Image 1
Image 2

USR PLUS vrea sancționarea votului dublu în Parlament

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

USR PLUS vrea ca parlamentarii care votează “dublu” să fie sancţionaţi disciplinar prin pierderea a peste 80% din indemnizaţie. În acest sens au depus proiecte de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului şi a Statutului deputaţilor şi senatorilor.

Proiectele au fost depuse “ca urmare a votului cu mai multe cartele identificat de senatorii şi deputaţii USR PLUS în timpul dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2021 (…), astfel încât furtul la vot să fie sancţionat”.

Potrivit unui comunicat de presă al alianței, “parlamentarii USR PLUS au depus un proiect de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor în sensul sancţionării disciplinare a celor care nu înţeleg că o funcţie de demnitate publică de un asemenea nivel implică integritate şi respect faţă de alegătorii care i-au trimis în Parlament. Concret, parlamentarii care vor vota la dublu, folosind cartela unui alt senator ori deputat, vor fi sancţionaţi cu reţinerea pe o lună a sumei reprezentând diferenţa între indemnizaţia brută şi valoarea salariului minim brut pe ţară. Adică, vor pierde peste 80% din indemnizaţie! De asemenea, votul viciat prin exprimarea unui vot dublu se va anula”.

Proiectele de modificare a Regulamentelor Camerelor prevăd explicit, pe lângă sancţiunea cu reducerea indemnizaţiei, că “este interzisă utilizarea cardului de vot de către o altă persoană”.

“Pentru noi, o Românie fără hoţie nu este un slogan. Iar demersurile pentru atingerea acestui obiectiv nu pot ocoli Parlamentul!”, menţionează sursa citată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with