Image 1
Image 2

Există şansa unei reformări profunde?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Niciodată marele public nu a fost mai dezamăgit de partidele politice, de prestaţia politicienilor, ca în această perioadă. Ar fi greşit să considerăm că acest fenomen se datorează pandemiei.

Dimpotrivă, în perioade cu totul speciale, toate privirile sunt îndreptate către clasa conducătoare, adică spre politicieni.

Tradiţia s-a rupt. Ceva s-a întâmplat, undeva s-a petrecut un cataclism socio-economic-cultural de parcă politicienii ar fi venit şi aparţin altei lumi decât oamenii de rând.

Fenomenul poate fi pus pe seama schimbării de generaţie. Vechii politicieni erau poate la fel de corupţi ca şi cei care le-au luat locul, dar erau mai culţi, deci mai interesanţi decât cei de azi.
Ruptura dintre clasa politică şi populaţie poate fi pusă şi pe seama diferenţei veniturilor.

Practic, nu mai există politicieni săraci. Corneliu Coposu a trăit şi a murit într-o garsonieră. Ion Iliescu a rămas în apartamentul în care a locuit înainte de 1989.

Ar mai fi ceva: înainte nu existau atâtea “sporuri” şi “pensii speciale”, nu existau atâtea consilii de administraţie în care sunt plasaţi politicieni sau apropiaţi ai politicienilor.

Este adevărat că nu erau nici atâţia bani în ţară. Politicienii au învăţat printre primii să facă proiecte. Nu doar să le facă, aşa cum pot proceda şi oamenii de rând, ci să le şi câştige.

Ar fi incorect să spunem că numai politicienii o duc bine în ţara aceasta. Mai sunt multe categorii socio-profesionale care sunt dincolo de grija zilei de mâine, fără să facă în mod special ceva deosebit. Pur şi simplu statutul său îi permite să trăiască bine. Mult mai bine decât lăsa să se înţeleagă din sloganul lui Traian Băsescu “Să trăiţi bine!”, Cu semnul exclamării în coadă.

De ce se întâmplă acest proces de departajare socială? Pentru că a fost construită greşit însăşi arhitectura statului român. S-a pornit prost după 1989 şi s-a mers în aceeaşi direcţie greşită indiferent de cine a fost la putere. Partid de stânga sau de dreapta, politicienii sunt făcuţi din acelaşi aluat dospit, plin de viruşii şi bacteriile corupţiei, a lipsei de bun simţ şi respect faţă de marea masă a populaţiei.

Nu ne putem preface la infinit că nu vedem aceste lucruri. Partidele au fost confiscate de grupuri restrânse, de indivizi care au învăţat că puterea şi influenţa sunt bune pentru căpătuire.
Mai apare pe ici pe colo câte un naiv în partide care chiar crede că va putea drege lucrurile. Este ejectat imediat. Cine vrea să intre în politică trebuie întâi să se dea pe faţă cu sare de mare care întăreşte pielea obrazului. Adică trebuie să se debaraseze de bunul simţ, eventual de educaţia pe care a primit-o în familie.

Se poate schimba această tragică situaţie? Schimbările vin prin alegeri. Tocmai am avut alegeri, în septembrie locale, iar în decembrie alegeri parlamentare. Ce să se mai schimbe? Eventual peste patru ani. Până atunci nu mai este nimic de făcut.

Cine să aducă schimbarea? Opoziţia? PSD a fost la guvernare şi pe măsură ce acumula experienţă guverna tot mai prost. Tot în opoziţie este şi noul partid A.U.R. Nu are ideologie, nu are structuri, nu are decât un par cu care vrea să le dea la cap la toţi politicienii.

Ce se poate aştepta de la actuala coaliţie de guvernare? În primul rând nu ştiu nici ei ce vor. Premierul Florin Cîţu mai bâjbâie în căutarea unei soluţii, dar nu are partidul cu care să facă minuni. PNL nu are nici forţa, nici determinarea şi nici dorinţa de a face o reformă. USR-PLUS are un singur scop: să crească precum viteazul din poveste în trei zile cât alţii în zece ani. Apoi să facă ce?

Situaţia României actuale este mai tragică, mai dezastruoasă decât poate fi descrisă. Odată cu tăierea ghierelor DNA şi SRI, clasa politică, partidele, politicienii din vârful puterii, nu se mai tem de nimic. Mass media şi-a pierdut puterea de intimidare pentru că instituţiile statului nici nu se mai autosesizează, nici nu răspund la semnalele din presă. În mod paradoxal, de când toată lumea poate trage semnale de alarmă pe reţele de socializare, rămân tot mai multe zone infracţionale ascunse. Există atâta democraţie, atâta libertate de expresie încât dă pe dinafară.
În aceste condiţii există şansa unei schimbări, a unei reformări profunde a României?

Un posibil răspuns ne-ar putea oferi omul care ocupă cea mai înaltă funcţie în stat, preşedintele Klaus Iohannis. Dar şi preşedintele lucrează cu materialul clientului, altfel spus cu partidele politice.