au reunit într-o întâlnire desfășurată vineri, în Baia Mare, pentru a dialoga cu ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Avocații Ciprian Ardelean și Liviu Mureșan de la societatea de avocatură HMCA, sunt din nou marți, 7 noiembrie, începând de la ora 18.30, invitați la emisiunea “Audiențe în direct” de la Informația TV.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș au controlat unități de consum de pe raza județului. Vizate sunt produsele care conțin în compoziția lor semințe de mac și de cânepă. În urma verificărilor efectuate s-au constatat unele depășiri ale limitelor maxime admise, motiv pentru care produsele respective au fost distruse.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Autorităţile sunt pregătite pentru recalcularea tuturor pensiilor, aşa cum prevede noua lege, a spus ministrul Muncii, Simina Bucura Oprescu.
În 2024, pensionarii maramureșeni vor pleca în 19 serii pentru tratamente în stațiunile balneare.
Președintele Senatului și liderul liberal Nicolae Ciucă a afirmat că propunerea Partidului Național Liberal (PNL) de a elimina impozitul…
Publicarea de către INS a datelor referitoare la evoluţia economiei româneşti, care indică o încetinire a acesteia, nu a afectat parcursul leului faţă de euro.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Păstrează-ți averea în familie: Descoperă cum trusturile și planificarea succesională simplifică transmiterea patrimoniului între generații.
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Un lăcaș de închinăciune din județul Maramureș a fost locația aleasă de către Întâistătătorul Mitropoliei, Clujului, Maramureșului și Sălajului pentru un eveniment care se desfășoară o dată pe an.
Duminică, 21 aprilie 2024, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Mănăstirea Rohia a fost în mare sărbătoare. În 17 aprilie 2024 s-au împlinit 30 de ani de la hirotonirea întru Arhiereu a Preasfiţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Lucrările săvârșite la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Unității Militare 01653 Satu Mare au fost binecuvântate de către Preasfințitul episcop Timotei Sătmăreanul, în prezența a zeci de preoți, personalități și reprezentanți ai oficialităților locale și județene.
În cea de-a treia duminică a Postului Mare, pe 7 aprilie, în duminica în care Sfânta Evanghelie ne prezintă învățătura Mântuitorului în ceea ce privește purtarea crucii, preoți și credincioși din protopopiatul greco-catolic de Carei s-au adunat pentru a parcurge împreună Calea Crucii.
Preoții Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare participă lunar la cîte o zi spirituală destinată special slujitorilor altarului. Ziua spirituală a lunii martie a fost ținută de pălugărul camillian P. György Alfred, în trei locații diferite: Satu Mare, Carei și Baia Mare.
Adunarea Eparhială din cadrul Episcopiei Greco-catolice de Oradea a avut loc recent, la Sanctuarul “Maica Domnului” din Oradea.
În fiecare an, enoriașii romano-catolici din municipiu, cu 9 săptămâni înainte de praznic încep pregătirile pentru hramul bisericii Sfântul Anton, din Satu Mare, aflată pe strada Botizului.
Dragi confrați Preoți și Călugări, Onorate Călugărițe, Iubiți Credincioși aflați în sărbătoare!
Cristos, speranța mea, a înviat! – anunță secvența Paștelui, care este deosebit de actuală pentru noi în Dieceza de Satu Mare, întrucât, cu Anul Speranței, ne pregătim pentru marele jubileu al Bisericii din 2025.
Biroul de Presă al Sfântului Scaun a anunțat faptul că, la sfârșitul lunii trecute Papa Francisc l-a numit pe Excelenţa Sa, Mons. Giampiero Gloder, ….
„Am fost răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel care m-a iubit şi s-a dat pe Sine pentru mine. ” (Gal 2,20).
Ziua Reformației este una dintre cele mai importante sărbători pentru enoriașii acestui cult, este ziua de naștere a protestantismului.
Recensământul efectuat în anul 2021 în România a ajuns de curând la rezultatele definitive. Astfel, ne putem face câte o idee despre diferite statistici care vizează judeţul Satu Mare.
bia au trecut două zile în care valorile termice diurne au crescut puţin, că iar vine o perioadă cu vreme mohorâtă şi valori termice în scădere.
Cei 12 discipoli originali ai lui Isus Hristos au fost: Petru, Andrei, Ioan, Iacob, fiul lui Zevedeu, Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul. Iuda l-a trădat pe Isus inițiind arestarea și drumul său către crucificare pe cruce. Iuda a fost înlocuit cu Matia.
Sfântul Constantin a fost proclamat împărat după moartea tatălui său, Constanţiu Chlor. Acest lucru l-a pus în conflict imediat cu Maxențiu, un tânăr care aspira la titlul imperial. Înaintea bătăliei, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat lui Dumnezeu al creștinilor pentru succes în lupta din ziua următoare, iar răspunsul divin a venit într-un mod neașteptat.
Negreşti-Oaş va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova ţinut după pandemie în judeţele Maramureş şi Satu Mare.
Negreşti-Oaş va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova ţinut după pandemie în judeţele Maramureş şi Satu Mare.
Lucrările la Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX sunt în plină desfășurare. Până în acest moment s-a ajuns la cota 0, s-a turnat placa și se continuă cu ridicarea zidurilor pentru primul nivel, se arată într-un comunicat al Episcopiei Greco-Catolice Maramureș.
Comunitatea din Pomi se poate considera binecuvântată pentru că are în mijlocul său un adevărat model demn de urmat: părintele paroh Gabriel Chereji. Acesta a săvârșit diferite acte caritabile, atât pentru familiile aflate în nevoie, cât și pentru copiii și bătrânii provenind din mediile defavorizate.
Întâlnirea preoților de caritate și a responsabililor sectorului social-filantropic și misionar din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Adunarea anuală a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a Episcopiei Române a Maramureșului și Sătmarului a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.
Myra Carvalho, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnată la 14 săptămâni de închisoare și a primit un ordin de restricție pe o perioadă de 10 ani, după ce l-a hărțuit pe cântărețul britanic Harry Styles.
Popstarul Olly Murs a anunțat sosirea primului său copil cu soția sa, Amelia.
Elena Merișoreanu este un exemplu de modestie și generozitate, iar transparența ei în privința veniturilor și a alegerilor estetice este admirabilă.
Această rețetă tradițională de plăcintă cu lime Key combină o crustă crocantă de biscuiți Graham cu o umplutură cremoasă de lime și lapte condensat, finisată cu un strat de frișcă proaspătă.
Originea colivei se pierde în adâncul tradițiilor creștine ortodoxe și catolice, fiind strâns legată de practicile de comemorare ale celor decedați. Se crede că obiceiul preparării și oferirii colivei datează din primele secole creștine, având rădăcini în tradițiile agrare pre-creștine, când grâul, simbol al vieții și învierii, era folosit în ritualuri pentru fertilitate și recolta bogată.
Anul acesta, am decis să inovăm tradiția ouălor de Paște, evitând vopseaua artificială care pătrundea prin coaja ouălor, dorind să oferim o alternativă sănătoasă și sigură pentru fiul meu. Am optat pentru vopsirea ouălor în mod natural, folosind ingrediente disponibile în propria bucătărie.
Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a desfășurat prima activitate în cadrul parteneriatului pe care îl are cu Asociația Stea din municipiul Satu Mare. Practic, prin cabinetul de Planificare familială și cu sprijinul Cantonului Basel-Stadt Elveția, s-a implementat o secțiune a programului “Reducerea abandonului școlar în rândul tinerelor rome, printr-o abordare intersecțională”.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar are până acum doar 1409 proiecte, adică școli, în implementare – a anunțat ministrul Educației ….
Sătmărenii care doresc să-i ajute pe copiii mai puțin norocoși din anumite zone ale comunităților defavorizate din municipiul Satu Mare au posibilitatea să o facă, la început de primăvară.
Sistemul românesc de educație este menționat și în ultima ediție a raportului Departamentului de Stat al SUA cu privire la respectarea drepturilor omului în România, prin trimiteri la situații de segregare și discriminare.
O schimbare legislativă adoptată de Camera Deputaților aduce modificări semnificative pentru cuplurile aflate în proces de divorț și
Din aprilie, părinții vor beneficia de tichete de creșă majorate la 640 de lei, un plus de 20 de lei, o veste binevenită confirmată de Ministerul Muncii și publicată în Monitorul Oficial.
Cu toate acestea, va fi impozitat cu 10% din suma care depășește 2.000 de lei, adică 400 de lei, rezultând o pensie netă de 5.700 de Lei.
În vara anului 2023, a fost promulgată legea ce extinde numărul persoanelor din zonele afectate de poluare permanentă care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără niciun fel de penalizare.
Peste 9200 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare au beneficiat de serviciile instituției în anul 2023. Beneficiile oferite de aceasta nu se limitează doar la împrumuturi în bani, ci și la ajutoare sociale sau de altă natură, menite a ușura viața membrilor săi.
Cu ocazia celei de-a XXXII-a Zile Mondiale a Bolnavului, Asociația Medicală Catolică din România, filiala Maramureș și Misiunea Spitale Baia Mare organizează un program de rugăciune dedicat tuturor persoanelor bolnave.
Pe tot parcursul anului 2023, conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare a continuat seria acțiunilor menite a-i ajuta pe seniorii care sunt membri ai instituției.
Centrul social pentru vârstnici ‘Sfânta Maria” din Botiz și-a deschis porțile, recent, în prezența a zeci de localnici și oficialități. Este vorba despre un așezământ care funcționează sub egida Bisericii greco-catolice “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comună.
Anul 2023 a fost unul foarte bogat în activități caritabile pentru reprezentanții Asociației non-profit Eliezer, din municipiul Satu Mare.
Un elev de numai 16 de la Colegiul Național Mihai Eminescu are nevoie urgentă de ajutorul tuturor celor cu suflet și care simt nevoia să ajute. Din vara anului în curs, Dan George Roszuș s-a îmbolnăvit grav.
Jandarmii sătmăreni au dat dovadă, încă o dată, că sunt uniți și când vine vorba de a face fapte bune pentru semenii lor aflați în nevoie. Finalul anului 2023 îi găsește solidari cu beneficiarii Adăpostului de noapte, dar și uniți în colinde.
Ilfovul va avea cel mai mare campus educațional din Europa de Est. Care este tehnologia care va fi folosită și cum va arăta locul în care vor învăța elevii.
Cadrele didactice care participă la simulările examenelor naționale pot să primească 3 puncte în fișa de (auto)evaluare pentru gradația de merit 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
„Pedagogia învățământului primar” și „Educație timpurie” sunt două noi specializări înființate și introduse în Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare ….
Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs 2.880 de locuri, în perioada aprilie – iulie 2024 pentru admiterea în cele șase instituții de învățământ ale MAI în care se formează agenți de poliție, …
Programul pentru școli al României prin care copii de grădiniță și elevii de clasele primare și gimnaziu primesc în prezent lapte și fructe ar putea fi extins și la elevii de liceu.
Sfaturi pentru părinți, despre cum pot identifica primele semne ale consumului de droguri pot fi urmărite în 7 videoclipuri scurte, realizate de Inspectoratul școlar județean Maramureș …..
Noua politică a Ministerului Educației din acest an este reducerea competiției între elevi, se arată într-un răspuns al secretarului de stat Florian Lixandru (PSD) la solicitarea …
Reprezentantul Gărzii de Mediu Satu Mare, comisar șef Fănățan Vasile a fost protagonistul a două acțiuni desfășurate în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială Gherța Mică.
În perioada 24-26 aprilie, consiliul de administrație al inspectoratelor școlare aprobă lista posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, ….
Se apropie termenul limită pentru înscrierile la ediția 2024 a prestigiosului concurs de robotică școlară Nextlab.Tech, care este 28 aprilie 2024. Acest concurs major, recunoscut drept cea mai amplă competiție ….
Tinerii din România pot călători gratuit prin Europa cu trenul, prin programul Discover EU al Comisiei Europene (CE), runda de primăvară 2024.
Până pe 19 aprilie, inspectorii care coordonează disciplinele pentru examenul național de Bacalaureat vor organiza activități metodice cu profesorii de discipline de examen, ….
Ziua Femeii a fost celebrată în fiecare instituție publică din județul Satu Mare, însă la Biblioteca Județeană evenimentul a fost unul cu totul deosebit.
Ateliere de lectură și creative, vernisaj de expoziție de artă plastică, spectacol de muzică, lansare de carte, cursuri de învățare a limbii române, expoziții tematice de carte, dar și o inedită expoziție de cărți poștale, „din alt veac”, intitulată „Suvenire către gentile domnișoare” sunt doar câteva dintre activitățile propuse de Biblioteca Județeană Satu Mare pentru sătmărenii de toate vârstele.
Duminică, la Muzeul Țăranului din București, publicul este invitat la o serie de proiecții cinematografice speciale, în prezența distinsei Nora Iuga, pentru o seară de film și conversații inspiratoare.
Evenimentul comun intitulat ” Când doamnele creează frumosul prin artă” dorește a aduce un omagiu femeii, în toate ipostazele ei.
Ca în urmă cu zeci de ani, a revenit în actualitate simbolistica exprimată prin artă, mai precis prin ridicarea unor monumente monumentale dedicate unor mari personalități istorice și culturale.
Muzeul Județean Satu Mare va organiza expoziția de pictură “De la ancestral la contemporan”. Lucrările celor trei artiști, Ciprian Cosma, Ioan Muntean și Adrian Prykop vor fi expuse publicului sătmărean mai mult de o lună de zile pe simezele Secției de Artă a instituției de cultură.
Grigori Rasputin, un celebru mistic rus care a avut o influenţă enormă asupra familiei ultimului ţar rus Nicolae al II-lea, a făcut unele profeţii despre viitor, dintre care unele chiar s-au îndeplinit. Supranumit ‘călugărul nebun’, el a prezis, între altele, că Sfârşitul lumii va veni la 23 august 2013, relatează luni portalul rus Psyteh.
Explorând tranziția de la inovațiile istorice în ingineria structurală la lecțiile amare învățate din prăbușirea tragică a podului din Baltimore, un studiu de reflecție asupra importanței menținerii și inovației în infrastructură.
Primul muzeu dedicat memoriei victimelor reprimării sângeroase a protestelor studenţeşti care au avut loc în Piaţa Tiananmen în 1989 a
Maia Morgenstern a jucat în “Patimile lui Hristos” și a povestit cum a ajuns să primească un rol în celebrul film. Actorii Monica Belluci si Jim Caviezel au fost și ei protagoniști în film.
Duminica Floriilor 2024, marcată pe 28 aprilie, este o zi sfântă plină de tradiții, în care creștinii ortodocși sunt îndemnați să evite spălarea părului, consumul excesiv de alcool și munca fizică, pentru a păstra sacralitatea acestei sărbători.
Simon Zelotul este o figură întrucâtva enigmatică în Noul Testament, cu detalii limitate disponibile despre viața sa. Este adesea distins de Simon Petru prin epitetul “Zelotul”, care se crede că indică asocierea sa cu mișcarea Zeloților, o facțiune politică evreiască care se opunea vehement stăpânirii romane în Iudeea.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare, prin intermediul Serviciului Resurse Umane desfășoară, pe tot parcursul lunii aprilie, acțiuni de promovare a profesiei militare și recrutare a tinerilor pentru cariera militară.
În perioada 4 decembrie 2023-5 ianuarie a.c., Biroul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a organizat și desfășurat un stagiu de pregătire, structurat pe trei componente: teoretică, practică și de adaptare.
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 28 decembrie 2023, proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează o serie de majorări salariale pentru angajaţii din învăţământ.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024, care va avea loc în data de 17 mai, începând cu ora 9.00…
Într-o lume din ce în ce mai interconectată, engleza a devenit un pilon de bază pentru nenumărate cariere.
Penitenciarul Satu Mare a anunțat concursul pentru ocuparea a 4 posturi vacante de agent operativ bărbați, oferind detalii despre aplicare, condiții de selecție și instruire pe site-ul oficial și la sediul unității.
Aeroportul Internațional Maramureș și LOT, compania aeriană poloneză, vor colabora pentru dezvoltarea transportului aerian în zona Băii Mari.
Membrii sindicatelor afiliate la Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, dar și angajații neafiliați au anunțat faptul că vor intra în grevă generală pentru eliminarea inechităților salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare continuă campania “Salvator din pasiune” cu seria a XIII-a, 2023.
Încă de anul trecut se vorbea că, șeful CJPC Maramureș, Dacian Manoliu, trebuie eliminat din sistem. Chiar și angajații aveau unele păreri nu tocmai bune la adresa șefului lor.
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, peste 200 de locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Un număr de 118.066 de persoane au fost încadrate în muncă în primele şase luni ale anului, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării de către agenţiile judeţene de resort şi de cea a Municipiului Bucureşti.
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 444 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici din judeţul Satu Mare privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare sunt disponibile 616 locuri de muncă.
207 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European.
Emil Boc a prezentat cele mai importante proiecte de dezvoltare a municipiului pentru 2024. Primarul a precizat că meritul pentru cel mai mare buget din istoria orașului este al clujenilor și a administrației locale care a fost capabilă să atragă fonduri europene, pentru că ”înainte de a împărți, trebuie să produci”.
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit luni, 8 ianuarie, cu ministrul apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes….
3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat.
Încălcarea acestor reguli atrage amenzi considerabile, iar abandonul câinilor periculoși poate implica sancțiuni financiare serioase
Ministrul Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, s-a întâlnit, marți, la sediul ministerului cu toţi directorii de penitenciare din țară.
La data de 1 august 2023, Robert Paul Rundo, acuzat de autoritățile americane de planificarea și implicarea în revolte la mitingurile politice din California, a fost extrădat din România, ca urmare a cererii de extrădare formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii.
Potrivit proiectului, foștii șefi de stat sau premieri nu vor mai avea parte de aceste protocoale dacă au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist.
Cadourile primite în 2023 de şeful statului au o valoare totală de 7.600 de euro (37.787,20 de lei), conform listei bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol şi depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Din 1 ianuarie 2024, cărțile de identitate simple nu vor mai fi emise, iar cartea electronică de identitate va deveni un document extins la nivel național.
Ministerul Sănătății, prin proiectul Băncii Mondiale, a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești, precum și dotarea centrelor de telemedicină.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor asigurate și neasigurate, reglementările din actele normative aplicabile sistemului de asigurări sociale de sănătate (…)
Chirurgia oncologică reprezintă o ramură de supraspecializare a chirurgiei generale în care medicul chirurg dobândește abilități și expertiză în abordarea pacienților oncologici (pacienți diagnosticați cu boală canceroasă).
SC METAMOB SRL, cu sediul în : str. Aurel-Vlaicu, nr. 102-106, Municipiul Satu Mare, jud. Satu Mare, cod postal 440122, România, anunta finalizarea proiectului cu titlul „Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW”, co-finanțat prin Fondul de Coeziune, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11:
Anunț finalizare implementare proiect
“Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW”
Investiții productive pentru redresarea economică a Index Const S.R.L.
Având în vedere că în data de 23 octombrie 2023, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul european de garantare agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în sistemul financiar contabil al instituției, au fost transferați un număr de 100.135 fermieri cu o sumă de aproximativ 41,04 milioane euro, în vederea efectuării plăților în băncile comerciale și/sau Trezorerie.
O staţie electrică de încărcare auto de 7 kW reprezintă o componentă esenţială a infrastructurii pentru vehiculele electrice, oferind o modalitate rapidă şi convenabilă de a alimenta bateriile acestor automobile.
Astăzi au fost publicate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu listele cu instalatorii validați în cadrul programului Casa Verde.
Primarul Zenoviu Bontea inițiază modernizarea infrastructurii educaționale în Păulești, anunțând o nouă bază sportivă la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, un proiect ce marchează un pas important spre promovarea unui stil de viață sănătos.
Pe langa materiale de constructii , mesterumanole.ro iti ofera si produse metalurgice si produse pentru amenajari interioare si exterioare.
Ultima perioada aduce o multitudine de tendințe noi în arhitectura și constructii , care au ca scop eficientizarea vieții în fiecare proiect.
Creșterea capacității, retehnologizarea și eficientizarea SC Fashion SRL
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 11 luni, respectiv de la 06.02.2023 până la 31.12.2023 și a urmărit mai multe obiective.
Într-o lume dinamică, cu tendințe de piață care se modifică rapid, experiența clienților înseamnă totul. Companiile de succes plasează clientul în centrul operațiunilor de retail pentru a obține o creștere durabilă.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de vineri, 12 ianuarie 2024, a hotărât următoarele:
Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană a fost de 37,5 ore, în medie, în anul 2022, arată datele publicate de Eurostat.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare a trimis următorul mesaj pe adresa redacției noastre.
Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru proiectul „Sistem Unitar pentru Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate”, destinat îmbunătățirii accesului la educație de calitate pentru toți, cu un buget de 23.100.000 de euro.
Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani, procentul acestora crescând de la 2.9% în anul școlar 2013/2014 la 7.1% în anul școlar 2021/2022.
Atunci când ne gândim la moarte, cu toții ne simțim puțin incomod. Cu toate acestea, vorbim despre un fenomen inevitabil în viețile noastre, care ne va afecta pe toți la un moment dat.
Alpinismul este un sport antrenant care a captat atenţia multor amatori din România. Această activitate constă în escaladarea munţilor, mai ales a vârfurilor dificil de atins. Cu trecerea timpului, alpiniștii au devenit tot mai interesați de traseele grele și mai puțin convenționale.
Obţinerea permisului de conducere este importantă, însă mai important de atât este siguranţa ta şi a celor din jurul tău. Din acest motiv, trebuie să conştientizezi impactul pe care fişa medicală auto…
Domnule director D. Păcuraru, vă trimit un articol semnat de domnul Felician Pop. Am auzit chiar la Informația TV și am citit în ziarul Informația Zilei că domnul Felician Pop este președintele asociației ziariștilor sătmăreni care se numește UZPR, filiala județului Satu Mare.
Pentru toamna anului 2023, Calvin Klein redefinește senzualitatea prin scene încărcate de emoție și ludic.
La SABON, credem că exfolierea delicată a scalpului este secretul unui păr frumos. Exfolierea regulată împiedică înfundarea foliculilor de păr și stimulează microcirculația, oxigenarea și reînnoirea celulară.
După ce cumperi un autovehicul, ai 30 de zile la dispoziție pentru a-l înmatricula. Pentru a face acest lucru, trebuie să ai anumite acte, care diferă în funcție de situație.
Honda Trading România, importatorul oficial al autovehiculelor Honda pe piața locală, anunță extinderea gamei SUV a mărcii cu două noi modele: noua generație Honda CR-V și un nou model integral hibrid, Honda ZR-V.
Registrul Auto Român vă garantează că mașina pe care vreți să o cumpărați este în regulă, în sensul că identitatea acesteia este cea reală, stabilită de producător!
Casa Județeană de Pensii Satu Mare este instituția publică care administreaza și gestioneaza pe plan local sistemul public de pensii.
Printre altele, APIA asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate; Asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari; Autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.
D.S.V.S.A. Satu Mare organizează întreaga activitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul apărării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală, protecţiei şi bunăstării animalelor şi protecţiei mediului.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Casa Județeană de Pensii Satu Mare este instituția publică care administreaza și gestioneaza pe plan local sistemul public de pensii.
Printre altele, Grupul pensionarilor din Satu Mare asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate; Asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari; Autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.
Asociația Pensionarilor din Satu Mare organizează întreaga activitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul apărării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală, protecţiei şi bunăstării animalelor şi protecţiei mediului.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Familia Regală are acces la cele mai bune și mai complicate bucătării din lumea. Cu toate acestea, există patru alimente pe care Regele Charles, și Regina Camilla nu le-ar mânca niciodată acasă sau în timpul angajamentelor.
Această decizie a confirmat că relația lor s-a îmbunătățit și că au depășit divergențele din trecut.
Dorul de scenă va rămâne mereu, dar ea își exprimă mulțumirea pentru sănătatea și liniștea pe care le are la vârsta sa.
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu lansează ,,Primăvara sătmăreană’’, o serie de evenimente menite să aducă în centrul istoric al orașului multă culoare.
Muzica lui Ludwig van Beethoven este o călătorie spre inima umanității, care străbate timpul și spațiul.
Zilele trecute, Loga Dance School a participat la Campionatul Național de Dans Sportiv, un eveniment de rang înalt organizat în Târgu Mureș.
Clădirile istorice sunt mereu în atenția autorităților locale. Din păcate, unii proprietari nu reușesc să le reabiliteze și nici nu le dau utilitate în folosul comunității.
Sezonul 3 din „Bridgerton” va fi lansat în două părți, fiecare formată din 4 episoade. Partea 1 va avea premiera pe 16 mai 2024, iar partea 2 pe 13 iunie 2024.
Realitatea depășește ficțiunea! Jurassic Park devine o posibilitate reală, datorită Inteligenței Artificiale.
Concluzie Evoluția calendarului reflectă complexitatea societății umane și modul în care ne-am adaptat structurilor de timp la schimbările culturale, sociale și tehnologice
Cu cât tu și portofelul tău sunteți mai organizați, cu atât este mai ușor să atragi banii și bogăția pe care le dorești, susțin experții Feng Shui.
Anul trecut, în martie, un alt papagal a fost implicat într-un caz de crimă din India și a oferit detalii cruciale despre momentul incidentului
De asemenea, se demontează ideea că dorința sexuală trebuie să apară instantaneu și că sexul planificat este plictisitor, precum și mitul conform căruia ejacularea precoce nu este normală
Oricât de nebunatic ai fi când vine vorba despre sex, trebuie să știi că nu ai libertatea să te comporți între așternuturi chiar așa cum poftești…
Când faci sex pentru prima dată, o membrană subțire care închide vaginul se rupe și sângerează? Dar nu. Documentarul „Mitul himenului” risipește o concepție greșită răspândită in timp.
Târgul de Paști din Centrul Nou al municipiului Satu Mare și-a deschis porțile de numai câteva zile, însă atmosfera de sărbătoare a fost animată de zeci de copii de la instituțiile de învățământ.
Povestea copiilor geniali din istorie, inclusiv Iulia Hasdeu, evidențiază cum talentele lor excepționale, manifestate de la vârste fragede, au influențat lumea în moduri remarcabile.
Vlad Darie, sătmăreanul recunoscut ca cel mai bun jucător de poker din România, triumfă la GGMillion$ cu un premiu de 297.707 dolari, consolidându-și astfel statutul pe scena internațională.
De-a lungul anilor, în România au avut loc numeroase nenorociri soldate cu pierderi de vieţi omeneşti ca urmare a folosirii sau mainpulării necorespunzătoare a unor substanţe periculoase, …
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de Paştele Ortodox şi Greco-Catolic, fermierii din ţară au încins reţelele de socializare.
În perioada 12-19 aprilie, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat 97 acțiuni de control în ce privește siguranța alimentară.
Transferul unei exploataţii se poate realiza oricând până la momentul emiterii de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA a deciziei de plată pe numele fermierului care transferă exploataţia agricolă.
Aşa cum se ştie, subvenţia este un drept cuvenit fermierului, dacă acesta o solicită şi dacă îndeplineşte condiţiile de eligibilitate menţionate în procedurile specifice de acordare a sprijinului financiar, după caz.
Sătmărenii care taie porci pentru consum propriu în acest sfârşit de săptămână, pot solicita examen trichineloscopic exclusiv în cadrul cabinetelor sanitare veterinare private,…
În ceea ce privește utilizarea antibioticelor, UCPR a subliniat că acestea sunt folosite doar în scop curativ, sub prescripția și supravegherea medicului veterinar.
Zeci, poate sute de ani au trecut de la apariţia în aşa numitelor târguri de ţară, în care au fost dezvoltate o serie de activităţi menite…
După cum punctează publicaţia Agroinfo, la începutul săptămânii care se încheie, Agenţia de de Finanţare a Investiţiilor Rurale – AFIR, a făcut plata a 18,6 milioane de euro, în conturile beneficiarii fondurilor europene sumă nerambursabilă.
Este îmbucurător faptul că, în ultimii ani, fapt confirmat de realitatea înconjurătoare, dar şi de ornitologi, este în creştere numărul porumbeilor guleraţi care sosesc an de an în Satu Mare, pentru a cuibări
În plină campanie de primăvară, fiecare leu contează în economia financiară a fermierilor. Şi asta mai ales în condiţiile în care vorbim despre sume care li se cuvin fermierilor, dar sunt condiţionate de o serie de proceduri riguros stabilite.
În plină campanie de primăvară, fiecare leu contează în economia financiară a fermierilor. Şi asta mai ales în condiţiile în care vorbim despre sume care li se cuvin fermierilor, dar sunt condiţionate de o serie de proceduri riguros stabilite.
Dotările moderne actuale: tablete, telefoane mobile şi te miri ce alte mijloace de comunicare, nu mai sunt o noutate pentru crescătorii de animale şi ne referim aici la ciobani.
Cu siguranţă mulţi dintre cititorii ziarului nostru îşi mai amintesc de numeroasele runde de negocieri din anii trecuţi dintre fermierii proprietari de tractoare şi autorităţi,…
Europarlamentarul Corina Creţu consideră că eforturile Uniunii Europene de simplificare a regulilor Politicii Agricole Comune (PAC) reprezintă un pas înainte, însă ar mai fi multe de ajustat.
Despre nisipurile din zone precum Foieni, Urziceni şi chiar Sanislău, despre dunele de nisip devenite adesea puncte de atracţie turistică,…
Legumicultorii care au făcut o afacere din ceea ce înseamnă producţie de răsaduri sunt tot mai prezenți în Piața Someș din Satu Mare.
Vremea excesiv de caldă din acest început de primăvară a dat peste cap evoluţia şi dezvoltarea naturii.
Cu ani şi ani în urmă, apropierea zilei de Sf. Gheorghe, îi făcea pe locuitorii de la sate crescători de animale, să strângă rândurile, să pregătească atât bovinele cât şi porcii pentru a fi scoşi la păşunat.
Fermieri din România protestează împotriva utilizării sistemelor anti-grindină, susținând că acestea agravează seceta, în timp ce Ministerul Agriculturii apără tehnologia ca fiind sigură și minim poluantă.
În perioada 5 – 12 aprilie, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat 95 de acțiuni de control.
Pentru prevenirea îmbolnăvirii porcinelor de pestă porcină africană, Conform ORDINULUI nr. 132/418/2023, se impune respectarea unor recomandări specifice.
Cu siguranţă, sătmărenii care au avut curiozitate şi timp să treacă înainte de 2017, când s-a dispus închiderea târgurilor de ţară ca urmare a focarelor de Pestă Porcină Africană confirmate…
Lucruri pe care trebuie să le știi neapărat despre jucăriile pentru pisici Cu cât sunt mai scumpe cu
Aşa cum am subliniat şi cu alte ocazii, începând din acest an, fermierii crescători de bovine beneficiază de o nouă schemă de plată. Potrivit publicaţiei Agroinfo,…
Magnolia este o plantă ornamentală, folosită în parcuri și grădini. Florile ei sunt extrem de frumoase și parfumate, dar puțini știu că se poate și consuma ca atare sau în salate.
Dacă în jurul datei de 20 martie, cu anume întârziere, în majoritatea localităţilor judeţului au sosit berzele, fiind vorba despre masculii care au trecut la repararea cuibului în aşteptarea femelelor, ….
Aşa cum am subliniat şi cu alte ocazii, începând din acest an, fermierii crescători de bovine beneficiază de o nouă schemă de plată.
Astfel, informațiile furnizate de fermieri contrazic afirmațiile lui Rareș Bogdan, subliniind discrepanțele salariale dintre tractoriștii din România și cei din alte țări europene și mondiale.
Despre nisipurile din zone precum Foieni, Urziceni şi chiar Sanislău, despre dunele de nisip devenite adesea puncte de atracţie turistică, o serie de cercetători au elaborat studii menite a dovedi valoarea lor ….
Primăvara timpurie a favorizat dezvoltarea cu rapiditate a culturilor de rapiţă. Primele semnale date de rapiţa în plină expansiune sunt florile care au început să se deschidă pe tarlalele care au fost semănate în toamnă în aşa numita epocă optimă.
Pe 1 aprilie a expirat termenul de plată către bugetele locale a impozitelor şi a taxelor locale, de către contribuabilii persoane fizoce şi/sau persoane juridice, aferente anului 2024.
De câţiva ani, lista speciilor de animale în pericol de abandon din România, include şi porcii din rasele Mangaliţa şi Bazna. Iată că Hotărârea privind aprobarea programului de susţinere …
În urma evenimentelor petrecute vineri, 5 aprilie 2024, pe raza comunei Beltiug legate de pagubele suferite de apicultorii din zonă cauzate de tratamentele aplicate culturilor de rapiță, ….
Cu diverse ocazii am auzit rostită sintagma “… pădurile reprezintă plămânii planetei”. Odată cu retrocedarea pădurilor către proprietari, dar şi ca urmare a intervenţiilor chiar brutale….
Dispozitivul de securitate din China nu este cunoscut pentru aspectul său „drăgălaș”, dar unul dintre cei mai îndrăgiți ofițeri de poliție din țară a devenit o senzație pe rețelele de socializare datorită acestui atribut.
Aceste flori de primăvară nu doar îmbogățesc aspectul estetic al casei tale, ci și aduc cu ele povestea frumuseții și norocului în viața ta.
În săptămâna 29 martie – 5 aprilie, Medicii veterinari oficiali, din cadrul D.S.V.S.A. – Serviciul Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animală au efectuat în ultimă săptămână 85 de controale în exploatații profesionale și non profesionale din județul Satu Mare.
Aşa cum aţi aflat din presa cotidiană, din materialele publicate de Informaţia Zilei, din dezbaterea pe postul de televiziune Informaţia TV, începând cu 4 aprilie, a fost declanşată campania 2024 de depunere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură –APIA a cererilor unice de plată ….
Cu o amânare de o lună şi câteva zile, iată că este în pregătire deschiderea Campaniei 2024 de depunere de către fermieri a cererii unice de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA.
După doi ani în care temperaturile excesive în perioade îndelungate în care au lipsit şi precipitaţiile, cu pagube uriaşe în ceea ce priveşte producţia agricolă vegetală şi zootehnie,…
Sătmărenii care taie porci pentru consum propriu în acest sfârşit de săptămână, pot solicita examen trichineloscopic exclusiv în cadrul cabinetelor sanitare veterinare private,…
Aflat zilele trecute în studiourile Informaţia TV, Virgil Dragoş, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA Satu Mare, …
Este deja confirmat în timp faptul că primăvara, la declanşarea sezonului de migraţie a păsărilor călătoare, crescătorii de păsări de curte,…
Potrivi ghidului solicitantului, la nivelul judeţului Satu Mare, sunt enumerate ca unităţi administrativ teritoriale aflate în zona montană…
Oile reprezintă în România, unica specie de interes zootehnic care înregistrează an de an creşteri, pe seama subvenţiilor acordate oierilor.
Sătmărenii care în urmă cu 15 – 20 de ani au circulat cu maşina pe drumul spre Micula, imediat ce au intrat în Pădurea Noroieni, în vecinătatea fostei zone de agrement, au remarcat cu siguranţă atenţionarea privind existenţa viperelor.
Bivolul a fost şi rămâne un animal stratagic, fiind mult mai rezistent la diversele boli ale bovinelor, în plus creşterea şi întreţinerea lor este oarecum în concordaţă cu beneficile obţinute de crescători.
De-a lungul anilor, adesea am auzit spunând că pădurea a fost tăiată la ras. Iată aşa cum menţionează publicaţia ŞtiriAgricole, tăierile la ras urmează să fie interzise în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, face un anunț important pentru fermierii cultivatori de tomate care solicită ajutorul acordat ca urmare a pierderilor suferite pe fondul războiului din Ucraina.
În vreme ce fermierii din sectorul vegetal sunt preocupaţi de a înfiinţa în această perioadă culturile din prima epocă, activitate intensă se desfăşoară şi din partea legumicultorilor care şi-au propus să producă şi în acest an legume în spaţii protejate.
Preţul grâului a avut parte de o călătorie de-a dreptul „nebună” în ultimii patru ani, cu fluctuaţii neobişnuite pentru această cereală care, până acum, a dat dovadă de stabilitate, arată o analiză de piaţă financiară semnată de analiştii din cadrul XTB.
Cu puţin înainte de declanşarea campaniei 2024 de depunere la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a cererilor unice de plată pentru Campania 2024,…
În prezent, Botswana se confruntă cu provocări semnificative în gestionarea populației masive de elefanți, estimată la aproximativ 130.000
De-a lungul anilor, adesea am auzit spunând că pădurea a fost tăiată la ras.
Guvernul Ciolacu a alocat agriculturii 2% din PIB bani pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc.
209 milioane de euro disponibile pentru achiziţia de tractoare pentru fermele sub 400 de hectare şi fermieri care nu au accesta fonduri europene
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone…
Cu o amânare de o lună şi câteva zile, iată că este în pregătire deschiderea Campaniei 2024 de depunere de către fermieri a cererii unice de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA.
Veste bună pentru fermieri. Şi în acest an, asemeni anilor precedenţi, se va acorda subvenţie pentru persoanele care cultivă minimum un hectar de teren cu această cultură, iar suprafaţa minimă este de 3.000 de metri pătraţi
Stiri satu mare, Stiri online, Stiri maramures, Ziar satu mare, Stiri baia mare, Stiri online , Acidente sm azi,Acidente ieri
Locuri de munca sm, Portal de știri satu mare, Portal sm, Presa sm accidente rutiere , Presa satu mare azi , Satu mare online
Satu mare stiri, Știri sm, TV satu mare știri, Ultimele știri satu mare