Satu Mare: Nemulţumiri în Piaţa Mare din cauza obligativităţii purtării măştii

Scris de Ioan Aniţaş, 06 august 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Abia s-a instituit obligativitatea folosirii măştii de protecţie la nivelul pieţelor agroalimentare şi în alte locuri aglomerate, demers lăsat de autorităţile naţionale la latitudinea judeţelor, că reacţiile nu întârzie să apară. Ce-i drept, teama nemulţumiţilor de eventualele urmări ale acestui lucru este mai mult decât evidentă.

După ce redacţia Informaţia Zilei a intrat în posesia unei posibile petiţii adresate autorităţilor publice locale, judeţene, implicit Guvernului, cu un număr de aproximativ 60 de semnături, am purces pe drumul acestei posibile petiţii prin care comercianţi, producători agricoli şi nu numai, îşi manifestă consternaţia faţă de decizia luată la nivel judeţean, în condiţiile în care Satu Mare se numără printre judeţele cu cele mai puţine cazuri pozitive confirmate la nivel naţional. Este vorba despre contestarea obligativităţii folosirii măştii de protecţie în incinta pieţelor agroalimentare şi a spaţiilor adiacente.
Trecând la documentarea acestei stări de fapt, am constatat, din păcate, că există o stare de nemulţumire, dar în egală măsură de teamă, faţă de a se înainta autorităţilor o petiţie.

Cu lista celor aproximativ 60 de persoane – producători, comercianţi de produse agricole şi nu numai din incinta şi vecinătatea Pieţei Mari, din reşedinţa de judeţ, am trecut să imortalizăm pe peliculă nemulţumirea acestora. Un asemenea demers ne-a convins că şi după 31 de ani de la evenimentele din 1989, petiţionarii nu au curajul să-şi exprime punctul de vedere în faţa camerei de luat vederi. Îşi asumă un asemenea demers sub semnătură privată şi nimic mai mult. Permanent caută un intermediar, numai pentru a nu ieşi ei în prim-plan, dar mai ales în speranţa că presa îşi asumă un asemenea demers, în folosul cetăţenilor. Da şi-l asumă, cu participarea asumată a celor care reclamă nemulţumirea.

Cu mască pe 30 de grade Celsius

Având la îndemână o primă variantă a petiţiei adresate Prefecturii Satu Mare, personal prefectului Radu Bud, reproducem secvenţe din posibila petiţie despre care facem vorbire: “Suntem judeţul cu cele mai puţine cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19. Cetăţenii sunt responsabili, purtăm mască în spaţiile închise, respectăm, distanţarea …fizică… Nu în ultimul rând, purtăm măşti în spaţii deschise şi pe căldura din zilele acestea. Este aproape imposibil ca la 30 de grade Celsius ca toate persoanele să reziste. Pot interveni stări de rău, mai ales în cazul persoanelor vâstnice. Considerăm că măsura luată de dumneavoastră este exagerată şi prin prisma faptului că la indicaţia guvernului, conducerile judeţelor  vor lua măsuri de protecţie a populaţiei în funcţie de numărul îmbolnăvirilor (…)“.

Abonează-te acum Online!
  1. oas a spus: 06 august 2020, ora 12:44

    ok nu vor masca ? stei acasa sau o stampila pe mina sa fie indentificati si in cazul in care ajung la Spital sa fie lasati ca CRAPE . Auzi la ei ce tupeu TARA LUI PAPURA VODA .

  2. zoli a spus: 06 august 2020, ora 08:52

    Acei indivizi nesimtiti care nu poarta masca in piata(din Stina mai ales)n-au ce cauta acolo; dar si ptr.simplu fapt ca nici macar producatori nu sunt Daca nu le convine regula sa fie amendati sau sa steie acasaAdevaratii producatori nu comenteaza ci se conformeaza

  3. tractorist a spus: 06 august 2020, ora 08:02

    Disciplina, bun simt si realitate sunt cuvinte straine in Satu-Mare. Pentru a reduce extinderea pandemiei din nou, aceste masuri sunt necesare.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517