Image 1
Image 2

DOLIU

Stareţul Mănăstirii Bixad, condus pe ultimul drum

Luni, 1 noiembrie 2021, de la ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au săvârşit,...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…pe Altarul de vară din incinta aşezământului monahal, Slujba Înmormântării pentru Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Bixad, Protopopiatul Oaş.

Slujba Prohodirii a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, în biserica mănăstirii, de la ora 9,00, de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Din soborul slujitor au făcut parte, alături de Preasfinţiile lor, un numeros sobor de preoţi şi diaconi, între care amintim pe Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului, Pr. Marcel Malanca, protopopul Oaşului, Pr. Viorel Bud, slujitor la Catedrala Episcopală, Arhid. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi, preoţi şi diaconi, dirijaţi de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboşan.

Între mulţimea credincioşilor care au fost prezenţi la acest eveniment şi au umplut curtea lăcaşului monahal s-au aflat monahi, monahii, preoţi de mir, fii duhovniceşti, prieteni şi cunoscuţi care au dorit să aducă un ultim omagiu preacuviosului părinte Arhim. Emanuil.

Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Macarie Motogna a dat citire biografiei Preacuviosului Părinte Arhim. Dr. Emanuil Rus, menţionând câteva aspecte importante cu privire la viaţa părintelui. De asemenea, conform tradiţiei îndătinate, s-au rostit şi iertăciunile cuvenite înainte ca părintele să fie condus la locul cel de veci: de la ierarhii Eparhiei, de la vieţuitorii mănăstirii, de la rudeniile după trup din Plopiş şi de la preoţii din Protopopiatul Ortodox Oaş şi de la toţi cei care l-au cunoscut.

În cadrul Slujbei Înmormântării, la momentul potrivit, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a evocat chipul duhovnicesc al părintelui Emanuil Rus, cel care a fost timp de aproximativ 30 de ani stareţul Mănăstirii Bixad.

„Se cuvine ca astăzi, în această frumoasă zi de toamnă, dar de doliu, să fim prezenţi la căpătâiul părintelui Emanuil şi să spunem câteva gânduri spre folosul cel duhovnicesc al nostru, al tuturor. Suntem într-un loc sfânt unde arde candela credinţei de 400 de ani şi unde s-au temeluit multe din caracterele şi personalităţile acestui ţinut, atât oameni bisericeşti, cât şi persoane laice şi publice, precum şi familii adevărate de români, de oameni dârji şi demni, daci liberi, care nu glumesc nici cu viaţa, nici cu familia, nici cu libertatea şi nici cu demnitatea”.

Întâistătătorul Eparhiei noastre a continuat: „părintele a fost o Lumină către veşnicie, a primit lumina la Sfântul Botez, apoi a primit lumina cunoştinţei a Evangheliei lui Hristos la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, apoi a adus-o aici, la Mănăstirea Bixad. Aşa a venit părintele în acest ţinut, pornind o lucrarea grea, asumându-şi un jug cum numai el ştie şi l-a purtat aşa cum l-a povăţuit Dumnezeu. A fost un slujitor de vocaţie, un predicator de excepţie, un monah pastoral, un om de o rezistenţă aproape antologică. Nu era trist niciodată, ci întotdeauna întâmpina greutăţile cu Dumnezeu şi cu voie bună; prin toate furtunile prin care a trecut, a rămas în picioare”, a explicat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

„Îi aducem acest ultim omagiu, în stare de rugăciune, împreună cu dumneavoastră, ţinând în mâini lumânări aprinse, lumini ce simbolizează Învierea cea obştească. Este o tristeţe mare şi acest fapt arată ce însemnează Biserica cu adevărat: puterea şi forţa duhovnicească de neînvins a Bisericii lui Hristos”, a concluzionat Preasfinţia Sa.

După acest moment au fost citite rugăciunile de dezlegare de către cei doi ierarhi, după care a urmat procesiunea cu sicriul purtând trupul cel neînsufleţit al Arhim. Emanuil, înconjurarea de trei ori a bisericii mănăstirii şi aşezarea lui la locul cel de veci. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în Împărăţia Sa cea veşnică. Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Xxx

Părintele stareţ Emanuil Rus s-a născut la 8 noiembrie 1953 în satul Plopiş, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş. Părinţii săi, Vasile şi Sabina, au fost iubitori de oameni şi de Dumnezeu, devotaţi familiei şi idealurilor naţionale. Bunica Frăsina, o femeie foarte credincioasă, care s-a ocupat cu dragoste şi devotament de educaţia religioasă a nepoţilor şi a întregii familii, îi spunea tânărului Mihai Manoilă (numele de mirean al stareţului Emanuil): „Tu trebuie să te faci preot. Cineva din familia noastră trebuie să fie preot”.

Viitorul arhimandrit Emanuil Rus a cunoscut de timpuriu viaţa monahală, vizitând ca elev mănăstirile din nordul Moldovei, simţind o tainică chemare spre călugărie. Urmează clasele primare la şcoala din satul natal, iar pe cele gimnaziale la şcoala din satul vecin Şurdeşti. Între anii 1971-1976 este elev la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca. În perioada studiilor seminariale, a ţinut o strânsă legătură cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, unde îşi petrecea cea mai mare parte a vacanţelor şi unde a beneficiat de îndrumarea părintească şi de sfaturile duhovniceşti ale celor doi stareţi, Justinian Chira şi Serafim Man.

După absolvirea Seminarului Teologic, la 1 august 1976, este primit ca frate la Mănăstirea Rohia, iar pe data de 8 noiembrie a aceluiaşi an este hirotonit întru preot. La 6 decembrie 1979 este tuns în monahism, primind numele de Emanuil. Între anii 1978 şi 1982 este student al Institutului de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

După evenimentele din 1989, în contextul revigorării vieţii bisericeşti şi monahale din România, s-a pus problema readucerii la viaţă a vechii vetre monahale de la Bixad. Preacuviosul părinte Emanuil Rus a fost numit stareţ în luna iulie a anului 1990. La 1 august a aceluiaşi an, a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în anul 1994 la cel de arhimandrit.

În anul 1998, stareţul Emanuil Rus s-a înscris la doctorat în cadrul Catedrei de Slavistică a Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în anul 2004, la 29 octombrie, în urma susţinerii tezei intitulate „Raporturile romano-slave în opera lui Silviu Dragomir”, obţine titlul de Doctor în Filologie.

În perioada stăreţiei Preacuviosului Părinte Emanuil Rus, între anii 2001 şi 2004, s-au construit la Mănăstirea Bixad noul corp de clădire, turnul-clopotniţă şi altarul de vară. Arhimandritul Dr. Emanuil Rus s-a ocupat cu spirit de răspundere şi competenţă de viaţa spirituală a credincioşilor oşeni, implicându-se constant şi în viaţa culturală. A participat la numeroase simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, a publicat zeci de articole în presă şi într-o serie de volume colective, a publicat ca autor unic sau coautor, afirmându-se ca un vrednic slujitor al Bisericii şi ca un important om de cultură.

Arhid. Adrian Dobreanu

responsabil comunicaţii media-online

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

PAROHIA VADU IZEI

Slujba arhierească și finţire de capelă mortuară

       Duminică, 29 octombrie 2023, duminica a XXIV-a după Sfintele Rusalii, a Învierii fiicei lui Iair, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Vadu Izei, Protopopiatul Sighetu Marmaţiei, paroh Pr. Vasile Hotico, preot II Gheorghe Ulici, secretar protopopesc, şi a binecuvântat noua capelă de cimitir din localitate, cu hramul „Învierea lui Lazăr”.