La Luna Şes s-a ţinut sâmbătă un nou concurs spectaculos de VTM (Foto)

Scris de Ionuţ Blăjean, 15 iulie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Piloţii vin la etapa organizată de ACR pentru a se elibera de adrenalină

Ediţia 2019 a Campionatului ACR de Viteză pe Traseu Montan a început sâmbătă odată cu etapa de la Luna Şes. Pe frumosul traseu de aproximativ 3 kilometri au ajuns 22 de piloţi din mai multe localităţi, din diferite judeţe.

Vorbim aici despre piloţi din localităţi precum: Satu Mare, Livada, Baia Mare, Marghita, Sîntion, Zalău, Seini, Oradea, Cluj-Napoca.

Chiar dacă n-au lipsit norii, vremea a ţinut cu organizatorii şi participanţii la această competiţie. Precipitaţiile nu şi-au făcut simţită prezenţa, deşi au fost câteva tentative de ploaie.

Pe lângă piloţi, pe ”micul Transfăgărăşan” au ajuns şi mulţi spectatori. Un lucru normal, Luna Şes are un traseu pitoresc, unde oamenii se pot relaxa şi admira o competiţie care-i pune la mare încercare pe sportivi.

S-au înregistrat şi mici incidente, dar din fericire afectate au fost doar maşinile. Chiar la reunoaştere, o maşină a ieşit în decor. ”Un pilot nu a înţeles că este doar o tură de acomodare cu traseul. A venit prima dată aici, a ieşit în decor, dar pilotul este perfect sănătos, afectată fiind doar maşina”, ne-a transmis David Seletye.

Declaraţii

Prezenţi la faţa locului, am discutat cu mai mulţi piloţi din diferite localităţi. Sigur, în frunte cu directorul David Seletye, principalul organizator.

David Seletye, director ACR Satu Mare: Au venit 22 de concurenţi, vremea a ţinut cu noi. Sunt diferenţe mari între etapele de rally sprint şi cele de VTM. Piloţii de aici au fiecare câte o cuşcă de protecţie. Vitezele sunt mai mari, nu există şicane care să-i împiedice pe piloţi să atingă viteze mari. Organizez trei etape de VTM, dar după părerea mea traseul de la Luna :es este cel mai frumos. Sunt mulţi piloţi care se feresc de acest traseu pentru că sunt mai tehnici.

Natalia Iocsak, Livada: Este un traseu foarte frumos, am venit mai mult să mă pregătesc. Mă simt minunat de fiecare dată când ajung la Luna Şes. Este o pasiune costisitoare, cel mai scump sport. Practic de 6 ani acest sport, acum mă concentrez pe concursurile de drift. Este o diferenţă totală între drift şi VTM. În primul rând am trecut de la tracţiune faţă la pe spate, fiind cu totul altceva. La drift nu mergem pe timp, acolo obţinem un punctaj în funcţie de ce decid arbitrii.

Lucian Mărcuţa, Cluj-Napoca: Este pentru prima dată când am venit la acest concurs. Un traseu dificil, am avut şi un mic incident la prima urcare. Dar din fericire am scăpat cu bine. Cred că nimeni nu vine aici să câştige. Venim să discutăm cu alţi oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune. Este şi un mod de a încerca să evităm să ne forţăm limitele pe drumurile publice.

Cristian Heredea, Oradea: Am mai concurat de 3-4 ori la Luna :es. Este un traseu foarte frumos, bun pentru viteză, dar şi tehnic. Ne atrage adrenalina, viteza, venim de plăcere, dorinţa de câştig fiind mai mică. Particip şi la etapele de rally sprint, dar VTM-ul este mai spectaculos.

Marius Sopoian, Seini: Sunt pentru prima dată aici şi este foarte frumos. Traseul este unul bun pentru eliberare de tensiune. Acesta este scopul principal pentru care am venit aici. Dacă mai apar performanţele este minunat. După motorsport, cred că doar yachting-ul este mai scump.

Rezultatele înregistrate

După mai multe urcări şi manşe cronometrate, s-au stabilit şi clasamentele.

Grupa AH11: 1 – Istvan Vereş (Baia Mare), 2 – Claudiu Orha (Baia Mare), 3 – Georgel Boloş (Baia Mare), 4 – Sandor Meszaros (Marghita).
Grupa AH10: 1 – Attila Nagy (Baia Mare), 2 – Kui Ferenc (Satu Mare), 3 – Mihai Filip (Baia Mare)
Grupa AH9: 1 – Dobrai Zsigmond (Sîntion), 2 – Adalbert Toth (Livada).
Grupa AH12: 1 – Robert Szabo (Zalău), 2 – Cristian Heredea (Oradea), 3 – Andrei Furtea (Baia Mare), 4 – Vlad Lauran (Baia Mare).
Grupa DH2: 1 – Marius Sopoian (Seini), 2 – Lucian Mărcuţa (Cluj-Napoca), 3 – Dănuţ Manole (Baia Mare), 4 – Crtistian Ghiurău (Oradea), 5 – Attila Bencze (Baia Mare).
Juniori: 1 – Balog Dominic (Satu Mare).
Open: 1 – Istvan Vereş (Baia Mare), 2 – Claudiu Orha (Baia Mare), 3 – Robert Szabo (Zalău).

A doua etapă a Campionatului ACR de VTM se va desfăşura pe 10 august pe Meseş.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517