





Guvernul a aprobat OUG privind reducerea cheltuielilor structurale, care prevede, printre altele, menţinerea valorii punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, a anunţat, premierul Florin Cîţu. În şedinţa de mâine va fi aprobată legea bugetului pentri 2021.
„În această şedinţă de guvern a fost aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Este vorba despre Ordonanţa de Urgenţă de care aveam nevoie, pentru a putea aproba Legea bugetului. Această ordonanţă va fi publicată în Monitorul Oficial şi, după aceea, mâine, vom avea şedinţă de guvern, în care vom aproba Legea bugetului pentru 2021. Ştiţi foarte bine lucrurile care fac parte din această ordonanţă. Este vorba despre eliminarea sporului pentru personalul instituţiilor prefectului de 30%; se propune menţinerea valorii punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021 – o economie la bugetul de stat de aproape 9 miliarde de lei; se prorogă până la 1 aprilie 2022 intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar; se instituie un cadru legal necesar pentru ca sumele rămase necheltuite din alocările pentru facilităţile de transport studenţi să poate fi utilizate către universităţi în anii următori şi pentru acordarea de burse pentru studenţi; se modifică Legea educaţiei naţionale în sensul stabilirii dreptului studenţilor să beneficieze de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport şi abrogarea prevederilor prin care se reglementa ca studenţii să beneficieze de gratuitate. Şi cam astea sunt măsurile. Voucherele de vacanţă, bineînţeles, au fost amânate pentru decontarea serviciilor pentru 2022. Deja în circulaţie sunt voucherele de vacanţă aprobate, prelungite din 2019 şi din 2020.’ a spus Florin Cîţu.