Asculta acest articolDe ce președintele țării se bucură de cea mai mare atenție din partea populației? Un prim răspuns ar fi legat de faptul că deține funcția cea mai votată din țară. Dar și contracandidatul care pierde în fața președintelui ales obține milioane de voturi și nu se bucură de niciun prestigiu. Dimpotrivă, este privit ca un pariu. Cel mai recent exemplu este biata Viorica Dăncilă.
Dar nu voturile îi conferă prestanță. Președintele este respectat pentru că este temut. Și este temut pentru că are putere. Și are putere pentru că i-o conferă Constituția. Președintele desemnează primul ministru. Deci el decide cine va guverna țara. După ce se asigură că un partid poate realiza o majoritate parlamentară decide cine va fi primul ministru al României.
Tot președintele numește șeful SRI. Este comandantul suprem al armatei. Îl numește și pe Procurorul General al României. De fapt, președintele are exact atâta putere cât își dorește. Traian Băsescu a avut mai multă putere și influență decât Emil Constantinescu. Ion Iliescu a avut mai multă putere decât toți președinții la un loc, dar și-a exercitat-o din umbră.
Câtă putere are actualul președinte Klaus Iohannis și cum și-o exercită?
Dar nu despre putere dorim să vorbim acum. Înafară de puterea efectivă, președintele țării are o putere simbolică. Un președinte rămâne în istorie mai ales pentru gesturile simbolice pe care le face. Ca de altfel, toți oamenii politici, toți demnitarii, de la primar la prefect, de la președintele de consiliu județean la parlamentar, absolut toți sunt supuși gesturilor simbolice pe care le fac. De la simpla lor prezență în locurile unde se întâmplă o catastrofă naturală, de la amplasarea unei plăci comemorative pe un zid la ridicarea unui monument de artă, de la premierea unor sportivi la banala diplomă acordată unor cupluri la împlinirea unui număr de ani de la căsătorie, toate sunt gesturi simbolice și au trecere în fața populației.
Traian Băsescu rămâne în istorie ca președintele care a condamnat comunismul. Emil Constantinescu rămâne președintele care i-a acordat regelui Mihai pașaportul românesc. Ion Iliescu rămâne în istorie ca președintele care nu crede în Dumnezeu.
Încă nu știm pentru ce va rămâne în istorie președintele Klaus Iohannis. Dacă ar fi întrebați liderii opoziției ar spune că va rămâne ca președinte care s-a amestecat în alegeri. Recent președintele Albaniei a fost suspendat sub acuzația că s-a implicat în alegeri.
Înainte de toate președintele Iohannis este omul gesturilor simbolice. Deocamdată multe și mărunte. A marcat Ziua Bicicliștilor, dar a cam uitat Ziua Libertății Presei. Exact acum o săptămână a colorat palatul Cotroceni în turcoaz de Ziua bolii Batten, o boală degenerativă care se manifestă la copii. În aceeași zi președintele a participat, alături de premierul Florin Cîțu și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, la Ziua Eroilor. Președintele are, așadar, și un rol decorativ.
Gesturile simbolice ale președintelui nu cuprind o arie mai largă decât în cazul altor demnitari, dar sunt mai apăsate, mai vizibile din cauza funcției. În realitate principala sarcină simbolică a președintelui ar fi susținerea culturii naționale și cultului istoriei.
Aici cam toți președinții au ratat șansa de a rămâne în istorie ca parte a culturii și istoriei naționale. Așa cum și majoritatea primarilor ratează șansa de a rămâne în memoria locului ca fondatori de instituții de cultură. Primarul de Baia Mare de acum mai bine de un secol, Oliver Turman, a rămas în istorie susținând înființarea coloniei și școlii de pictură cunoscută ca “școala băimăreană”.
Despre astfel de gesturi simbolice ar fi vorba. În timp, ele își multiplică încărcătura simbolică transformându-se în fapte de cultură, în istorie.
