Image 1
Image 2

România este dispusă să pună pe masă conducta BRUA, pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România este dispusă să pună pe masă conducta BRUA care poate fi o rută alternativă de aprovizionare pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan, a declarat recent la Bruxelles, ministrul Energiei, Virgil Popescu, înaintea sesiunii extraordinare a Consiliului Energie.

“Trebuie să nu mai depindem de o singură sursă majoră de aprovizionare, este nevoie să ne diversificăm sursele şi rutele de aprovizionare. România este dispusă să pună pe masă conducta BRUA, care a fost construită ca un proiect european şi care acum nu este utilizată la potenţialul pe care l-ar putea avea. BRUA poate fi o rută alternativă de aprovizionare pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan prin TANAP, TAP, coridorul sudic, coridorul vertical şi mai departe spre Europa de Est”, a precizat ministrul.

Popescu a subliniat că România este unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din Europa şi dispune de resurse de gaze în Marea Neagră.

“Vrem să avem această opţiune pe masă, vrem să extragem şi să consumăm gazele în Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, vrem să explorăm toate opţiunile posibile pentru a ajuta populaţia Ucrainei şi a Republicii Moldova pentru că toată lumea trebuie să ştie că Republica Moldova şi Ucraina sunt legate împreună, reţelele lor electrice sunt legate, sunt legate când vine vorba de aprovizionarea cu gaze şi trebuie să le tratăm la fel”, a mai spus ministrul Energiei.

El a arătat că alături de colegii din Uniunea Europeană, vine cu soluţii concrete pentru a-i ajuta pe cetăţenii din Ucraina şi pentru a ne asigura securitatea energetică la nivelul întregii Uniuni Europene.

“După Consiliul Extraordinar al miniştrilor Energiei, voi pleca în Azerbaidjan, pentru a continua discuţiile cu oficialii azeri, pe care le-am demarat în marja Reuniunii Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, pentru a ne asigura diversificarea surselor de aprovizionare”, a mai spus oficialul guvernamental.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with