Image 1
Image 2

Parlamentul European: Pandemia nu trebuie să pună în pericol valorile Uniunii

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Parlamentul European susţine că valorile europene trebuie să prevaleze, chiar și în situații de urgență. Eurodeputaţii afirmă că prerogativele exercitate în contextul unei situații de urgență trebuie să fie necesare, proporționale, temporare și supuse controlului democratic, că interdicțiile referitoare la demonstrații nu ar trebui să fie utilizate pentru adoptarea de măsuri controversate, drepturile tuturor persoanelor, inclusiv ale femeilor, persoanelor LGBTI+, refugiaților și deținuților trebuie protejate, iar pandemia de COVID-19 nu trebuie să pună în pericol valorile UE și un proces democratic de luare a deciziilor.

PE avertizează cu privire la „riscul apariției unor abuzuri de putere” și invită Comisia să își intensifice eforturile prin luarea de măsuri juridice atunci când este necesar. La finele săptămânii trecute, PE a adoptat o rezoluție care face un bilanț al situației valorilor democratice europene în contextul măsurilor naționale de combatere a pandemiei de COVID-19. În rezoluție, Parlamentul subliniază că măsurile de urgență prezintă „riscul apariției unor abuzuri de putere” și subliniază că acestea trebuie să fie necesare, proporționale și temporare atunci când acestea afectează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Printre solicitările adresate statelor membre se numără: să pună capăt „stării de urgență” sau cel puțin să definească în mod clar delegarea prerogativelor către cadrele executive și să asigure unui control și un echilibru parlamentar și judiciar adecvat; să se abțină de la restricționarea nejustificată a libertății de întrunire sau interzicerea demonstrațiilor pentru a adopta măsuri controversate; să se abțină de la adoptarea de măsuri cu profund impact asupra drepturilor fundamentale, precum drepturile legate de sănătatea sexuală sau reproductivă (cum ar fi interzicerea de facto a avortului în Polonia), atâta vreme cât preocupările de natură sanitară nu permit dezbaterea democratică necesară și protestele sigure; să respecte dreptul la alegeri libere și corecte; să asigure drepturi egale pentru cei care candidează la alegeri și desfășoară campanii electorale, și să ia in considerare forme alternative de vot; să dea dovadă de reținere absolută în ceea ce privește restricționarea libertății de circulație, în special în ceea ce privește dreptul la viața de familie; să garanteze dreptul la educație prin asigurarea accesului elevilor la procesul educativ; să garanteze accesul la procedurile de azil în pofida pandemiei și să evacueze imediat taberele de refugiați din insulele grecești și să mute solicitanții de azil în alte țări europene; să găsească soluții pentru protejarea drepturilor acuzaților și a deținuților.

Parlamentul îndeamnă Comisia să efectueze o evaluare a măsurilor luate în „primul val” al pandemiei, în plus față de observațiile inițiale din primul raport anual privind statul de drept, și să examineze posibilitatea unor acțiuni în justiție pentru a proteja valorile fundamentale ale UE, atunci când este necesar, se arată pe site-ul PE.

6 comentarii

  1. @Sandokan !, as avea multe de mentionat la comentariul prezentat dar din pacate pt. tine am ajuns la un nivel de la care nu ma pot cobora la nivelul tau !. Nu te ocupa tu de Orban Viktor care face bine ceea ce face pt. natiunea lui si in apararea valorilor civilizatiei Europene. Vezi ca sub indrumarea lui Werner si sub grija pacularului de serviciu Orban Lajos ard cetateni romani in spitalele romanesti !. Daca asa continuati o sa dispareti si ca natiune la fel ca magarul in ceata !. Astia dau foc nu numai tarii dar si poporului roman !.

  2. Valorile UE: democratie, libertate -fara granite- si sa nu uitam esentialul- PACE. Aceste valori sunt calcate cu piciorul de nationalisti ca ficktor orban. Recent a blocat (prin VETO) restituirea banilor prevazute pentru ajutarea statelor EU in timpul pandemiei, lipsa de solidaritate cu Italia, Spania care au nevoie urgent de ajutor financial. Acest dictator groaznic ,incurajat de erdogan, lukasenco, putin etc. are un singur scop: distrugerea EU , deci ungaria a cerut (in genunchi) sa fie primit in Uniune si NATO ei au dreptul si obligatia sa paraseasca aceste institutii daca nu sunt de acord cu valorile continentului European .Au posibilitatea sa intre in Federatia Rusa unde libertatea are o alta definitie.

Lasă un răspuns

Connect with