Image 1
Image 2

Filarmonica Dinu Lipatti Satu Mare va găzdui Tabăra de vară Ressonance

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sunt programate cursuri de măiestrie dedicate tinerilor pianiști

În perioada 26-31 iulie 2021 va avea loc la Satu Mare “Tabăra de vară Resonnance”, eveniment în care sunt programate cursuri de măiestrie dedicate tinerilor pianiști, bursierii Resonnance, două recitaluri de pian precum și un concert de solidaritate la Căminul vârstnicilor St. Jude Taddeus din Foieni.

Tabăra va cuprinde ateliere de pian, fenomenologia sunetului și a gestului, muzică de cameră și forme muzicale susținute de prof.dr. Lavinia Dragoș, pianist și director artistic Resonnance Romania, prof.dr. Diana Iulia Simon, compozitor și profesor de pian la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București și prof. Raluca Burcea, compozitor și profesor de pian la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București. În cadrul atelierelor va fi prezentată și o lucrare contemporană scrisă pentru tineri: “Suita concertantă pentru două piane și orchestră Don Quijote” compusă de Diana Iulia Simon, compoziție aflată printre proiectele câștigătoare ale inițiativei UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Romania) pentru marcarea celor 100 de ani de existență.

Bursierii Resonnance sunt elevi ai Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti din București, ai Liceului de Artă “:tefan Luchian ” din Botoșani și ai Liceului de Arte „Aurel Popp” din Satu Mare. Petru Burcea, Patrisia Dragoș, Paul Alexandru Ilie, Alexandra Marițencu, Fabiani Prcsina, Carina Tănase Ene, Mihai Țigaret și Daria Vasile sunt tineri pianiști susţinuţi în cariera lor artistică de Asociaţia Resonnace România, cărora li se vor alătura doi sătmăreni Zsuzsa Struczuj și Cristian Torja, în cadrul recitalului de pian susținut în data de 29 iulie, ora 18:30 în Sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare. Sunt tineri care au deja în palmares premii naţionale şi internaţionale.

Concert la Carei pe 30 iulie

Cel de-al doilea concert va avea loc vineri 30 iulie, ora 18, la Castelul din Carei.
Proiectul se desfășoară cu sprijinul Fundației Spandugino, Negro2000 și Azay, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, Liceul de Arte “Aurel Popp” și Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București. Toate aceste parteneriate au ca scop încurajarea, îndrumarea și promovarea tinerilor pianiști în evoluția lor profesională.

Resonnance Romania, asociație culturală și umanitară înființată în anul 2013, este o filială a Fundației internaționale Resonnance creată de renumita pianistă de origine română Elisabeth Sombart, prezentă în Elveția, Franța, Belgia, Spania, Italia și Liban și România, Resonnance are o dublă misiune: de a duce muzica acolo unde ea nu ajunge, în cămine de bătrâni, orfelinate, spitale, penitenciare, din dorința de a menține vie muzica clasică în inimile oamenilor. Cea de-a doua misiune are în centrul activităților copiii și constă în: descoperirea, formarea, susținerea și promovarea tinerilor pianiști de excepție, vulnerabili din punct de vedere social dar capabili să devină mari soliști.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with