Fotbalul de la CSM Satu Mare, bătut măr de Someşul Dej

Scris de Constantin Demian, 11 aprilie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Lipsă de implicare şi de dăruire în teren a unor jucători plătiţi bine

Înfrângere grea, umilitoare, suferită de CSM Satu Mare în meciul din deplasare cu Someşul Dej. O înfrângere care, indiferent de context, jucători accidentaţi, suspendaţi, teren sintetic, lipsa de experienţă a unora, nu necesită multe comentarii. Şi nu poate fi trecută cu vederea.

Mai mult decât atât, rezultatul, jocul în sine, prestaţia unor componenţi ai echipei, mentalitatea lor, impun luarea unor decizii, modificarea atitudinii faţă de cei care mimeaz[ fotbalul. Pentru că, având în vedere suportul financiar consistent regăsit şi în salarii decente, lipsa de implicare, de dăruire în teren a unor jucători este mai mult decât supărătoare.

În mod elegant, antrenorul Zoltan Ritli ne-a declarat că îşi asumă eşecul. “Îmi asum eşecul care, fără doar şi poate, la un asemenea scor, îi mâhneşte pe susţinătorii echipei. Sunt şi motive obiective la mijloc care pot explica în parte înfrângerea. Dar îi asigur pe susţinătorii noştri că la final de sezon ne vom păstra locul în Liga 3”, a spus antrenorul grupării sătmărene. Probabil că aşa va fi, iar la final de campionat CSM Satu Mare îşi va păstra locul în Liga 3. Dar nu-i totuna cum.

Despre jocul în sine de la Iclod disputat pe teren sintetic, nu sunt multe de spus. Echipa sătmăreană, care n-a prea contat în atac, a rezistat 41 de minute, până la primul gol venit după o greşeală a portarului Cadar. La pauză a fost însă 2-0 pentru gazde după o greşeală de poziţionare a fundaşilor centrali sătmăreni. După pauză gazdele au mai marcat de 3 ori. Unul dintre goluri, cel marcat de veteranul Sergiu Costin (41 de ani), a fost foarte spectaculos, vole de la 15 metri, la vinclu.

Una peste alta, CSM Satu Mare s-a întors acasă bătută măr. Dar, paradoxal, CSM a urcat un loc în clasament profitând de înfrângerea suferită de Progresul Şomcuta.

Au jucat la CSM: A.Cadar – M. Neyiki, Tincău, Vădan, Ionescu, Şimon, Ziman, B. Nylvan, Barth, Chitaş, G.Cădar/Schwarckopf, Zsiga, Batin, R. Nylvan, Băbuţ.

Rezultatele etapei a 15-a:
• Someşul Dej – CSM Satu Mare 5-0
Visic (41, 45, 46), Sergiu Costin (71), Brumă (76)
• Minaur BM – Sânmartin 4-1
Donca (3), A. Pop (34), Core (64), Haţiegan (67) / F. Pop (73)
• SCM Zalău – Unu Gloria 2-1
• Luc. Oradea – Şimleu Silvaniei 1-3
• CA Oradea – Şomcuta Mare 8-1

CLASAMENT Liga 3, Seria 10
1.CS Minaur 15 10 2 3 36-19 32
2.SCM Zalău 15 8 3 3 34-19 30
3.CAO Oradea 15 8 3 4 30-18 27
4.Unu Gloria 15 7 3 5 25-26 24
5.Sportul Şimleu 15 5 4 5 23-29 22
6.Someşul Dej 15 7 0 8 29-25 22
7.Sânmartin 15 5 5 5 25-24 20
8.CSM Satu Mare 15 4 3 8 19-30 15
9.Şomcuta 15 4 3 8 24-37 15
10.Luceafărul 15 1 2 12 14-32 5

Etapa viitoare: CSM Satu Mare – Luceafărul (17 aprilie, ora 17:00), CS Sânmartin – CAO Oradea, Şomcuta – Dej, Şimleu – Zalău, Gloria – Minaur.

Sursă foto: Facebook – Someşul Dej

Abonează-te acum Online!
  1. Gică a spus: 14 aprilie 2021, ora 20:22

    Nu v a fi dat afară Zoli,primarul este cu el pe o mână,la câte beţii au impreuna la stadion..

  2. Dac Bulibas a spus: 13 aprilie 2021, ora 09:19

    Daca cei din fotbal nu i-ar da o bucata de paine lui Ritli Zoltan, acesta ar muri de foame !!!. Acest om nu-i capabil de nimica, munca lui se regaseste in rezultatele echipei !!!. Nu-i in stare sa munceasca nici altundeva intr-un alt domeniu, eventual poate ar putea incasa bani pe bilete de inchiriere la Piata de Vechituri. Cand CSM nu cumpara meciul atunci incaseaza cu carul !. Modificarea denumirii Stadionului Olimpia in Daniel Prodan a purtat ghinion fotbalului satmarean. De atunci nu mai aveti echipa de fotbal in Oras !. Daniel Prodan a pus capac Olimpiei !!!.

  3. unu a spus: 12 aprilie 2021, ora 07:20

    din cate vad eu meciul cu cao oradea a fost un blat urat, ei nu vor sa promoveze, ne au dat 3 puncte- asta e daca avea putin bun simt ritli isi dadea demisia , dar unde mai gaseste el asa post bunicel cum e csm satu mare finantatat de consiliul local.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517