Image 1
Image 2

Profesorii au aflat primele rezultate ale examenului de titularizare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din 323 de candidaţi, 127 au note peste 7, adică sunt titularizabili

Primele rezultate (înainte de contestaţii) la proba scrisă a examenului de titularizare au fost afişate, marţi, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Contestaţiile s-au depus la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, marţi şi miercuri, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 24 iulie.

Rezultatele concursului în judeţ

Potrivit comunicatului Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, din cei 324 de candidaţi care au susţinut proba scrisă, 323 au fost notaţi. O lucrare a fost anulată în centrul de evaluare. Situaţia pe tranşe de note, la nivelul judeţului Satu Mare, se prezintă astfel: 76 candidaţi cu note mai mici decât 5; 120 candidaţi cu note mai mari decât 5 şi mai mici decât 7; 127 candidaţi cu note mai mari decât 7.
Promovabilitatea (cei cu note peste 5), la nivel judeţului Satu Mare, este de 76,47%.
Numărul de posturi titularizabile este de doar 84, pentru cei 127 de candidaţi cu note de peste 7.
În ceea ce priveşte notele obţinute, în partea de top a clasamentului, am numărat doar două note peste 9. În partea inferioară a clasamentului, constatăm 22 de note sub 5, din care două note sub 2 şi şapte note sub 3.

Posibilităţi de angajare

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare) se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 25 iulie. În data de 26 iulie 2018 va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

Situaţia la nivel naţional

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, la proba scrisă din cadrul concursului naţional de titularizare s-au înscris 31.052 de candidaţi, număr în creştere comparativ cu anul trecut (27.551 de candidaţi). Cei mai mulţi, respectiv 4.625 de candidaţi sunt absolvenţi din promoţia curentă. La nivel naţional sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.354 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.148 în mediul rural. Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.094), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (882), muzică instrumentală (274) şi educaţie fizică şi sport (287). Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru disciplinele Limba şi literatura română/pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii (5.405), limba şi literatură română/elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar (4.176), limba şi literatura română (2.735), educaţie fizică şi sport (2.548) şi limba şi literatura engleză (1.877).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with