Miopia şi oboseala oculară, cele mai frecvente probleme cu care se confruntă copiii între 4 şi 12 ani

Scris de Ioana Vladimirescu, 11 mai 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

. Este indicat să vizităm şi medicul oftalmolog, măcar o dată pe an, pentru un control care va verifica dacă apar probleme precum instalarea miopiei sau sindromul de ochi uscat

Pornind de la ideea că de mai bine de un an viaţa noastră, inclusiv a copiilor noştri, s-a schimbat în sensul în care din cauza pandemiei am petrecut foarte mult timp în faţa ecranelor de calculator, a telefoanelor inteligente, laptopurilor sau tabletelor, Organizaţia Salvaţi Copiii a publicat un material informativ despre cum putem reduce efectele nocive ale ecranelor.

Conform datelor publicate de organizaţie pe pagina sa, copiiisub 8 ani ar trebui să aibă limitată expunerea la ecranele digitale la cel mult 1-2 ore pe zi. “Statisticile din întreaga lume arată că înainte de pandemie, jumătate dintre copiii cu vârste până la 8 ani petreceau în medie 2 ore şi jumătate pe zi pe tabletă, în timp ce copiii între 8 şi 12 ani petreceau între 4 şi 6 ore pe zi pe tabletă sau pe telefonul mobil. În cazul adolescenţilor, durata utilizării dispozitivelor digitale ajunge şi până la 7 ore pe zi. În timpul pandemiei, la toate aceste valori s-au adăugat încă 2-6 ore de şcoală online, în funcţie de vârstă”, scrie Salvaţi Copiii.

Despre efectele nocive ale expunerii prelungite la ecrane, specialiştii spun că pe lângă limitările legate de durata totală a expunerii, Societatea Americană de Optiometrie recomandă şi ca la fiecare oră, copiii să ia o pauză de 10 minute de la ecran, timp în care să privească la distanţă, pe fereastră sau în grădină: “Motivul este că pe lângă efectele nocive precum risc de obezitate, probleme cu somnul, probleme de comportament şi afectarea abilităţilor de socializare, utilizarea îndelungată a dispozitivelor digitale afectează sănătatea ochilor”.

 

Modificarea în stilul de viaţă al copiilor noştri, faţă de modul în care creşteau copiii acum 30-40 de ani

În opinia specialiştilor, cele mai frecvente probleme cu care se confruntă copiii între 4 şi 12 ani sunt miopia, oboseala oculară, ochii uscaţi şi iritaţi, pierderea flexibilităţii şi adaptabilităţii vederii. “Academia Americană de Oftalmologie a stabilit că în ultimii 30 de ani, numărul copiilor care suferă de miopie a crescut dramatic. Una dintre principalele cauze este considerată a fi modificarea în stilul de viaţă al copiilor noştri, faţă de modul în care creşteau copiii acum 30-40 de ani. Astăzi, cei mici petrec foarte mult timp în interior, cu mai puţine activităţi desfăşurate afară şi mai multe ore petrecute în faţa televizorului. Oboseala oculară – apare din cauza modului în care ochii se concentrează asupra ecranelor, de la o distanţă mică; ideal ar fi ca după fiecare 40-50 de minute de utilizare a ecranelor, să urmeze o pauză de 10-15 minute care să presupună alte activităţi”.

Salvaţi Copiii recomandă pauză de 10 minute cel puţin o dată pe oră, pauză ce să fie petrecută departe de orice fel de ecran, organizarea a cât mai multe activităţi afară sau în casă, respectiv atenţie la semne ce indică oboseala sau simptomele de afectare a vederii: “copilul se freacă des la ochi, are pleoapele roşii sau cearcăne, clipeşte foarte des şi pare că se chinuie să înţeleagă ce scrie sau apare pe ecran, etc. Este indicat să vizităm şi medicul oftalmolog, măcar o dată pe an, pentru un control care va verifica dacă apar probleme precum instalarea miopiei sau sindromul de ochi uscat”, ne recomandă specialiştii.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517