Image 1
Image 2

Rezultatele concursului de dramaturgie cu tema “Insula”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Asociația Focus Drama și Teatrul de Nord Satu Mare au lansat la începutul lunii iulie concursul de dramaturgie Focus Drama, cu tema “Insula”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Satu Mare.

Au fost luate în considerare textele autorilor de limbă română care s-au încadrat în tema concursului și care nu au fost montate sau publicate înainte de data limită anunțată. În selecție s-a ținut cont de originalitatea propunerii, de calitatea scrisului și de relevanța abordării pentru tema concursului.

Din cele 44 de texte primite, juriul concursului format din Claudiu Groza (critic de teatru), Tudor Dreve (regizor) și Mona Caița (secretar literar) a votat pentru următoarele: 1.   Anatomia unui val perfect de Stela Giurgeanu – textul câștigător; 2.   Pandemic blues de Crista Bilciu; 3.   Adevărul despre sfârșit de Loredana Dumitrescu.

A fost un concurs foarte consistent, cu o participare substanțială și autori de toate calibrele, cu propuneri de o mare diversitate, de la texte în filiația dramaturgiei absurde la formule dramatice extrem-contemporane, de la drame realiste la poeme monologale. Printre competitori s-au aflat atât scriitori consacrați (mulți cu Premiul UNITER pentru dramaturgie în palmares), cât și încă începători în acest domeniu. Concursul a atras un interes profesional remarcabil, iar rezultatele sale o probează.

Textul câștigător va avea premiera pe scena Teatrului de Nord, iar celelalte două piese finaliste vor beneficia de spectacole lectură, în cadrul unui eveniment dedicat dramaturgiei românești contemporane, în perioada 3 – 5 decembrie 2021.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with