Sala de lupte din Mădăras poartă de miercuri numele Tudor Barbul

Scris de Ionuţ Blăjean, 29 aprilie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Fostul mare antrenor a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Ardud

Maestrul Tudor Barbul ar fi împlinit azi vârsta de 60 de ani… Dar din păcate ne-a părăsit luna trecută, pe 19 martie. Este şi ziua în care s-a aprobat un amplu proiect de modernizare a sălii de lupte greco-romane din Mădăras. Nu se va putea bucura de ea, dar urmaşii săi promit să-i ducă munca mai departe.

Miercuri, 28 aprilie, la Mădăras a avut loc un dublu eveniment, venit să-i cinstească memoria marelui antrenor sătmărean. Sportivi, oficialităţi, prieteni şi oameni de sport şi-au dat întâlnire la sala de sport care de ieri poartă numele lui Tudor Barbul. Au luat cuvântul primarul Ardudului, Ovidiu Duma, Dan Viorel – fost director la CS Satu Mare, Marcel Tarţa – director CS Satu Mare. Despre viaţa lui Tudor Barbul a făcut frumoasă prezentare consilierul Daniel Dod.

Cu lacrimi în ochi, primarul Ovidiu Duma a vorbit mai bine de 10 minute despre Tudor Barbul, căruia i-a apreciat întreaga activitate. Edilul din Ardud şi-a exprimat şi mâhnirea faţă de sprijinul foarte mic pe care Tudor Barbul l-a avut, de-a lungul vieţii, din partea autorităţilor municipiului Satu Mare, ori judeţene. Post-mortem, Tudor Barbul a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Ardud. Titlul i-a fost înmânat lui Andrei Barbul, fiul marelui antrenor sătmărean.
“Această iniţiativă pune pe harta Ardudului o denumire a unui om cu O mare, a unui meseriaş cu M mare, autodidact, cu o voinţă de luptă incredibilă”, a declarat Dan Viorel.

Comunitatea din Ardud, prin viaţa şi activitatea lui Tudor Barbul a fost îmbogăţită. A fost o personalitate marcantă în domeniul luptelor, recunoscut în ţară şi în străinătate. Era un mentor spiritual al numeroaselor manifestări naţionale şi internaţionale, mentor pentru numeroşi sportivi pe care i-a format. Tudor Barbul s-a născut pe 29 aprilie 1961 în localitatea Terebeşti, unde şi-a făcut studiile primare. A urmat liceul la Unio Satu Mare şi Şcoala de antrenori din Bucureşti. Ca şi sportiv a acceptat riscurile acestui sport, iar la început a activat la CS Unio Satu Mare, ulterior la CS Satu Mare şi la cluburi prestigioase din ţară. A avut performanţe notabile, ajungând într-o perioadă relativ scurtă vicecampion naţional. A obţinut numeroase medalii naţionale şi internaţionale, fiind coleg de generaţie cu foşti mari campioni olimpici şi mondiali ai României, printre care Ştefan Rusu şi Ştefan Negrişan. Luptele pentru Tudor Barbul au fost o stare de spirit. După un îndelungat palmares sportiv în ţară şi străinătate, Tudor a ales să se dedice antrenoratului. În 1993 a ajuns la Clubul Sportiv Satu Mare, contribuind de atunci la promovarea din generaţie în generaţie a unui număr semnificativ de sportivi, mulţi fiind medaliaţi la cele mai importante competiţii, balcanice şi europene. În toate aspectele în care şi-a desfăşurat activitatea a fost un sportiv, antrenor iubit de colegi şi elevi.

În altă ordine de idei, sala de lupte “Tudor Barbul”, unde se antrenează sportivii de la CS Satu Mare – Cetate Ardud, va intra într-un amplu proces de modernizare, probabil de anul viitor. Dar vom reveni cu detalii.

Abonează-te acum Online!
  1. Pacat a spus: 29 aprilie 2021, ora 23:27

    Păcat ca onor primăria a descoperit valoarea lui Tudor Barbu doar post mortem. Înainte nu se înţelegeau defel. Dar ce nu face omul pentru un pic de capital electoral…

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517