Image 1
Image 2

Federația asociațiilor de părinți este de acord cu descentralizarea administrării testelor pentru elevi

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Decizia Ministerului Educației de a descentraliza administrarea testelor pentru elevi este catalogată drept „corectă” de către reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – EDUPART. Aceștia spun, într-un comunicat primit de Edupedu.ro, că măsura nu este suficientă și cer consultări pentru o nouă procedură de testare.

Redăm o parte din comunicat:

“Federația Națională a Părinților a susținut permanent necesitatea testării periodice, în masă, a elevilor.

În luna martie 2021, FNAP a aplicat un chestionar având ca temă acordul părinților privind testarea copiilor la care au răspuns aproape 70.000 de părinți. Rezultatele, care au evidențiat existența unui procent de 37% părinți, care se opuneau testării cu teste non invazive, au fost comunicate Ministerului Educației. (…)

Însă, rămâne o problemă majoră, cu multe necunoscute, modul în care aceste teste vor fi administrate/autoadministrate. Considerăm că, din momentul deciziei achiziționării acestor teste și până acum, ar fi trebuit să avem o procedură clară și aplicabilă în mod real.

Având în vedere  faptul că specialiștii atrag atenția asupra riscului epidemiologic pe care îl presupune administrarea testelor în sălile de clasă, simultan, unui număr semnificativ de elevi, lipsa cabinetelor medicale și a personalului medical în şcoli, infrastructura şcolară, opoziția cadrelor didactice, exprimată de cele două mari federații sindicale din în învățământ, FSE și FSLI, de a administra testele elevilor, considerăm corectă decizia Ministerului Educației de a descentraliza modul de administrare a testelor, lăsând decizia la nivelul unității de învățământ.       

Aceasta nu este, însă, o măsură suficientă. Pentru a nu crea și mai mult haos, pentru a nu transforma testarea elevilor într-un eșec răsunător și pentru ca efortul bugetar pentru achiziționarea a 7 milioane de teste salivare să nu devină inutil, este imperios necesar să fie elaborate, cât mai repede, proceduri clare privind modul de administrare, prezentare a rezultatelor, parcursul ulterior în cazul unui rezultat pozitiv, colectarea testelor folosite etc. (…)”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with