Una din două mici afaceri locale a raportat scăderi ale încasărilor în primele 5 luni ale anului

Scris de Cristina Bursuc, 05 august 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Jumătate dintre micile afaceri autohtone au raportat scăderi ale încasărilor în primele cinci luni ale acestui an, în timp ce un sfert dintre proprietarii unor astfel de business-uri au declarat că în acest interval le-au crescut încasările, conform unui studiu realizat de Omnicredit, prima platformă fintech 100% online dedicată sprijinirii afacerilor mici din România.

Puţine afaceri se finanţează cu ajutorul unor soluţii de tip factoring sau scontare, prin care se pot încasa la timp facturi

Efectuat pe baza de clienţi a Omnicredit – aproximativ 2.500 de antreprenori, proprietari de afaceri mici şi mijlocii – studiul a relevat astfel încă o dată slaba capitalizare a sectorului IMM-urilor, firme care reprezintă peste 99% din totalul celor înregistrate în ţara noastră.

De asemenea, rezultatele sondajului au arătat că 54% dintre antreprenorii chestionaţi au declarat că în prezent afacerile lor funcţionează cu resurse financiare proprii.

Rezultatele studiului au mai arătat că doar 7% dintre afaceri se finanţează cu ajutorul unor soluţii de tip factoring sau scontare, deşi acestea nu reprezintă o îndatorare a firmei, ci o modalitate de a încasa la timp facturi, evitând riscul de întârziere a plăţilor de către furnizori. „Factoringul şi scontarea reprezintă modalităţi de autofinanţare încă puţin utilizate de către IMM-urile din România. (…) Contrar a ceea ce se spune, factoringul nu este un serviciu scump, pentru că nu are alte servicii adăugate (ca la liniile de credit, de exemplu) şi are ca principal cost doar dobânda, de circa 2-3% din valoarea facturii. Acest cost aduce însă şi o serie de beneficii: transformă o plată la termen în lichiditate imediată, antreprenorul poate oferi termene de plată mai lungi sau poate chiar acorda plata în avans la furnizori, pentru a obţine discounturi”, explică Elisa Rusu, CEO şi partener Omnicredit, citată de Agerpres.

Cele mai multe afaceri care au avut de suferit au apelat, pentru a depăşi dificultăţile financiare, la soluţia cu risc minim a autofinanţării (43%). Însă o pondere relativ mare de afaceri (21%) au folosit soluţii alternative, de tipul facilităţilor oferite de institu\ii financiare nebancare şi companii fintech. Mai puţin de 10% din businessuri au apelat la fonduri publice sau la tradiţionalele credite bancare.

53% dintre antreprenori apreciază că domeniul lor de activitate şi-a schimbat complet dinamica în urma impactului provocat de pandemie, ceea ce ar putea indica faptul că asistăm la o reorientare a businessurilor către modele de afaceri mai flexibile. Dat fiind că majoritatea oamenilor de afaceri chestionaţi activează în domeniile comerţului şi al serviciilor, probabil că antreprenorii au în vedere tranziţia către operaţiunile online. În continuare, majoritatea proprietarilor de afaceri mici spun că problema cea mai mare cu care se confruntă micile întreprinderi este lipsa accesului la finanţare (85%), urmată de birocraţia şi condiţiile rigide impuse de bănci (83%). În condiţiile reticenţei businessurilor faţă de birocraţie şi risc, nu este surprinzătoare preferinţa micilor antreprenori pentru soluţiile de microcreditare, atunci când au fost întrebaţi ce soluţii de finanţare au în vedere pentru viitor.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517