Image 1
Image 2

Iohannis a discutat cu președintele Consiliului European

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o consultare bilaterală în format de videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc în perioada 17-18 iulie la Bruxelles. Discuţia a vizat viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi Planul de relansare economică propus de către Comisia Europeană.

”Preşedintele României a subliniat că obiectivul major al ţării noastre este obţinerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune şi agricultură. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menţinere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiţii ale Uniunii, care funcţionează în mod adecvat şi care pot oferi soluţii eficiente în situaţiile de criză. Cu privire la politica de coeziune, Preşedintele României a solicitat o flexibilitate sporită în absorbţia sumelor alocate acestei politici. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut creşterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns