Asculta acest articolAmenințând guvernul cu o moțiune de cenzură, dar și din motive ce țin de probleme interne, în următoarele săptămâni PSD se va situa în centrul atenției opiniei publice până la alegerile locale din septembrie.
Moțiunea de cenzură se știe că are toate șansele să treacă. Problemele interne ale PSD sunt mai greu de sesizat, însă ele există și nu sunt de suprafață.
De la căderea guvernului Dăncilă nu are un președinte ales.
Ca președinte interimar, de luni de zile, Marcel Ciolacu se află în campanie electorală internă. Din această poziție nu are autoritatea necesară pentru a lua decizii în forță, pe termen lung. A promis că va organiza un congres al partidului, dar nefiind sigur de victoria personală, profitând și de pandemie, le tot amână.
Marcel Ciolacu nu este total amator. El s-a calificat ca lider la locul de muncă, în primul rând ca președinte al Camerei Deputaților, în al doilea rând ca președinte al celui mai consistent partid parlamentar. El moștenește munca lui Liviu Dragnea din campania electorală care a propulsat PSD la guvernare, cu o majoritate covârșitoare, și în același timp a capitalizat meritele și eșecurile celor trei guverne PSD, cu bune și cu rele.
Actualului lider PSD nu i se poate ierta – și i se reproșează mereu acest lucru -că de la 46% a adus partidul la 25%.
Testul suprem pentru PSD: alegerile locale din septembrie. Dacă PSD pierde alegerile în mod dezastruos, chiar dacă între timp va avea loc congresul, conducerea aleasă va fi compromisă, iar partidul va intra în campania pentru parlamentare cu un mare handicap.
Anunțata moțiune de cenzură în prag de campanie electorală reușește să mențină un oarecare echilibru în partid. Speranța că ar putea cădea guvernul PNL le dă primarilor social democrați o rază de speranță și încredere în actuala conducere, în Marcel Ciolacu. Ce oferă adversarii din interior, grupați în jurul lui Eugen Teodorovici? Nimic. Totuși, disputele interne există, și nu pot fi ignorate.
Pentru prima oară în istoria lui, PSD nu este al cuiva, nu este personalizat. Acest partid a fost al lui Ion Iliescu, al lui Adrian Năstase, al lui Mircea Geoană, al lui Victor Ponta, dar nu este al lui Marcel Ciolacu. Nimeni nu spune “partidul lui Marcel Ciolacu”. Va fi al lui Eugen Teodorovici? Deocamdată PSD este un partid depersonalizat, riscând să-și piardă identitatea. Cu cât rămâne mai mult în această stare, cu atât mai mult va pierde încrederea și voturile alegătorilor.
În fața pericolului de a-și pierde identitatea, moțiunea de cenzură este folosită de PSD ca un colac de salvare.
Fiind un element important în desfășurarea alegerilor, evident că moțiunea trezește interesul partidelor de opoziție. Căderea guvernului Orban poate schimba cursul alegerilor. Desigur, în cazul căderii guvernului PNL, președintele îl va menține pe Ludovic Orban în funcție, dar un guvern interimar, căzut prin vot în parlament, are atribuții limitate și devine o pradă mai ușoară.
S-ar părea că PSD are toate atuurile pentru a se situa în centrul atenției opiniei publice. Are grupul cel mai mare de parlamentari, reușește să țină în funcțiune o majoritate parlamentară formată din ALDE, UDMR și Pro România, ceea ce îi conferă, în ciuda lipsurilor, statutul de principal partid de opoziție.
Este un paradox că Pro România se declară adversar al PSD afară, dar în parlament susține PSD-ul. Este mai degrabă o stângăcie a lui Victor Ponta decât meritul lui Marcel Ciolacu.
Un merit al președintelui interimar al PSD este că a reușit să convingă UDMR să rămână în opoziție. Kelemen Hunor ar fi putut apropia formațiunea sa de partidele de dreapta, acolo unde îi este și locul.
Fie prin viclenia lui Marcel Ciolacu, fie din ignoranța lui Kelemen Hunor, UDMR s-a aliniat partidelor nereformate, PSD și ALDE, care structural sunt naționaliste, bazinele lor electorale fiind formate dintr-un electorat mai degrabă șovin decât deschis spre valorile democrației de tip european.
Când vorbești despre PSD nu poate fi trasă o concluzie.
Pentru prima oară după 1990 fără un lider autoritar, PSD o poate lua în orice direcție.
