Image 1
Image 2

Mircea Ciocan a demisionat de la conducerea PLUS Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Mircea Ciocan
Mircea Ciocan

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PLUS Satu Mare şi candidat din partea Alianţei USR-PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Ciocan, şi-a anunţat luni seara, 5 octombrie, demisia.

Iată ce a scris pe una dintre paginile de socializare:

“Astăzi, am decis să fac un pas în spate. Îmi asum rezultatul nesatisfacător obţinut la alegerile locale, dar îl fac cu capul sus, fiind conştient de efortul depus în toată această perioadă alături de colegii mei. Din păcate, alegerile nu se pot câştiga doar prin voturile din urban, iar noi, oricât de mult am încercat să fim prezenti şi în rural, neavând suficiente organizaţii locale, nu am reuşit să obţinem voturi suficiente, pentru a face pragul de 7%.
Cât despre alegerea făcută de a merge singuri pe drumul nostru, independent de cel al PNL, vreau să lămuresc un lucru. Candidaţii, care şi-au jucat cartea politică la alegerile locale, au încercat să caute logica deciziei noastre din perspectiva nivelului lor de percepţie: funcţii promise, jocuri de culise, alte interese personale, în condiţiile în care răspunsul nostru, a fost unul simplu, poate prea greu de digerat sau înţeles, dar a ţinut strict de principiile care ne-au făcut să intrăm în acest partid frumos, numit PLUS. Am vrut doar să parcurgem calea aleasă de noi, nu una impusă de alţii.
Voi rămâne în PLUS, voi rămâne în această alianţă, voi răspunde pozitiv ori de câte ori mi se va solicita sprijinul. PLUS Satu Mare este un partid frumos şi voi face tot posibilul să rămână aşa, însă, începând de azi, o voi face doar din postura de membru.
Vă mulţumesc.”
 
Menţionăm că USR-PLUS a obţinut la alegerile din 27 septembrie 15 consilieri locali în judeţul Satu Mare.
La PLUS Satu Mare urmează să fie numit de către Biroul Naţional un preşedinte interimar, pe o perioadă de cel mult 90 de zile.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Mircea Govor la sectia de vot

PSD SATU MARE

Alegeri județene, în 27 ianuarie

Marți, 10 ianuarie, la PSD Satu Mare a avut loc ședința Biroului Județean, unde s-a stabilit data alegerilor județene și condițiile de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al Organizației Județene.