Image 1
Image 2

Poetul Mihai Eminescu, comemorat la Satu Mare şi Carei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

  

An de an, pe 15 iunie, într-o serie de localităţi din judeţ şi din ţară, sunt organizate manifestări menite a comemora „Luceafărul” poeziei româneşti, făuritorul de limbă, patriotul care a oferit suficient de mult, poate foarte mult, atât de necesar, urmaşilor.

Marţi, 15 iunie, asemeni anilor precedenţi, zeci de sătmăreni, în bună parte poeţi şi prozatori, alături de reprezentanţi ai autorităţii publice locale, s-au întâlnit în faţa Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Satu Mare, pentru a marca 132 de ani de la trecerea în eterninate a poetului nepereche, cel care a contribuit decisiv la punerea temeliei actualei limbi române.

Aşa cum se ştie, Mihai Eminescu, cel comemorat de întrega naţiune română, a fost poet, eseist, pamfletar, dar nu în ultimul rând, un fin observator al evoluţiei situaţiei politice din România a acelor vremuri. Cu alte cuvinte, un om politic, dar de altă factură.

Iată că la o semenea distanţă, ceea ce în timp poate însemna foarte puţin, un grup de câteva zeci de sătmăreni, s-au reunit pentru a aduce un omagiu celui care a trecut în nefiinţă în urmă cu 132 de ani.

Manifestarea omagială a fost deschisă de profesoara Natalia Boloş, directoarea Colegiului Naţional Mihai Emiescu, cea care a subliniat contribuţia celui comemorat, la dezvoltarea limbii române, influenţa acestui făuritor de limbă, asupra dezvoltării limbii române.

A fost subliniat faptul că opera eminesciană şi-a pus pecetea eternităţii. Prin opera sa, Mihai Eminescu rămâne un suflet viu.

A rostit o alocţiune poetul şi scriitorul Felician Pop, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest din Satu Mare, cel care, prin citate din o serie de scriitori români din perioada în care a trăit Mihai Eminescu, dar şi apoi, a creionat personalitatea celui comemorat, făuritorul de limbă.

După cum era probabil de aşteptat, rememorând unele episoade importante din viaţa poetului, eseistului şi omul politic Mihai Eminescu, a apelat la scrierile unor contemporani cu privire la ultimele ore de viaţă ale poetului nepereche.

Cu siguranţă, Mihai Eminescu este cu mult mai sus decât ceea ce s-a stabilit a fi studiat în şcolile din România.

Momentele artistice – muzică şi poezie au fos susţinute printre alţi de Adrian Lupescu, Mircea Torok, Cristina Sima ş.a.

       A urmat depunerea de jerbe de flori din partea Consiliului Judeţean Satu Mare, prin vicepreşedintele Cristian Beseni, din partea Primăriei Satu Mare, prin viceprimarii Gheorghe Sava şi Adelin Ghiarfaş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Satu Mare prin directorul Zamfir Danciu şi Cenaclul Afirmarea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – Satu Mare, cenaclul Cronograf. Manifestările dedicate comemorării poetului Mihai Eminescu au continuat în curtea Muzeului de Artă, acolo unde este un monument al limbii române, fiind depuse jerbe de flori.

Manifestare la Carei

Şi Asociaţiunea ASTRA Despărţământul ,,Aurel Coza” a organizat ieri la Carei, comemorarea poetului naţional, în faţa bustului ridicat în 14 octombrie 2017. Au fost  prezenţi elevi de la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu, Liceul Teoretic, Şcoala Gimnazială nr. 1, Direcţia Judeţeană de Cultură Satu Mare, Direcţia de Cultură Carei, iubitori ai nepieritorului Mihai Eminescu.

Rugăciunea de pomenire  nu a mai avut loc deoarece protopopul de Carei a declinat invitaţia ASTRA Carei motivând că e zi de salarii în protopopiat.  Au susţinut alocuţiuni preşedinta ASTRA Carei, ing. Daniela Ciută, directorul Danciu Zamfir de la Direcţia Judeţeană de Cultură, directorul Bogdan Georgescu de la Direcţia de Cultură Carei.

 

1 comentariu

  1. Măi, alfabeților!
    Citez, bâjbâind:
    ”După cum era probabil de aşteptat…a apelat la scrierile unor contemporani cu privire la…”
    ”…este cu mult mai sus decât ceea ce s-a stabilit a fi studiat în şcolile din România…”
    – tralala…

    Salutări înmiite Domului Radu Ulmeanu!
    Și lui Felician. Nu-i el de vină…

Lasă un răspuns