Image 1
Image 2

Preţurile mieilor vor fi mai mari comparativ cu cele din anii precedenţi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aşa cum probabil aţi remarcat şi dumneavoastră în preajma sărbătorilor marcate de enoriaşii catolici şi reformaţi, în magazinele de carne au fost oferte de miel pentru diversele specialităţi culinare. Preţurile din galantare, spre deosebire de anii precedenţi, au crescut cu 20-25%, iar cumpărătorul plătea între 30 şi 34 de lei pe kilogramul de miel pentru umplut/prăjit la cuptor. La 40-45 de lei s-au vândut şi organele necesare unui drob de calitate. Doar capul de miel, numai bun pentru o ciorbă de măcriş, era expus la 10 lei kilogramul.

Având în vedere cele de mai sus, confirmate anterior de către fermieri, la nivel naţional pare să fie o decizie de grup, în sensul menţinerii preţului în viu al mieilor, undeva la 14-15 lei kilogramul.

În funcţie de calitatea mielului sacrificat, preţul în carcasă ar putea fi de 25 – 30 lei kilogramul, în vreme ce în galantare, pulpa de miel, atât de căutată de către unii consumatori, o să fie şi la 40 de lei kilogramul.

Mai intervine o problemă deosebită. Evoluţia pandemiei de Covid – 19 la nivel local şi judeţean, o să influenţeze deschiderea sau nu în Satu Mare, asemeni anilor precedenţi, a punctului de sacrificare miei/iezi sub supraveghere sanitar-veterinară. Aflat recent în studiourile Informaţia TV, medicul veterinar dr. Nicolae Dumuţa, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – DSVSA Satu Mare, a manifestat o anume reţinere de a se autoriza în actualele condiţii un punct de sacrificare a mieilor/iezilor sub control sanitar veterinar. Nu sunt de dorit aglomerările de persoane, indiferent de situaţie.

Potenţialii consumatori sunt îndrumaţi spre a cumpăra carnea din unităţi autorizate, iar fermierilor li se recomandă să solicite autorizarea vremelnică a sacrificării mieilor/iezilor la fermă, cu respectarea condiţiilor minime obligatorii în ceea ce priveşte igiena.

Cât priveşte preţurile mieilor în viu, ciobanii din toată ţara par să facă front comun. În judeţele din Vestul ţării, ne referim aici la oierii din Satu Mare, Bihor şi Arad, se pare că preţurile vor fi între 14 şi 15 lei kilogramul în viu, iar în Dâmboviţa, şi unele zone din Moldova, preţurile ar putea fi ceva mai mici, pe la 13 – 13,5 lei kilogramul. Preţurile finale se vor stabili, aşa cum susţin o serie de oieri, în săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale. Nu se întrevăd reduceri semnificative.

Este sigur că masa de Paşte din acest an o să fie mai costisitoare comparativ cu anul precedent.

Asta ca urmare a creşterii preţurilor la carnea de miel, dar şi ale altor produse tradiţionale precum şunca afumată şi cârnaţul oferite la 35-40 de lei kilogramul. Se pare că rămân neschimbate preţurile la ouă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with