Image 1
Image 2

Maratonistul Dănuț Cernat a ajuns și la Satu Mare în cadrul campaniei „Turul României în pași de alergare!”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Maratonist premiat

Maratonistul Dănuţ Cernat, poliţist în rezervă, a ajuns la data de 23 iulie a.c., în județul Satu Mare. Corpul Național al Polițiștilor a inițiat “Campania Turul României în pași de alergare!”, menită a veni în sprijinul copiilor polițiștilor decedați, după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2.

În acest sens, maratonistul Cernat Dănuț, personajul principal al evenimentului, a pornit la data de 1 iunie a.c. din București, a străbătut 12 județe și a alergat peste 1.200 de km, ajugând la data de 23 iulie a.c., la Satu Mare, unde a fost întâmpinat de către șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Chestor de poliție Sorin Stan.

Inspectorul șef i-a acordat maratonistului Dănuţ Cernat “Diploma de excelenţă” în semn de preţuire pentru implicarea în apărarea valorilor sociale, apreciind generozitatea și altruismul său și mulțumindu-i pentru întregul efort depus în sprijinirea familiilor polițiștilor care au pierdut lupta în fața virusului COVID-19. Următoarea destinație a sportivului a fost municipiul Carei, acolo unde a fost primit cu același respect și gratitudine de către polițiști.

Patru dintre polițiștii sătmăreni s-au alăturat, în mod simbolic, acestei cauze, însoțindu-l pe maratonist pe o distanță de câte 2 km, la momentul în care acesta a părăsit municipiul Satu Mare, respectiv municipiul Carei. Sportivul va parcurge  în total 2.550 de kilometri.

Îi urăm mult succes, în continuare, pentru a-și atinge obiectivul propus!

Persoanele care doresc să se alăture acestei campanii o pot face prin:

•Promovarea campaniei, prin orice mijloace,

•Susținerea morală a maratonistului Cernat Dănuț pe traseul său,

•Donații în conturile:

RO93BRDE410SV36475774100- în lei

RO25BRDE450SV05758454500-în euro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with