Satu Mare: 380 de şoferi amendaţi în mini-vacanţa de 15 August
În mini-vacanţa de 15 August, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au acţionat în întreg judeţul, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Acţiunile desfăşurate au avut ca scop combaterea nerespectării regimului legal de viteză, precum şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care se află sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
În urma activităţilor întreprinse, au fost aplicate peste 380 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002R, în valoare de peste 187.000 de lei.
Totodată, poliţiştii rutieri au luat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 87 de conducători auto. Dintre aceştia, 66 au fost surprinşi de aparatura radar circulând cu viteze peste limita legală, 14 au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor manevre a depăşirii neregulamentare, iar 4 conducători auto au fost depistaţi sub influenţa alcoolului.
De asemenea, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere, precum şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Câteva exemple
În 12 august, în jurul orei 20.30, poliţiştii rutieri, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în localitatea Nisipeni, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 30 de ani, domiciliat în aceeaşi localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie. În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.
Duminică, 14 august în jurul orei 04.30, poliţiştii din Satu Mare, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, au oprit pe o stradă din localitatea Negreşti-Oaş un autoturism, condus de un bărbat de 25 de ani, domiciliat în localitatea Călineşti-Oaş. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii. În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
Având în vedere faptul că poliţiştii depistează în continuare conducători auto care încalcă normele rutiere, activităţile vor fi intensificate, în vederea asigurării şi menţinerii unui climat de siguranţă a traficului rutier.