Image 1
Image 2

Guvernul a aprobat memorandumul pentru proiectul “România Educată”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sedinta Guvern Citu

Guvernul a aprobat, miercuri, memorandumul pentru proiectul ”România Educată”, urmând ca până la 1 august să fie creat un grup interministerial coordonat de premier, al cărui vicepreşedinte va fi ministrul Educaţiei.
 

“În şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat memorandumul pentru proiectul ‘România Educată‘, un proiect al preşedintelui Klaus Iohannis. Cred că nu este niciun fel de surpriză că este nevoie de reformă în sistemul de educaţie din România, iar acest program, ‘România educată’, este un program care a fost dezbătut în spaţiul public şi a fost prezentat în ultima perioadă şi a venit momentul să-l implementăm. Ştiţi foarte bine că nu mă dau la o parte când e vorba de reforme, de aceea, astăzi, în şedinţa de Guvern, ne-am asumat şi această reformă în ceea ce priveşte educaţia”, a declarat premierul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a precizat că proiectul va fi finanţat de la bugetul de stat, dar şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. “Acolo, ştiţi foarte bine, sunt alocate aproape 3,6 miliarde de euro. Sunt mai multe domenii prioritare în ‘România Educată'< cariera didactică, management şi guvernanţă, finanţarea sistemului de învăţământ preuniversitar, structura sistemului de învăţământ, curiculum şi evaluarea centrată pe rezultate, educaţia incluzivă şi de calitate pentru toţi copiii, alfabetizarea funcţională”, a arătat Cîţu.

Potrivit premierului, până la 1 august se va crea grupul interministerial care va monitoriza proiectul, iar până la 10 septembrie se propune adoptarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea planului de acţiune cu termene şi responsabilităţi pentru implementarea proiectului. Până la 1 octombrie, urmează să se elaboreze pachetul legislativ care să asigure implementarea proiectului ‘România Educată’ “, a completat Cîţu.

 

Guvernul a publicat doar Memorandumul prin care va adopta proiectul “România Educată”

          Raportul “România Educată” nu a fost publicat de Guvern ca anexă la Memorandumul pentru aprobarea acestuia, pe ordinea de zi a ședintei de Guvern de miercuri, 14 iulie. A fost, în schimb, publicat doar Memorandumul prin care Executivul condus de Florin Cîțu își va asuma adoptarea și punerea în aplicare a proiectului “România Educată”.

În document este menționat faptul că Administrația Prezidențială a trimis abia luni, 12 iulie 2021 Raportul final al Proiectului “România Educată”.

        „Raportul final al Proiectului ‘România Educată’, înaintat prin adresa Administrației Prezidențiale, Departamentul Educație și Cercetare nr. 524/12.07.2021 și înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 12909/12.07.2021”, potrivit memorandumului.

          Actul normativ se numește „Memorandum privind implementarea Proiectului ”România Educată” și aprobarea priorităților în reforma sistemului național de educație”.

          Memorandumul este, potrivit legii, „instrumentul prin care se supune spre aprobare inițierea negocierii și/sau semnarea unui tratat internațional, respectiv suspendarea aplicării unui tratat. Memorandumul poate fi elaborat și în cazul în care este necesară o decizie a Guvernului într-o anumită problematică. Memorandumul va fi avizat de instituțiile implicate și va cuprinde descrierea respectivei probleme și propuneri pentru rezolvarea acesteia. Memorandumul este un act intern al Guvernului, care nu se publică în Monitorul Oficial al României”.

Reamintim că săptămâna trecută a fost lansată o fișă de sinteză a documentului prezidențial.

          Până pe 1 octombrie ar trebui să avem o nouă Lege a Educației sau un „pachet legislativ” în formă de proiect, iar în noiembrie din nou consultări pentru „definitivarea” pachetului legislativ, potrivit documentului oficial.

          Propunerile făcute de memorandum sunt următoarele:

1.    Constituirea unui grup de lucru interministerial coordonat de Primul Ministru, care va elabora rapoarte trimestriale de monitorizare a implementării Proiectului „România Educată” – termen 1 august 2021>

2.    Adoptarea unei Hotărâri de Guvern privind aprobarea Planului de acțiune, cu termene și responsabilități, pentru implementarea Proiectului „România Educată” – termen 10 septembrie 2021>

3.    Elaborarea Pachetului legislativ care să asigure implementarea Proiectului „România Educată” – termen 1 octombrie 2021>

4.    Organizarea de consultări cu partenerii sociali, reprezentanți ai asociațiilor de părinți, ai mediului economic și organizațiilor neguvernamentale, ai comunităților locale, ai altor autorități/ entități publice, elevi, studenți, profesori, experți, pentru definitivarea Pachetului legislativ – octombrie – noiembrie 2021>

          Documentul oficial descrie faptul că „proiectul ‘România Educată’ conturează un ansamblu de politici și un model de guvernanță în sistemul național de educație și sprijină adoptarea unitară a modificărilor normative ce se impun, creând premisele elaborării unui nou pachet legislativ, care să asigure coerența cu alte reglementări legale emise în ultimii ani și cu cerințele unui mediu socio-economic în continuă schimbare”.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with