Asculta acest articolÎnceperea anului școlar este poate singurul lucru care nu se deosebește fundamental de la țară la țară. Fiind prima țară din UE care a început cursurile încă din august, Germania, recunoscută pentru disciplină și rigoare, putea fi luată ca model. În primul rând guvernul federal a lăsat la dispoziția autorităților locale să decidă măsurile pentru fiecare școală în parte.
Nu se poate spune că lucrurile au mers bine. În primele săptămâni numai în Berlin au fost 43 de focare de coronavirus. Respectivele școli s-au închis, iar procesul de învățământ a mers mai departe, autoritățile alegând să înfrunte pericolul în locul comodei măsuri de închidere a școlilor.
Spania a început școala cu încetinitorul. Elevii au intrat în clase pe rând, la fiecare cinci minute. Toate cadrele didactice au fost testate, motiv pentru care nu toți profesorii s-au putut prezenta la ore. Elevii se plâng că este greu, că sunt ca la pușcărie. În pauze nu au voie să se intersecteze elevii dintr-o clasă cu elevii din alte clase. Cu toate nemulțumirile, școlile nu se închid.
În Franța s-au închis peste 20 de școli după primele zile de la începerea cursurilor. Tot mai mulți părinți sunt de părere că nu ar trebui să fie deschise școlile, dar guvernul nu ține seama de pericole. Cursurile continuă.
Englezii întâmpină pandemia în forță. Ajungând la concluzia că elevii se pot îmbolnăvi mai ușor acasă decât la școală, guvernul a decis să amendeze părinții care nu-și trimit copiii la școală.
În Ungaria, după ce s-a trecut mai ușor de primul val de pandemie, odată cu deschiderea școlilor a crescut numărul de infectări. Ungaria vrea să închidă granițele, nu însă și școlile.
În sfârșit, este ușor de constat că nicio țară nu reușește să impună măsuri care să facă școala sigură sută la sută. Toate, absolut toate țările, au decis să nu amâne începerea anului școlar, sub niciun motiv.
România pare să fie un caz special, dar nu este. Nu din cauza măsurilor care trebuie luate, ci din pricina alegerilor. Fiind campanie electorală, opoziția de simte datoare să critice și mai dur guvernul, iar școala este un cal de bătaie, care bine călărit, ar putea aduce puțin capital electoral.
Se cere amânarea cursurilor până după alegerile din 27 septembrie. Alte motive de amânare țin de lipsa tabletelor pentru elevii care vor fi nevoiți să stea acasă, în caz de închidere a școlilor în care vor apare focare de coronavirus. Unde mai pui că nu toate cadrele didactice stăpânesc tehnica. Mai lipsesc și măștile care tot vin de luni de zile și nu mai sosesc.
Probleme peste probleme, dar școlile nu vor rămâne închise. Pentru că nicăieri în lume nu se închid. Ce este un copil care nu merge la școală? Copiii, înainte de a fi niște adulți, trebuie să fie elevi. Nu știu de unde vine cuvântul acesta. Dacă m-aș strădui, poate că aș ști, dar îmi place să cred că “elev” vine de la “elevat”.
Care este atmosfera la acest început de an școlar? Nervi întinși la maxim. Frica de infectare indusă de sus până jos, de guvern, de opoziție, de mass media, de facebook. Confruntări politice fără precedent. Un mare partid, cel mai mare partid, pe cale de a se comprima, lovește cu disperare în stânga și-n dreapta, pentru a nu-și pierde puterea și influența. Alt mare partid, pentru prima oară simțind că are șansa de a demonstra că prin fuziune a rezultat, totuși, “marele PNL”. Partide mici care se pregătesc să-și ia zborul peste pragul de 5%, altfel dispar de pe firmament.
Ce să mai spunem despre firmele care s-au închis și care nu știu cum să intre în normalitate! De unde atâta normalitate când toată lumea a luat-o razna?
Dar cine are timpul și răbdarea să treacă în revistă toate problemele? :i deasupra tuturor, cu o ambiție demnă de tot respectul, (unii ar zice demnă de tot disprețul), candidații la funcțiile de demnitate locală promit un viitor mai bun. Primarii își prezintă realizările. Adversarii le contestă, dar la rândul lor își prezintă propriile programe.
Cu riscul de a fi acuzați că am luat-o razna, ar trebui să-i apreciem pe acești oameni. Pe primarii în funcție, pe candidații care se pregătesc să le ia locul. Dacă ne gândim bine, ignorând pericolele, ei sunt singurii care se încăpățânează să prezinte o lume absolut normală. Cu realizări, cu proiecte de viitor.
Numai crezând în normalitate, în revenirea lumii care a fost, se poate merge mai departe.
