Asculta acest articolPrins între PSD și AUR, jalonat îndeaproape de USR, Partidul Național Liberal se află într-unul dintre cele mai dificile momente ale sale după 1989. A mai avut dificultăți, dar întotdeauna a găsit o soluție, fie în interior, fie apelând la alianțe sau personaje carismatice. Astfel s-a asociat cu CDR ajungând la guvernare împreună cu PNȚCD după alegerile din 1996. Mai târziu, în 2004, s-a aliat cu PD-ul lui Traian Băsescu reușind să guverneze ca primă vioară, având prim ministru, în mai multe rânduri, fie susținut de PSD, fie păcălind PDL-ul.
S-a aliat cu PSD-ul condus de Victor Ponta câștigând prin formula USL alegerile și guvernând alături de social-democrați până a fost păcălit.
A apelat la personalități populare la un moment dat, de la Theodor Stolojan în 2000, la Traian Băsescu în 2004, pentru ca în 2016 să apeleze la primarul de succes al Sibiului, pe care l-a propus candidat prezidențial sacrificându-l pe Crin Antonescu.
În sfârșit, a absorbit PDL, iar acum, sub scuza pandemiei să profite de lăcomia PSD de a se bucura de privilegiile puterii asociindu-se pentru a putea guverna mai departe.
Întreaga istorie a PNL după 1990 este un joc de asociere și spargere de alianțe și înțelegeri pe sub masă. Nimic triumfal, nicio victorie majoră nici în domeniul social, nici în domeniul infrastructurii, nici în domeniul cultural și nici în politica externă.
PNL defilează fluturând steagul liberalismului și când este aliat cu un partid de dreapta și când guvernează alături de un partid de stânga. Ce înseamnă “liberalism” nu a reușit să demonstreze nici când s-a aliat cu PD, nici când s-a asociat cu PSD, în USL, nici guvernând alături de USR. Nicio umbră de “liberalism” nu a ieșit din hornurile de la Cotroceni sub președinția lui Klaus Iohannis care să situeze România în rândul țărilor în care liberalismul chiar este o politică de stat.
Evident și acum președintele PNL flutură același slogan: Singura soluție pentru a dezvolta România , pentru a continua ceea ce au început înaintașii noștri, rămâne liberalismul”. Ce înseamnă “liberalismul” pentru Florin Cîțu nu este prea clar, și nu a fost prea clar nici când a fost prim ministru.
Cum reușește PNL să-și impună ideile liberale în fața aliatului de conjunctură se vede acum aproape la fiecare pas. PSD merge pe slogane simple, chiar simpliste. “Unitate și stabilitate” salarii și pensii mai mari, zice Marcel Ciolacu, opunându-se tuturor măsurile de reformă.
Cele două partide, fiecare cu o viziune chiorâșă, nu se pot înțelege nici asupra celor mai stresante probleme, de la certificatul verde la conflictul dintre un sindicat și conducerea unei societăți publice. Modul în care privesc situația de la STB București este edificator pentru modul de acțiune a acestor partide care au reușit să stopeze evoluția politică normală din România. La respectiva societate sunt 4000 de șoferi și peste 6000 de tăietori de frunze la câini. Ce este atât de greu de priceput ce trebuie făcut?
Florin Cîțu este atât de “liberal” încât nu oferă nicio soluție. De ce? Pentru că a învățat, ca orice politician, că nu este bine să mergi contra curentului general. Adică te declari liberal, dar acționezi ca un om de stânga pentru că așa vrea masa de alegători.
Sunt suficiente semne că președintele Iohannis nu se mai amestecă în probleme de guvernare. Lasă cele două partide să-și facă mendrele, fiecare încercând să tragă spuza pe turta lui.
Dar dincolo de fațada pe care Florin Cîțu încearcă să o redecoreze în culorile unui liberalism confuz, se află un PNL tot mai depășit de probleme reale, tot mai departe de realitatea economică din România. Cum va ieși PNL din dificultate? Pierzând cu brio alegerile următoare, aruncat de PSD în opoziție, unde nu va avea altceva de făcut decât să-și plângă de milă cu “liberalismul” în brațe.
