Marius Boloş, un sătmărean în elita vocilor de operă din România (VIDEO)

Asculta acest articol

În ultima vreme au fost difuzate online mai multe spectacole de operă şi concerte vocal-simfonice avându-l printre protagonişti pe basul sătmărean Marius Boloş, solist al Operei Naţionale Române din Bucureşti. Iubitorii muzicii au avut astfel ocazia să-l cunoască şi să-i admire calităţile de interpret, vocea amplă şi frumos condusă, prezenţa scenică impunătoare.

L-am întâlnit în perioada stării de urgenţă, pe care a petrecut-o la casa familiei din Satu Mare, şi am purtat un dialog despre operă şi frumoasa sa carieră în domeniu, pe care o rezumăm în continuare.

O carieră importantă cu deschideri europene​

Odată cu debutul în Regele Heinrich din opera “Lohengrin” de Wagner pe scena Operei Naţionale Bucureşti sub bagheta lui Cristian Mandeal se conturează viitorul drum al lui Marius Boloş spre repertoriul de bas dramatic. Urmează apoi debuturi încununate de succes în Zaccaria din opera “Nabucco” şi Marele Inchizitor din opera “Don Carlos” de Verdi, o mare provocare a carierei sale artistice fiind debutul în Hagen din opera “Amurgul zeilor” de Wagner sub bagheta lui Gulliermo Garcia Calvo, pe scena Teatrului din Chemnitz, Germania.

Este solist angajat al Operei Naţionale din Bucureşti şi solist invitat pe toate scenele importante din România, atât ale teatrelor de operă cât şi de concert. A susţinut spectacole de operă şi concerte in Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania şi Norvegia. La formarea artistului  au contribuit cursurile Facultăţii de Muzică din Oradea la clasa profesorului Marian Boboia şi numeroasele masterclass-uri cu mari artişti ai scenei lirice: soprana Petra Lang si Adrian Baianu (în cadrul Festivalului de la Bayreuth), Ionel Pantea, Nelly Miricioiu, Viorica Cortez, Mariana Nicolesco, Leontina Văduva, Marina Krilovici, Marcello Giordani. A fost bursier al Studioului de Operă din Budapesta şi laureat al mai multor concursuri de interpretare.

Are în repertoriu şi alte roluri importante: Comandorul din ”Don Giovanni” de Mozart, Ramfis din ”Aida” de Verdi, Gremin din ”Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, Mefisto din ”Faust” de Gounod, Timur din ”Turandot” de Puccini, Marele Preot din ”Oedipe” de Enescu ş.a. Repertoriul vocal-simfonic cuprinde printre altele ”Creaţiunea” de Haydn, Simfonia a IX-a de Beethoven, Te Deum de Bruckner, ”Visul lui Gerontius” de Elgar, Recviemul de Mozart şi cel de Verdi.

De la Teologie la scena Operei

Născut în familia unui preot care a slujit trei decenii în Ţara Oaşului, Marius s-a îndreptat mai întâi spre teologie, absolvind Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare, apoi cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă si ale Facultăţii de Muzică din Oradea. O întâlnire importantă, mijlocită de soţia sa, a fost cea cu renumitul bas bucureştean Pompeiu Hărăşteanu, care l-a recomandat Operei bucureştene, după debutul petrecut la Cluj în ”Don Giovanni”. Are aproape 40 de roluri jucate şi peste 400 de spectacole în palmares.

Dialogul s-a legat firesc, artistul fiind o persoană caldă, pasionată de ceea ce face şi amabilă. I-am adresat, aşadar, câteva întrebări, după ce îi admirasem în prealabil forţa interpretărilor verdiene şi eleganţa din ”Evgheni Oneghin”, când a fost aplaudat îndelung la Opera clujeană.

–  Care a fost momentul în care te-ai decis că vei deveni cântăreţ profesionist şi nu preot, de exemplu?

–  A fost o întâmplare tare frumoasă . Eram student în anul doi la Facultatea de Muzică din Oradea şi a venit directorul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, regretatul maestru Alexandru Fărcaş, să facă o audiţie informativă cu studenţii Facultăţii orădene pentru a face un curs de Clasă de Operă. M-am prezentat la audiţie şi am făcut o impresie bună, se pare, pentru că maestrul Fărcaş nu a mai ţinut cursul, dar m-a luat colaborator la Opera din Cluj. În acel moment mi-am dat seama că acesta e drumul pe care trebuie să-l urmez.

– Care a fost prima mare revelaţie muzicală, ca ascultător şi/sau ca interpret?

– Contact cu muzica am avut tot timpul pentru că ai mei ascultau muzică, aveau o colecţie de viniluri la care apelam şi eu, dar lipsea opera. Primul contact serios cu muzica de operă a fost înainte de a da la Conservator, mi-am cumpărat un CD cu Don Giovanni a lui Mozart care m-a lăsat fără cuvinte. Uvertura mi-a părut ceva de-a dreptul divin, nu credeam că poate exista o aşa muzică. Chiar şi azi ascult aproape cu aceeaşi înfrigurare şi uimire pe „repeat” de nenumărate ori această bucată muzicală perfectă.

– Ce înseamnă viaţa de zi cu zi a unui solist de operă? Cât îţi ia să înveţi un rol mai lung?

– Viaţa unui cântăreţ este una destul de agitată asemenea vieţii unui sportiv de performanţă. Dacă la început acest lucru mi-a părut puţin exagerat, cu timpul mi-am dat seama că asta este realitatea. Trebuie să fii tot timpul in priză şi să respecţi un program foarte riguros dacă vrei să ai rezultate şi te preocupă ceea ce faci .

În privinţa pregătirii unui rol important situaţia stă în felul următor: în România sistemul fiind de aşa natură că avem teatre de repertoriu, nu poţi să faci un ciclu de 5, 6, 10 spectacole cu un titlu pe care să îl rodezi, ci ai un repertoriu divers de roluri pe care trebuie să le susţii mai ales dacă eşti angajat al unui teatru. Eu personal am nevoie de măcar două săptămâni de pregătire a unui rol principal înainte de a mă prezenta cu el pe scenă. De exemplu Mefisto în Faustul lui Gounod, un rol complex şi de mare întindere vocală şi muzicală, dacă îl cânt o dată sau de două ori pe stagiune este ca şi cum l-aş debuta de fiecare dată.

Hagen… cu acest rol am avut o experienţă unică deoarece l-am învăţat într-un timp foarte scurt. Am avut la dispoziţie să pregătesc rolul doar cinci luni de zile. Pentru un aşa rol greu şi nefiind vorbitor de limbă germană şi neavând mare contact cu repertoriul german a fost aproape o sinucidere. Am avut noroc de susţinerea profesorului meu, Adrian Baianu, expert în repertoriul wagnerian cu care am făcut sute de ore de citire de text pe Skype şi apoi un cantonament de aproape o lună de zile la Munchen unde la micul dejun, prânz şi cină am mâncat doar Hagen.

– Ce crezi că mai spune azi muzica de operă oamenilor? Cum te raportezi la public?

– Eu cred că arta nu va muri niciodată pentru că acea scânteie divină pe care o avem fiecare dintre noi nu ne lasă să trăim fără FRUMOS în jurul nostru. Muzica în special este responsabilă de întreţinerea acestui FRUMOS din noi. Nu cred că există vreo persoană care să nu aibă contact cu muzica într-o zi. Apoi,  legat de operă în mod special, această iubire de FRUMOS este ca o scară pe care evoluăm de-a lungul vieţii şi opera reprezintă o treaptă pe care ajungi căutând FRUMOSUL în jurul tău. De aceea misiunea noastră e de a ne educa publicul şi de-a-i atrage de la vârste fragede cu repertorii adecvate vârstei şi puterii de înţelegere. Oedipul lui Enescu este o operă pe care o iubesc, dar dacă o ascultam acum 20 de ani cu siguranţă aveam altă părere.  Din acest punct de vedere e foarte important să ai în repertoriul unui teatru şi opere mai puţin cunoscute sau iubite. Diversitatea este frumuseţea unicităţii.

– O întâlnire muzicală care te-a marcat?

– 15 decembrie 2007. Am cântat pe scenă la Bucureşti într-un spectacol cu Rigoletto de Verdi alături de marele Renato Bruson. Să stai pe scenă lângă un asemenea colos, eu fiind şi la început de carieră,  e o experienţă greu de descris. Avea 71 de ani la acea vreme, dar a cântat cu atâta naturaleţe şi simplitate încât aveai senzatia că Verdi a scris pentru el acest opus. A fost un adevărat gentleman atât în relaţia cu noi, partenerii lui de scenă, cât şi cu publicul.

– Cât de mult a contat cântul bisericesc în formarea ta muzicală?

– Nu stiu dacă neapărat cântul bisericesc a contat foarte mult. A contat mai mult educaţia pe care am primit-o în Seminarul Teologic Ortodox de la Baia Mare, profesorii care ne-au insuflat dragostea pentru FRUMOS. Am fost îndrumaţi să căutăm FRUMOSUL şi drept dovadă foştii mei colegi de generaţie sunt stâlpi de nădejde ai comunităţilor din care fac parte şi mă mândresc cu ei.

– Mai asculţi operă pentru relaxare, nu în scop profesional? Dar alte genuri?

– Ascult operă destul de des. Nu cred că o pot face pentru relaxare. De obicei urechea critică îşi spune cuvântul şi sunt impresionat de frazele frumoase sau diferite detalii tehnice care mă deturnează de la scopul relaxant al audiţiei. Pentru relaxare ascult alte genuri de muzică, de obicei jazz sau house, depinde de starea pe care o am. Îmi plac toate genurile muzicale şi îi admir pe cei care le fac.

– Cum l-ai convinge pe un om de pe stradă să vină la operă? Ce i-ai cânta?

– Pe omul de pe stradă,  dacă îl aduci în teatru, cu siguranţă îl vei impresiona. Oricâtă informaţie şi gadgeturi am avea în jurul nostru, nu pot înlocui magia unui spectacol live.  Dacă ar trebui să-i cânt ceva, cu siguranţă ar fi aria lui Gremin din Evgheni Onegin a lui Ceaikovski, o lecţie despre iubire şi frumuseţea ei.

– Te simţi împlinit ca om şi artist? Ce roluri n-ai cântat şi ţi le-ai dori?

– Mă simt împlinit atât ca om cât şi ca artist. Sunt pozitiv şi fac totul cât pot de bine. Pentru viitor mi-aş dori într-adevăr câteva debuturi în repertoriul wagnerian printre care  Marke şi  Daland, iar întâlnirea noastră mi-a deschis setea de cunoastere spre repertoriul rus şi sper să se finalizeze cu ceva realizări frumoase. Astept cu nerăbdare premiera de Simon Boccanegra la Opera Naţională Bucureşti unde voi interpreta rolul Fiesco. Până una alta îmi doresc să trecem cu bine peste perioada aceasta, să revenim cât mai curând pe scenă şi un concert pentu publicul sătmărean pe care îl salut şi îl îmbrăţişez cu drag.