Ştrandul Termal – staţiunea balneară de interes naţional Tăşnad îi aşteaptă pe sătmăreni cu o ofertă bogată de servicii

Scris de Ioan Aniţaş, 23 iulie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dacă sfârşiturile de săptămână sunt folosite de numeroşi sătmăreni pentru a ieşi în natură cu familia, sau cu un cerc restrâns de prieteni, iată că ne aflăm în perioada concediilor. Dacă nu aţi optat pentru o staţiune turistică şi/sau balneară, propunerea noastră este să nu ezitaţi a fi oaspeţi pentru una, sau mai multe zile, ai staţiunii balneare Tăşnad.

Efectele benefice ale apei geotermale sunt deosebite. Gama de afecţiuni care pot fi ameliorate este diversă. Dovada fiind faptul că, permanent, în staţiune veţi găsi turişti inclusiv din zone consacrate precum Bihor, dar şi din alte judeţe din ţară.

Accesibilitatea este mai mult decât convenabilă. Drumurile sunt bune, iar dacă nu aveţi autoturism, sau dacă doriţi să fiţi siguri că puteţi consuma acolo anumite delicatesuri culinare oferite de agenţii economici din zonă, iar apoi să vă răcoriţi cu o bere rece, aveţi la îndemână mijloacele de transport în comun. Nu ezitaţi a lua o decizie cât se poate de repede. Vremea se anunţă a fi bună şi în acest sfârşit de săptămână, iar gazdele promit servicii diverse şi de calitate.
După cum am aflat de la Gheorghe Niţă, administratorul zonei balneare şi de agrement din oraşul Tăşnad, devenind oaspeţii acestei oaze de verdeaţă şi de sănătate, sunteţi în siguranţă. Spaţiul existent la dispoziţia turiştilor, fie şi de natură balneară, vă asigură distanţa fizică necesară, aşa cum se recomandă pentru a evita eventuala transmitere a noului virus COVID-19. Dacă personalul de deservire al staţiunii este obligat să utilizeze masca de protecţie, oaspeţii nu au această obligativitate acum.

Apa din bazine se schimbă în fiecare zi

Zona balneară, după cum a menţionat interlocutorul nostru, vă stă la dispoziţie cu patru bazine cu apă termală, un bazin cu apă rece şi un bazin destinat copiilor. Apa din bazinele menţionate, se schimbă în fiecare zi.
Programul de funcţionare a staţiunii turistice de interes local Tăşnad este între orele 8 – 22.

Tarife de intrare

Tarifele de intrare sunt diferenţiate după cum urmează: elevi şi studenţi – 15 lei/zi, adulţi – 25 de lei/zi.
În intervalul de luni până vineri, după ora 16, sunt tarife reduse, ceea ce înseamnă că elevii şi studenţii plătesc 10 lei, iar adulţii 15 lei. Se cuvine subliniat faptul că, pentru sfârşitul de săptămână, mai precis pentru zilele de sâmbătă şi duminică, facilităţile nu sunt valabile.

Pe tot parcursul zilei şi al săptămânii, există locuri de parcare în parcarea din vecinătatea zonei turistice şi balneare, cu plata a 7 lei/zi, pentru un loc de parcare.

Nu ezitaţi a deveni oaspeţii staţiunii balneare de interes naţional Tăşnad. Serviciile sunt diverse şi de bună calitate.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517