Trei zile caniculare în judeţul Satu Mare

Scris de Ionuţ Blăjean, 07 iulie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis ieri o avertizare valabilă pentru toată ţara în perioada 7-11 iulie. Fenomenele vizate sunt: val de căldură, disconfort termic.

Conform sursei citată mai sus, valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice şi sud-vestice, unde va fi caniculă şi disconfort termic accentuat. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creştere, îndeosebi în sud.

În ceea ce priveşte progonoza pentru următoarele două săptămâni, în Maramureş (n.r. regiune din care face parte şi Satu Mare), valorile termice diurne vor fi în creştere până spre sfârşitul primei săptămâni (9 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar media maximelor se va situa în jurul a 33 de grade. După această dată, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere, mai accentuată după data de 13 iulie, spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 18 grade. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, vor fi variaţii uşoare ale valorilor nocturne, iar media acestora va fi în general de 16…17 grade. Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată la începutul primei săptămâni, dar mai ales după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.

Reguli de protecţie

Astfel, Satu Mare trece printr-o nouă perioadă de caniculă. În această săptămână, temperaturile vor fi cuprinse între 20 şi 34 de grade Celsius. Zilele vor fi calde.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare transmite cetăţenilor câteva reguli de protecţie:

• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00

• Hidrataţi-vă corespunzător, beţi zilnic minimum 2 litri de lichide, fără a aştepta senzaţia de sete. În zilele caniculare se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute

• Nu consumaţi alcool deoarece acesta diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii

• Evitaţi să consumaţi băuturi cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (băuturi răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice

• Consumaţi fructe şi legume proaspete

• Evitaţi aglomeraţiile

• Evitaţi efortul fizic intens

• Evitaţi, pe cât posibil, expunerea la soare

• Nu lăsaţi copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme

• Purtaţi haine lejere, colorate deschis, care acoperă o suprafaţă a corpului cât mai mare

• Purtaţi o pălărie cu bordură largă pentru a vă proteja faţa şi capul

• Protejează-ţi ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate cu UV 400 de culoare gri, maro sau verde închis) sau prin ochelari de vedere prevăzuţi cu lentile fotocromatice

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517