Image 1
Image 2

Razie pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, participă la o acțiune organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.

În această perioadă, peste 2.500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/ depozitării mărfurilor periculoase.

Poliţiştii acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.

Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.

În judeţul Satu Mare, au acționat până în prezent 20 de polițiști de la transporturi, ordine publică și poliție rutieră, care au verificat 6 societăți comerciale, 8 trenuri de persoane, un tren de marfă, 19 autovehicule și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1.300 de lei.

La acțiune participă și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

INCENDIU LA CĂPLENI

Au intervenit pompierii

Vineri, 13 octombrie 2023, în jurul orei 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” din judeţul Satu Mare a intervenit pentru a limita şi lichida un incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Căpleni.