Image 1
Image 2

Horoscop Informația Zilei (8 septembrie 2020)

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Fecioara(21 august - 20 septembrie)
Fecioara(21 august – 20 septembrie)

Ne aflăm în zodia Fecioară.

BERBEC. Dragostea nu-ți cere nici acceptul și nici nu-și anunță sosirea cu 15 zile înainte. Ea poate să apară în viață în cel mai neașteptat moment, iar pentru astăzi astrele îți prevestesc o întâlnire cu totul specială cu o persoană de care te-ai putea îndrăgosti lulea.

TAUR. Lumea te caută ca pe un părinte, căci prietenii tăi știu că la tine pot găsi ideea aceea sau sfatul potrivit care îi poate scoate din impas. Ai studiat mult, ai cunoștințe aprofundate în diverse domenii, deci ești persoana cea mai potrivită pentru a lămuri situația.

GEMENI. Dacă pornești acum pe un alt drum, o faci pe propria ta socoteală. Ții mult la independența ta în toate planurile vieții, ca atare poți da un randament mult mai bun în activitățile pe care le desfășori pe cont propriu, dar implicit, singur vei lucra mai mult.

RAC. Unii se laudă cât de mult te-au ajutat, dar cei care-ți sunt prieteni adevărați preferă să nu se bată cu pumnul în piept cu privire la rolul lor în viața ta. Ai putea primi un sprijin, fără să-ți dai seama de la cine și cum, doar să te trezești cu problemele rezolvate.

LEU. Propria ta timiditate este obstacolul cel mai greu de înfruntat în ceea ce ți-ai propus pentru astăzi. Nu ai curajul să-ți exprimi sentimentele, ceea ce simți, ce-ți place, ce ți-ai dori sau ce nu, și atitudinea aceasta rezervată nu este sub nicio formă în avantajul tău.

FECIOARĂ. Obstacolul care apare în calea ta are un efect cam negativ asupra psihicului tău. Ești predispus să vezi lucrurile într-o lumină mult mai sumbră decât cum sunt de fapt, dar privind problemele puțin mai realist nu sunt deloc grave, doar trebuie rezolvate.

BALANȚĂ. Nu te grăbi să dai un răspuns într-o anumită problemă, chiar dacă ți se cere să decizi repede ce vrei să faci. Dacă spui ce-ți trece prin minte la primul impuls mai apoi ai putea regreta graba, dar dacă mai chibzuiești puțin vei face o alegere mai bună.

SCORPION. Apare, tocmai la momentul potrivit, o veste, o informație utilă care te scoate din impasul în care te afli și te readuce pe linia de plutire. E o dovadă clară a faptului că ai prieteni care sunt alături de tine atunci când este nevoie, fără să aștepte nimic în schimb.

SĂGETĂTOR. Ai finalizat cu succes o etapă lungă, dar importantă în formarea ta profesională. Ai terminat un curs, dar deja te bate gândul să începi altul, căci tu ești conștient că doar însușindu-ți cât mai multe cunoștințe poți păși pe o treaptă ierarhică mai înaltă.

CAPRICORN. Ca să poți obține premiul ce ți se arată, vei fi nevoit să te implici într-o luptă de idei și de cunoștințe. Deși ai și tu atuurile tale foarte solide, totuși există în preajmă alții mai bine pregătiți, care te pot da la o parte dacă nu știi să te ții destul de tare.

VĂRSĂTOR. Ar trebui să dai curs ideii care a încolțit și se dezvoltă de un timp în mintea ta, pentru că acum ai tocmai atitudinea potrivită pentru demararea sa. Ești entuziast, optimist și orice acțiune pornită în astfel de împrejurări de bun augur va evolua foarte bine.

PEȘTI. Controlează-ți mai bine pasiunea cu care ai pornit o nouă acțiune. Este foarte bine când faci ceva cu elan și pui la bătaie toată energia ta, dar orice exces poate naște neplăceri, iar tu, când îți place ceea ce faci, ești predispus să lucrezi până la epuizare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns