Image 1
Image 2

Toamna şi-a intrat bine în rol! Cod galben de vânt şi ploi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) transmite un cod galben de vreme rea. Printre judeţele vizate se află şi Satu Mare.

Interval de valabilitate: 13 octombrie, ora 09:00 – 13 octombrie, ora 21:00

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică

Zone afectate: conform textului şi hărţii

În intervalul menţionat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100…130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70…80 km/h.
    

În cea mai mare parte a ţării temporar va ploua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în regiunile sudice, estice şi centrale vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Notă: Marţi, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.
       

În cursul nopţii de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest şi la munte, precum şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali.

Sursă: ANM

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with