Primarii cred despre impozitarea progresivă ceea ce le zice partidul

Scris de Ioan Aniţaş, 19 mai 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Analiza execuţiei bugetare pe primul trimestru al anului în curs dă frisoane guvernanţilor. Potrivit unor informaţii, în primul trimestru al anului 2022, “gaura” din buget ar fi de aproximativ 3 miliarde de euro, faţă de anul precedent, fapt ce dă de gândit celor care conduc destinele României, coaliţiei existentă la guvernare.

Se caută şi pe mai departe surse prin care să se aducă bani mai mulţi la buget, pentru a putea depăşi toate dificultăţile apărute ca urmare a scumpirii principalelor servicii, a creşterii preţurilor la alimente, creşterea inflaţiei, accentuarea gradului de pauperizare a populaţiei ş.a.

De o vreme, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedinte al PSD, a lansat în spaţiul public posibilitatea aplicării impozitării progresive. Ideea a stârnit dispute în taberele politice. Unele categorii de politicieni ar susţine impozitarea, nu neap[rat progresivă a unor venituri provenite din mediul public, fără a susţine diminuări sau supraimpozitări în cazul veniturilor din domeniul privat. O regândire a sistemului de impozitare este absolut necesară, chiar ar fi benefică în sensul reducerii unor inechităţi de ordin social. Şi pe mai departe se menţin discrepanţe uriaşe între venituri, fiind în creştere categoria de cetăţeni care sunt la pragul sărăciei.
În accepţiunea unora, printre categoriile de bugetari s-ar putea regăsi şi angajaţii primăriilor, ale căror salarii au crescut în urm[ cu mai mulţi ani, iar creşterea salariul minim – baza de calcul, în funcţie de care sunt calculate unele salarii, aduce un ban în plus celor care au contract de muncă, în diverse funcţii.

Potrivit unor informaţii confidenţiale obţinute, în majoritatea primăriilor de la sate, salariile nete sunt cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei, la care, primarii care derulează proiecte cu finanţare europeană, pot beneficia de un spor de până la 25%. Salariul cel mai mare îl are primarul Capitalei, aproximativ 20.000 lei iar primarii marilor oraşe au aproximativ 13.000 lei.

Pentru a afla părerile unor aleşi locali, am contactat câţiva primari.

Vasile Adrian Toma, de profesie medic veterinar, primar al comunei Batarci, cu ceva timp în urmă ne spunea că şi în acest domeniu de activitate liberală – medicina veterinară, s-ar putea interveni pentru a pune anumite lucruri la punct. În acest sens este necesar un cadru legislativ coerent, care să asigure un anume echilibru între volumul de activitate prestart, responsabilitate şi plată – venituri realizate. Revenind la întrebarea noastră cu privire la impozitarea progresivă a veniturilor, interlocutorul a spus din start că vorbim despre o gândire antiliberală. Înainte de a se lua anumite decizii privind impozitarea, se impune analizarea situaţiei referitoare la ceea ce înseamnă protecţie socială, fără a scăpa din socoteli categoriile de persoane care au mai mult ca salariu, dar şi acumulări, din ce motive, de unde provin veniturile, iar cei care sunt săraci, să se ştie de ce sunt săraci. Unii poate nu vor să muncească, fapt ce i-a împins într-o asemenea situaţie.

Florin Ionici, primarul comunei Cămărzana, nu are de exprimat o anume poziţie pro sau contra unui demers de stabilire a impozitării progresive. Înainte de a se putea lua o decizie referitoare la drumul care ar trebui să fie urmat în materie de impozitare, este obligatorie o analiză, o evaluare a situaţiei existente, realizarea unor simulări cu privire la efectele benefice şi/sau negative asupra populaţiei, ca urmare a unui asemenea demers precum impozitarea progresivă.

Incze Ludovic, de profesie medic veterinar, primar al comunei Halmeu, este de părere că majoritatea celor care au salarii mari, au şi o justificare, nu le-au primit degeaba. Un principiu precum cel invocat şi susţinut de Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, este un principiu discutabil, dar o să fie deosebit de greu de aplicat de aşa manieră încât să nu se producă alte dezechilibre, alte inechităţi.

Gheorghe David, primarul comunei Moftin, ne spunea că el tratează acest aspect ca persoană fizică, nu neap[rat ca om implicat politic.  Ar părea normal ca persoanele care au venituri mai mari, să plătească sume mai mari către buget. Mai este o problemă în ceea ce priveşte impozitarea. Ce se ia în calcul – suma trecută pe hârtie, sau suma plătită efectiv. În multe ţări ale Uniunii Europene se aplică singur acest principiu al impozitării progresive, în funcţie de venitul realizat faptic, care merită a fi studiat, iar în cazul unei decizii favorabile, să se facă pregătirile în ceea ce priveşte asigurarea suportului legislativ pentru un asemenea demers.
Dumitru Dorel Pop, primarul comunei Odoreu, este de părere că ar trebui să se menţină sistemul actual de impozitare. O altă modalitate de impozitare, poate chiar şi cea progresivă ar putea deveni eficientă în cazurile unor venituri foarte mari, în mod expres din sistemul bugetar salarii şi poate chiar pensii exagerate ale unor categorii. Ar părea normal, ca la venituri considerabil mai mari, comparativ cu cele ale marii mase a populaţiei care munceşte, impozitul plătit să fie mai mare. Având în vedere situaţia actuală, creşterile de preţuri, sărăcirea populaţiei, nu este exclus ca pentru moment, impozitarea progresivă să fie un câştig pentru anumite categorii de oameni, dar şi pentru buget.

Marian Torok, medic veterinar, primar al comunei Medieşu Aurit, ne-a spus doar atât – depinde din ce punct de vedere priveşti acest mod de impozitare. Cu siguranţă are atât părţi pozitive, cât şi negative, dar s-a abţinut a avansa un punct de vedere personal, mai în detaliu.

Adrian Farcău, medic veterinar, primarul oraşului Tăşnad, spunea că până la un anumit loc, poate accepta schimbarea sistemului de impozitare. A reduce impozitarea pentru salariile mici şi foarte mici, ar spori oarecum veniturile din acele domenii, fiind mai uşor de găsit personal muncitor. Iar cei care au salarii mari, nu pot să-i ţină în spate pe cei cu venituri mici sau fără venituri.

Dr. ec. Ciprian Costea, preşedintele Filialei Satu Mare a Patronatului Naţional Român, este convins de faptul că o parte a spectrului politic actual din România susţine sau ar susţine un asemenea demers menit a impune impozitarea progresivă. În România, comparativ cu alte state ale Uniunii Europene – UE, gradul de impozitare este foarte mic, fiind sub 30% din Produsul Intern Brut (PIB). Prin impozitarea progresivă s-ar dori cu siguranţă creşterea gradului de colectare a banilor la stat. În funcţie de venituri, s-ar putea menţine cota de impozitare de 16%, cu scăderea acestui procent pentru veniturile mici şi foarte mici.

O modalitate de impozitare suplimentară s-ar preta cu siguranţă în cazurile pensiilor speciale, ale veniturilor exagerate din sistemul bugetar şi de stat. Impozitarea suplimentară nu ar fi normal să se aplice în mediul privat, acolo unde veniturile de regulă sunt negociate şi stabilite pe seama unor parametri de performanţă şi eficienţă.

Abonează-te acum Online!
  1. Lorand a spus: 19 mai 2022, ora 12:54

    Desteptul Vincze Lajos nu mai castreaza porci,pentru bani marunti mai bine se scarpina la co-:aie pentru bani multi nemeritati:NERUSINARE!

  2. Dac Bulibas a spus: 19 mai 2022, ora 10:49

    Ma bucur ca nu mai aveti bani de platit salariile de stat la Stat !!!. Nici pt. pensii nu va mai ajunge. Mai reduceti pensiile specialilor pt. care acestia nu au contribuit respectiv, salariile nesimtite a celor suspusi la companiile de Stat !!!. Inchideti sau privatizati companiile de Stat care acumuleaza datorii mult prea mari si nu le mai stergeti datoriile acumulate de proasta conducere regeste platita ca astea tot la groapa va conduc !!!. Statul este cel mai prost gospodar !!!. Va meritati conducatorii pe care i-ati ales !. Va meritati soarta !.

  3. Viorel a spus: 19 mai 2022, ora 10:43

    Pentru Dumitru Pop este bine asa cum este, inseamna: mismasul afaceri ilegale etc. poate sa mearga mai departe.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517