Asculta acest articolDe ani de zile în jurul pensiilor speciale se poartă un război soldat fără nicio victimă. Este vorba despre o mână de oameni, un fel de castă privilegiată care, după ce intră în pensie au venituri de 3-4 ori mai mari decât au fost salariile. Au fost depistate cazuri când pensia era de 7 ori mai mare decât salariul.
Cum sună o pensie de 10.000 de euro într-o țară în care salariul mediu nu se ridică la o mie de euro? Sună al dracului de revoltător. Unde mai punem că “pensionarii de lux” au ieșit din câmpul muncii după vârsta de 40-50 de ani? Oameni în toată puterea, după pensionare nu s-au mărginit să-și plimbe nepoții prin parcuri, ci și-au luat o altă slujbă.
Întreaga populație a României normale este revoltată. Poporul îi trage la răspundere pe politicieni, pe parlamentari.
Problema este că și parlamentarii se numără printre cei cu pensii speciale. Beneficiari sunt și judecătorii Curții Constituționale, care au căderea să judece dacă pensiile speciale sunt constituționale.
Este inuman să le ceri judecătorilor CCR și parlamentarilor să-și desființeze propriile pensii. Cu toate acestea se află câte un cavaler dispus să se autosacrifice. La fiecare sfârșit de mandat câțiva parlamentari cu o zi înainte de terminarea mandatului demisionează din Parlament și cum legea conferă dreptul la pensie specială numai pentru un mandat întreg, rezultă că respectivul parlamentar renunță la pensia specială.
Dar cum cu o floare nu se face primăvară, nici cu o demisie nu se desființează pensiile speciale. Eroic ar fi dacă toți cei care beneficiază pe pensii speciale ar renunța în bloc. Ar fi ca o sinucidere în masă. Deci nu poate fi vorba despre așa ceva.
În acest mandat tonul demisiei de onoare din Parlament l-a dat președintele PSD. Marcel Ciolacu zice că și în mandatul trecut și-a dat demisia din Parlament cu o zi înainte de a se termina mandatul, dar atunci nefiind lider de partid nu a fost băgat în seamă. Acum gestul său este semnificativ. Va fi urmat de toți parlamentarii PSD? Ar fi o lovitură de imagine care ar putea aduce multe voturi. Nu doar PSD s-a gândit la această viclenie politică. Tuturor partidelor le-a trecut prin cap să recurgă la această manevră. Problema este că nu toți actualii parlamentari se află pe locuri eligibile. Multe nume din actualul parlament nu se vor regăsi printre viitorii parlamentari.
Dacă în 2016 din partea PSD au intrat în jur de 40%, în 2020 este posibilă o scădere cu 10-15 procente. Cu un procent mai mic în 2016, PNL a făcut o selecție mai riguroasă pentru alegerile din 2020 și astfel partidul lui Ludovic Orban va duce în parlament cele mai multe figuri noi. Și la USR a fost bătaie pe locurile eligibile și în consecință vor apărea și din zona aceasta figuri noi. Mai puține mandate va obține și ALDE după ce s-a lăsat înghițit de Pro România. Cam egal cu sine va fi PMP și UDMR, dar și aici s-au anunțat mici schimbări pe listele electorale.
Vom avea, după toate datele, un parlament în bună parte reîmprospătat. Să vedem dacă va fi și mai energic, mai aplicat pe realitate.
Reîmprospătarea parlamentului nu aduce după sine și reîmprospătarea personalului din instituțiile de stat. Schimbările pe criterii politice nu sunt chiar atât de extinse pe cât se vorbește. Se fac schimbări la vârf, dar baza rămâne. Pe de altă parte nu parlamentul este răspunzător de organigramele instituțiilor, ci guvernele.
Acestea schimbându-se mai des decât parlamentele, mare parte din vină o poartă guvernele destul de instabile. Fiecare prim-ministru și-a plasat oameni în funcții-cheie, miniștrii au făcut la fel, exemplul lor fiind urmat până la ultimul șef de instituție. Privind spre caracatița ce s-a tot dezvoltat de la un guvern la altul gestul pe care Marceal Ciolacu îl face în mod simbolic nu înseamnă mare lucru.
Nu înseamnă o ruptură cu trecutul, o revoluție a conștiințelor nici celelalte demisii “de onoare” ale diverșilor parlamentari din PSD, PNL, USR sau alte partide. Asistăm doar la o simplă viclenie politică la sfârșit de mandat.
