





O nouă dezbatere agită apele în Franţa. Primarul ecologist din Lyon, Grégory Doucet, a decis să impună meniuri unice, fără carne în cantinele şcolare, transmite Radio France Internationale.
Ideea a scos imediat în stradă fermierii – ei au protestat luni în faţa primăriei din Lyon împotriva acestei decizii. Au venit, bineînţeles, cu tractoare şi cu vaci şi au instalat o mini-fermă în faţa primăriei.
Mai multe sindicate ale exploataţiilor agricole din departament denunţă o măsură ”discriminatoire” şi au anunţat că se opun unui meniu fără carne pentru şcolari.
Primarul din Lyon îşi justifică decizia prin necesitatea de a respecta măsurile sanitare decise de Ministerul Educaţiei – o distanţă de 2 metri între copii în momentul în care mănâncă la cantină motiv pentru care puţini sunt cei care mai mănâncă de fapt la şcoală. Iar astfel, primarul a ales să fie oferit un meniu unic – fără carne, dar care conţine ouă şi peşte. Acum, fermierii cred că argumentul respectării protocolului sanitar este doar un pretext pentru ca ecologiştii să îşi pună în aplicare promisiunea electorală privind introducerea unui meniu vegetarian.