Asculta acest articolCine spune că nu se lucrează în Parlament? S-a încetăţenit ideea că parlamentarii muncesc doar vreo două, trei zile pe săptămână.
Între sesiuni, parlamentarii sunt într-o binemeritată vacanţă. De asemenea, li se reproşează că se plimbă foarte mult prin ţări străine exotice.
Munca parlamentarilor se vede în puzderia de proiecte de legi, multe dintre ele uitate prin sertare, unele la Camera Deputaţilor, altele la Senat până ce acţionează legea aprobării tacite. Aşa au apărut o mulţime de legi, unele mai ciudate, mai obscure decât altele.
Din punctul de vedere al timpului liber, munca unui parlamentar nu se poate compara cu munca unui primar. Dacă am vrea să facem o glumă am spune că un parlamentar lucrează de două ori mai mult decât un primar.
Nici în glumă nu se poate spune aşa ceva. Mai degrabă am putea afirma că cea mai înaltă expresie a democraţiei, Parlamentul, este un fel de stabiliment pentru nişte lucrători de lux. Votul unui parlamentar este suveran.
Adică poate vota cum îi dictează conştiinţa. Numai că materia rară numită conştiinţă se află în degetul şefului ridicat în sus atunci când se votează “pentru” şi mâna lăsată în jos când se votează “împotrivă”.
Dacă România nu este acolo unde se spera să fie acum 32 de ani, când a căzut regimul dictatorial, acum 18 ani când a fost ales preşedinte Traian Băsescu, acum şapte ani când preşedinte a devenit Klaus Iohannis, foarte bun ca primar la Sibiu, dar modest ca şef al statului, cauzele trebuie căutate în calitatea parlamentarilor aleşi din patru în patru ani.
Din patru în patru ani lumea spune că parlamentarii sunt tot mai puţin pregătiţi, tot mai puţin conştienţi de responsabilitatea pe care o au faţă de situaţia din ţară.
În toiul acestei crize fără precedent atenţia tuturor este îndreptată spre guvern, spre preşedinţii partidelor aflate la guvernare.
Contează doar ce spune premierul Nicolae Ciucă şi eventual un vicepreşedinte al PNL, lumea ascultă declaraţiile lui Marcel Ciolacu, ce mai zice Kelemen Hunor, ce declaraţii mai fac câţiva fruntaşi ai partidelor, iar în rest nu contează. Parlamentarii sunt simpli chibuţi, comentatori întâmplători care-şi dau cu părerea asupra unor întrebări puse de moderatorii de la televiziuni.
Parlamentarii ar trebui să fie în sine o instituţie. S-ar părea că ajung candidaţi pe locuri eligibile oameni care nu fac altceva decât ce spune şeful de partid.
Gabriela Firea a făcut zilele trecute o propunere: partidele să fie finanţate în funcţie de numărul femeilor puse pe locuri eligibile astfel să aibă şansa să ajungă în parlament.
Asta să fie soluţia, mai multe femei în parlament?
Până acum au fost câteva femei de ispravă în parlament, care au reuşit să se impună în faţa armatei de bărbaţi. Rând pe rând au fost eliminate. Prin diferite metode. Câteva au ajuns în puşcărie. Altele s-au pierdut pe drum. Extrem de puţine au făcut carieră politică de lungă durată.
Gabriela Firea care a făcut propunerea ca partidele care promovează mai multe femei să primească finanţări mai mari dec]t cele fără femei ar trebui să prezinte un material din care să rezulte că femeile sunt mai potrivite pentru parlament decât bărbaţii.
În acest caz ar trebui să facă referire la Viorica Dăncilă, aleasă preşedintă a PSD, dar care a pierdut în mod lamentabil în faţa lui Klaus Iohannis. Nu ar putea trece peste cazul Elena Udrea, fostul VIP al PDL, aflată acum în puşcărie pentru fapte de corupţie.
Femeile nu sunt nici mai bune, nici mai slabe decât bărbaţii. Merită să ocupe jumătate din locurile din parlament, dar pentru asta nu trebuie majorate sumele uriaşe de bani acordate partidelor sub formă de subvenţii.
Partidele politice nu ar trebui să fie absolut deloc finanţate de la bugetul statului.
Dacă tot se vorbeşte acum de economisire ar trebui început prin a tăia cu totul subvenţiile de milioane acordate partidelor politice.
