Image 1
Image 2

Sătmăreni de toate vârstele au mers la spovedit în număr mare, inclusiv copii

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor este perioada cuprinsă între Florii şi Sâmbăta cea Mare. În bisericile din ţară, preoţii oficiază slujbe speciale numite Denii, în cadrul cărora sunt menţionate ultimele zile din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos.

Despre semnificaţia acestei săptămâni, dar şi despre atitudinea pe care e bine să o aibă credincioşii în aceste zile, am stat de vorbă cu preotul Marcel Malanca, protopop al Protopopiatului Ortodox Oaş: În Săptămâna Mare creştinii se pregătesc cu mai multă jertfă, cu post, cu rugăciune, participă la rânduielile bisericii, pentru ca starea sufletească şi bucuria Praznicului Învierii să fie împărtăşite pe măsură. Este o săptămână mare pentru că, Hristos a trăit cu multă suferinţă fiecare din cele cinci zile până la momentul răstignirii.”

Săptămâna Patimilor începe cu ziua în care Iisus Hristos iese din Ierusalim, lăcrimând şi prorocind ce avea să se întâmple cu cetatea aleasă a lui Dumnezeu. Ajunge apoi la templu unde mustră fariseii, cărturarii, neguţătorii şi prevesteşte dărâmarea templului.

Aceste momente culminează cu pătimirea din Grădina Ghetsimani şi jertfa de pe cruce: “Creştinii sunt îndemnaţi să trăiască cu mai multă sobrietate, atenţie, evlavie şirugăciune aceste momente pentru că, dacă crucea este mai grea,şi bucuria biruinţei este mai mare”, completează protopopul de Oaş.

Mii de credincioşi la spovedit

Pentru a întâmpina Învierea Domnului pregătiţi sufleteşte, într-o stare de curăţie, creştinii au început încă din primele zile de post să meagă la mărturisit. Totuşi, majoritatea aleg să se spovedească în Săptămâna Patimilor.
La Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, programul de zilele trecute a început în fiecare dimineaţă de la 5:00, şi s-a sfârșit cu ultimul creştin venit s-a spovedit şi împărtăşit cu trupul şi sângele Mântuitorului.

Din cele spuse de preotul Cristian Boloş, paroh al bisericii, peste 300 de credincioşi au ajuns zilnic aici pentru a-şi mărturisi păcatele. Pentru a se evita cozile din anii trecuţi, doi preoţi au venit în fiecare zi timp de două ore în ajutorul celor care slujesc la “Adormirea Maicii Domnului”.

De asemenea, părintele Cristian Boloş spune că la mărturisit ajung persoane de toate vârstele, şi că au fost zile în care numărul copiilor l-a depăşit pe cel al adulţilor.

Acelaşi lucru l-a remarcat şi protopopul Marcel Malanca, care a subliniat că “pocăinţa nu ţine de vârstă, ci de pregătirea sufletească, de dorinţa fiecăruia de a se apropia de Dumnezeu.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with