Image 1
Image 2

Joi, la Restaurantul Poesis, încep Zilele Medicale Sătmărene

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Preşedintele Comitetului Ştiinţific este prof. univ. dr. Rumelia Koren

Joi, 24 octombrie, are loc deschiderea festivă a celei de-a XVI-a ediţii a Zilelor Medicale Sătmărene la Restaurantul Poesis. Evenimentul este organizat de Colegiul Medicilor Satu Mare în parteneriat cu Asociaţia Medicilor de Familie Satu Mare şi Universitatea Tel Aviv (Israel).

Cuvântul de deschidere este prevăzut pentru ora 9:00 şi va fi urmat de Festivitatea de decernare a diplomelor pentru contribuţii la dezvoltarea medicinei sătmărene.

Programul manifestării se va derula pe parcursul a două zile şi cuprinde mai multe secţiuni ale unor importante specialităţi medicale: urologie, oftalmologie, cardiologie, diabetologie, oncologie, neurologie, anatomopatologie, gastroenterologie, boli infecţioase, ginecologie, medicină de familie etc.

Lucrările sunt rodul muncii individuale şi în echipă a medicilor sătmăreni care au avut dorinţa de a prezenta colegilor de breaslă situaţii aparte din activitatea profesională, mijloace terapeutice, dar şi alte aspecte importante în abordarea cazurilor tratate.

La finalul fiecărei zile vor fi trase concluzii pe marginea lucrărilor expuse. De exemplu, medicii urologi sătmăreni Bogdan Feciche, Lilian Gorbatâi, Tiberiu Botezan şi Cristian Rusu vor face cunoscută experienţa primelor 100 de cazuri de cancer prostatic operate prin prostatectomie radicală. Aceeaşi echipă va face cunoscută litotriţia extracorporeală a calculilor reno-ureterali, inclusiv tratamentul endoscopil în urologie utilizând litotriţia Laser.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with