Asculta acest articolCă va pierde sau nu războiul din Ucraina, că “operațiunea specială” se va dovedi că a fost o mare greșeală, cert este că Rusia a reușit să se afirme ca epicentru al politicilor mondiale, de la nord la sud, de la vest la est. Marele perdant de imagine este NATO și, în subsidiar, Statele Unite ale Americii.
Adoptarea sancțiunilor, în număr de peste 11.000 după socoteala premierului Viktor Orban, s-a întors în bună parte împotriva celor care le-au lansat. Principalele arme ale Federației Ruse pe care Vladimir Putin le-a știut manevra, au fost – și încă sunt – robinetele gazului și petrolului spre țările europene în frunte cu Germania și Italia. Urmate de alte țări cu economii mai puțin dezvoltate, dar care depind de materiile prime rusești, se confruntă cu mari probleme pe care, cu toată bunăvoința, SUA, partenerul strategic, nu le poate rezolva.
După 200 de zile de confruntări armate, nu se poate decide a cui este victoria. Armata rusă s-a retras aproape de graniță, dar deschiderea robinetelor nu depinde de victoria militară a Rusiei.
Presupunând că Ucraina își va elibera ultima palmă de pământ, acest lucru nu înseamnă sfârșitul crizei energetice. Cum poate suplini Ucraina pierderile economice suferite de țările care i-au sărit în ajutor? În continuare nu se va putea reface economic fără ajutor străin. Așadar, Vladimir Putin și-a îndeplinit planul slăbind economia mondială, provocând o serie de crize care pun în discuție însăși capacitatea sistemului democratic de a face față unei crize generalizate.
Retragerea armatei rusești la limita granițelor cu Ucraina, ținând sub ocupație militară doar Donbas, Lugansk, Donețk, nu va determina scăderea prețurilor. Putin poate închide în continuare robinetul și poate pretinde, așa cum a spus, un preț la gaze și de cinci ori mai mare decât este acum.
De fapt este un război al resurselor. Din acest punct de vedere Rusia demonstrează că este o mare putere care are un cuvânt greu de spus în economia mondială. Practic Kremlinul dictează agenda mondială. “Operațiunea specială” a lui Putin a descătușat energii neb[nuite de sălbăticii, de cruzime, a trezit spiritul revanșard din Europa primei jumătăți a secolului 20.
Președintele Putin probabil nici nu și-a propus mai mult decât destabilizarea Europei occidentale. Și în bună parte a și reușit. Economia zonei euro și a țărilor emergente se clatină. Populația este numulțumită și se ridică împotriva guvernelor. Pierderile financiar-economice sunt greu de cuantificat. Miliarde de dolari, miliarde de euro s-au risipit prin ajutorarea Ucrainei.
Schimbările din societate sunt într-adevăr catastrofale, dar lumea se întreabă dacă a meritat efortul investit pentru o cauză justă în sine, fiind vorba despre independența, despre suveranitatea unei țări invadate.
Până la urmă nu poate fi exclusă total nici varianta Moscovei, că Statele Unite și-au dorit un conflict militar cu Federația Rusă. Cazanul în care au fost îngropate reziduurile războiului rece a continuat să fie ținut sub presiune.
Spiritul războinic al Tratatului de la Varșovia și-a găsit adăpost în laboratoarele de la Kremlin, în birourile KGB, și astfel confruntarea cu NATO nu a încetat cu adevărat niciodată. Ca orice imperiu al răului, URSS-ul a murit, dar nu s-a predat niciodată.
Nu există zi în care tema de căpătâi dezbătută de mass media să nu fie războiul din Ucraina, poziția Moscovei, atitudinea lui Putin, de o așa intensitate încât a cuprins întreaga planetă. Toate țările din lume se văd obligate să acorde politicii externe mai multă atenție decât politicii interne.
