Image 1
Image 2

Fostul şef al Transelectrica a fost condamnat definitiv cu suspendare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul şef al Transelectrica, Marius Caraşol, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer pentru a putea ocupa funcţia de conducere în companie, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi uz de fals.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile declarate de procurori şi Transelectrica, fiind menţinută sentinţa dată în februarie 2020 de Judecătoria Sectorului 1, potrivit Agerpres.

Marius Caraşol a fost trimis în judecată în decembrie 2019, pentru uz de fals şi înşelăciune, în legătură cu diploma de inginer depusă la cererea de angajare la companiile General Electro Proexim şi Transelectrica.

Procurorii susţin că Marius Caraşol a utilizat acte false, şi anume documente de studii din care reieşea faptul că a urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entităţi economice. Potrivit Edupedu.ro, Caraşol ar fi urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit.

2 comentarii

Lasă un răspuns