Image 1
Image 2

Polonia a pus punct acordului de aprovizionare cu gaze ruseşti după disputa privind plata în ruble

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Autorităţile de la Varşovia au anunţat luni că au reziliat acordul cu Rusia vizând furnizarea de gaze naturale prin gazoductul Yamal, după ce Polonia a respins solicitarea de a plăti în ruble pentru combustibilul livrat de Rusia, iar Moscova a răspuns prin întreruperea livrărilor de gaze la finele lunii aprilie, transmite Reuters.

Ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa, cea care a anunţat luni decizia pe Twitter, a precizat pentru agenţia de presă PAP că decizia autorităţilor de la Varşovia nu afectează livrările de gaze din Germania spre Polonia prin conducta Yamal, care este operată de o companie poloneză.

Polonia intenţiona încă dinainte să nu mai prelungească contractul de aprovizionare cu gaze ruseşti care urma să expire la finele lui 2022. Grupul polonez de gaze PGNiG a comunicat grupului rus Gazprom încă din 2019 că nu va reînnoi acest contract.

“Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a confirmat hotărârea Guvernului polonez de a deveni complet independent de gazul rusesc. Am ştiut dintotdeauna că Gazprom nu este un partener de încredere”, a spus Anna Moskwa.

Gazprom a anunţat la finele lunii aprilie suspendarea livrărilor de gaze spre Bulgaria şi Polonia, după ce aceste state membre ale Uniunii Europene au refuzat să îşi achite facturile la gaze în ruble, aşa cum a cerut Vladimir Putin.

Anna Moskwa a apreciat că rezilierea contractului a fost o decizie naturală după ce Rusia a încălcat contractul prin oprirea livrărilor.

“Trebuie să analizăm cu atenţie posibilele consecinţe pentru tranzitul gazelor naturale”, a replicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a oferi alte detalii.

Polonia a utilizat gazoductul Yamal-Europe, o axă majoră pentru transportul gazelor naturale ruseşti prin Belarus şi Polonia până în Germania, pentru a primi gaze naturale din Germania în sistem reverse flow.

Pentru a putea renunţa la gazele ruseşti, Polonia a decis să extindă un terminal de import al gazelor naturale lichefiate amplasat la Swinoujscie, pe coasta Mării Baltice, şi de asemenea să construiască un gazoduct spre Norvegia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns