Poliţiştii de la Protecţia Animalelor au început activităţi educative

Acţiunea “Protejăm animalele” a avut loc la Şcoala Mircea Eliade

Vineri, 4 iunie a.c., poliţiştii sătmăreni din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu cei din structura prevenire au organizat o serie de activităţi preventiv-educative în campania iniţiată şi intitulată sugestiv “Protejăm animalele”, cu tema “Eu nu pot vorbi, dar poţi fi tu vocea mea”.

La acţiune au participat elevii clasei pregătitoare B a Şcolii Gimnaziale Mircea Eliade din Satu Mare, sub îndrumarea dnei. profesor Fulop-Badar Eniko şi a dnei. director prof. Dr. Claudia Daniela Cziprok.

Activităţile au vizat subiecte privind protejarea, bunăstarea, creşterea, îngrijirea animalelor, obligaţiile proprietarilor de animale de companie, precum şi cunoaşterea situaţiilor când un animal se află în pericol, în vederea prevenirii cazurilor de violenţă, abandon sau neglijare, cu scopul educaţional al informării şi cunoaşterii legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor. La activitate au fost prezentate câteva animale de companie, precum şi materiale informative, facilitând în acest fel explicaţiile medicului veterinar din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, referitoare la nevoile, creşterea şi îngrijirea adecvată a fiecărei specii de animale, cu scopul de a proteja viaţa şi sănătatea acestora şi a cultiva copiilor sentimentul de empatie faţă de necuvântătoare.

Protecţia animalelor este un domeniu prioritar pentru poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, motiv pentru care astfel de acţiuni vor fi desfăşurate în perioada următoare şi în alte unităţi de învăţământ, ştiut fiind faptul că prevenirea şi informarea reprezintă cheia sensibilizării faţă de animale şi nevoile lor şi că aceste aspecte trebuie cultivate de la cele mai mici vârste, informează IPJ Satu Mare.

Abonează-te acum Online!
  1. mipudeco a spus: 09 iunie 2021, ora 21:36

    Protecţia animalelor nu ar trebui să piardă vremea cu acest joc de copil. Prioritar ar fi să se ocupe de educarea populaţiei privind statutul de stăpân de animale de companie, de responsabilităţile pe care acest lucru le implică, de non-abandon, de sterilizare (pentru a evita popularea străzilor) şi de multe alte lucruri. Ca să te plimbi cu un câine prin şcoli, nu trebuie să primeşti salariu, există voluntari care fac acest lucru sau pot face, există voluntari la adăposturile de animale.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517