Asculta acest articolDe-a lungul timpului PSD s-a dovedit un partid capabil să genereze știri astfel să fie mereu în câmpul de atenție al presei, iar prin intermediul presei în atenția populației.
Cum-necum, în ultima vreme, de fapt după ce Marcel Ciolacu s-a instalat la cârma partidului, social-democrații au trecut într-un plan secundar. Declarațiile liderului nu atrag, Marcel Ciolacu dovedindu-se un comunicator neinteresant.
După alegerile parlamentare, datorită scorului mare obținut în mod neașteptat, AUR i-a luat fața, astfel PSD mai mult a stat în expectativă, cu mici intervenții oarecum forțate de mass media fidelă.
Datorită bunelor relații pe care și le-a asigurat când era la guvernare, PSD rămâne un partid favorit pentru o bună parte a televiziunilor de știri. Desigur, o mulțime de lideri PSD și-au creat trusturi de presă pe care le pun în slujba partidului.
Aceste legături cu mass media asigură în bună parte succesele în alegeri ale social democraților în detrimentul partidelor de dreapta care, deși la guvernare mulți ani, nu și-au creat o rețea de presă dacă nu partizană, măcar binevoitoare.
Pe lângă marile trusturi de presă, PSD mai are avantajul de a avea bune relații cu institutele de sondare a opiniei publice. Cu toate că aproape toți politicienii declară că nu cred în sondaje, partidele comandă în mod constant sondaje proprii și fiind totodată foarte atente la sondajele comandate de alții.
Ne place sau nu, sondajele arată direcția spre care se îndreaptă opțiunile alegătorilor la un moment dat. Ele stabilesc ierarhiile și măsoară gradul de popularitate și încredere față de principalii jucători politici.
Nu am fi făcut această lungă expunere dacă Marcel Ciolacu nu ar fi declarat în urmă cu câteva săptămâni că PSD caută un candidat prezidențial dinafara partidului. Când a spus acest lucru Marcel Ciolacu s-a bazat pe o statistică extrem de simplă. Niciun candidat PSD nu a câștigat alegerile prezidențiale, Ion Iliescu fiind un caz aparte. După patru rânduri de alegeri, din 2004, 2009, 2014 și 2019, toate pierdute de candidații proprii, este și cazul ca PSD să facă o analiză la rece a cauzelor.
Liderul partidului nu a explicat public cauzele, dar a tras concluzia că PSD nu poate obține cea mai înaltă funcție în stat atâta vreme cât președintele partidului este automat candidatul la președinție. Prin urmare, PSD trebuie să-și caute un candidat independent sau dinafara partidului.
S-a vorbit și încă se vorbește neoficial despre Ioan Aurel Pop, profesor de istorie clujean și președinte al Academiei Române.
Între timp, un sondaj de ultimă oră îl lansează, sau mai precis sugerează că Alexandru Rafila, medic lansat în spațiul public odată cu pandemia, pus pe listele PSD la Camera Deputaților, are profilul unui posibil prezidențiabil. Astfel o casă de sondare îl plasează pe proaspătul intrat în politică la egalitate cu președintele Klaus Iohannis la capitolul încredere.
Aparent, Marcel Ciolacu este contrazis de acest sondaj, dar este greu de crezut că PSD ar accepta un candidat prezidențial care nu are legătură cu partidul. PSD este partidul în care solidaritatea de gând și simțire este cea mai puternică.
De aici și unitatea de nezdruncinat. Nicio dizidență nu a avut succes. Teodor Meleșcanu a desprins un grup și a format Alternativa pentru România. Nu a intrat în parlament. Victor Ponta a înființat Pro România. Nu a reușit să depășească pragul electoral la alegerile parlamentare din 2020.
Cum ar putea un astfel de partid să apeleze la un om dinafara partidului și să-l facă președinte?
Din acest punct de vedere este foarte posibil ca Alexandru Rafila să fie pregătit pentru confruntarea prezidențială din 2024 ca vârf de lance. Până acum, ca profil, ca prestație, ca pregătire profesională, pare să corespundă exigențelor nu atât populației, cât strategilor.
Marea problemă cu care se confruntă PSD la alegerile prezidențiale poate că nu ține de candidat, ci de orientarea politică generală a alegătorilor români. S-ar părea că majoritatea alegătorilor cred în valorile de dreapta, consideră că economia României are o șansă mai mare de dezvoltare urmând politici de dreapta.
La alegerile prezidențiale în turul doi se unesc toate partidele de dreapta și centru-dreapta. În rest, dreapta este formată dintr-o puzderie de partide divizate, care risipesc voturile alegătorilor cu opțiuni de dreapta și centru-dreapta.
PNL și USR PLUS, dar și PMP care nu a intrat în parlament, sunt un bun exemplu de fracționare a dreptei din România. Desigur, nu trebuie uitat că și UDMR este o formațiune de dreapta, care în mod automat în turul final votează candidatul de dreapta rămas în cursă.
