Image 1
Image 2

ONRC: Peste 4.300 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 6,9% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 4.307 insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 797, în scădere cu 9,64% faţă de intervalul ianuarie – septembrie 2020, când au fost consemnate 882 de insolvenţe.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 360 de insolvenţe (plus 53,19%), Bihor – 306 (plus 9,68%), Timiş – 210 (la fel ca în primele 9 luni din 2020), Iaşi – 162 (plus 13,29%) şi Prahova – 142 (plus 16,13%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita (15), Covasna (17) şi Tulcea (18).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.260 (plus 5,88%), în construcţii – 719 (plus 11,3%) şi în industria prelucrătoare – 533 (plus 11,51%).
În septembrie 2021, au fost înregistrate 459 de insolvenţe, cele mai multe în Capitală şi în judeţele Bihor, Cluj şi Iaşi.

 

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with